ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2016

Decizia nr. 883/2016

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - NCPP, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 145 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Vaslui, pe care a desființat-o, în parte, în latura penală și în latura civilă și rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. c) C. pen. din 1968 pe o perioadă de 3 (trei) ani, aplicată inculpatului A. în pedepsele sale componente, ce au fost repuse în individualitatea lor.

A fost înlăturată dispoziția privind condamnarea inculpatului A. la pedepsele de:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. din 1968.

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. din 1968.

A fost condamnat inculpatul A., cu datele de stare civilă menționate, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 386 C. proc. pen., din infracțiunile prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. din 1968 și de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost redusă de la 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

A fost redusă de la 6 (șase) ani închisoare la 4 (patru) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 39 lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. g) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B. și C., împotriva Sentinței penale nr. 17 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalului Vaslui în Dosarul nr. x/89/2013.

Împotriva Deciziei penale nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - NCPP, a formulat recurs inculpatul A.

Curtea de Apel Iași a recalificat calea de atac formulată de inculpat în recurs în casație și a restituit cererea de recurs inculpatului în vederea îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 437 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul A. a solicitat judecarea cauzei sub imperiul dispozițiilor vechiului C. proc. pen. apreciind că în raport de Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Curtea Constituțională nu este aplicabilă legea nouă.

Înalta Curte, analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premisă, Înalta Curte arată că atât în C. proc. pen. din 1936, cât și în reglementarea ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de atac ordinară, și nu extraordinară, determinând verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, pentru o serie de motive expres prevăzute de lege.

În noua reglementare însă, fiind introdus recursul în casație ca o cale de atac extraordinară, s-a revenit la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, așa cum se regăsea el în majoritatea legislațiilor moderne occidentale încă de la începutul secolului al XIX-lea. Acesta a fost, de altfel, modelul inițial al recursului, așa cum a fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea legislațiilor și în concepția juridică europeană, pornind de la teza că în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Astfel, recursul nu reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În concluzie, în noua reglementare procesual penal a fost consacrat dublul grad de jurisdicție, recursul în casație devenind cale extraordinară de atac.

Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, au fost prevăzute în Capitolul II, Dispoziții privind situații tranzitorii.

Art. 11 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

Art. 12 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Însă, având în vedere faptul că în cauză a fost pronunțată Decizia penală nr. 402 din data de 25 iunie 2014 de către Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, se constată că, raportat la data intrării în vigoare a C. proc. pen., 01 februarie 2014, se constată că se impune aplicarea noilor reglementări, cauza intrând sub incidența noului C. proc. pen., acesta fiind de imediată aplicare. Astfel, noul C. proc. pen. prevede numai instituția recursului în casație, cale extraordinară de atac ce poate fi declarată împotriva deciziilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care pot fi înlăturate efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate. respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii material și procesuale atacate.

Instanța constată că prin Decizia nr. 19 din 19 ianuarie 2016 2016 pronunțată de Curtea Constituțională a României publicată în M. Of. nr. 233/30.03.2016, invocată în motivele scrise, s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) și art. 48 alin. (2) C. proc. pen., excepție ridicată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Înalta Curte reține că prin decizia anterior evocată nu s-a constatat neconstituționalitatea vreunei dispoziții din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., ci a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția referitoare la art. 40 alin. (1) și (2) și art. 48 alin. (2) C. proc. pen., excepție ridicată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În prezenta cauză este exclusă de principiul legalității aplicarea legii procedural penale abrogate și judecarea căii de atac a recursului ordinar.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În acest sens, având în vedere inexistența instituției recursului, a doua cale ordinară de atac, conform noilor dispoziții procesual penale actuale, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., susținută în motivele scrise, Înalta Curte constată că în susținerile orale ale recursului, apărătorul ales al inculpatului A. nu a iterat excepția, aspect pe care instanța îl evaluează ca o renunțare la invocarea excepției de neconstituționalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 402 din data de 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - NCPP.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV