ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr.

367/A/201

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2013*, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele:

La data de 04 aprilie 2016, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) și art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale, pentru a se pronunța cu privire la această excepție.

În motivarea celor solicitate, inculpatul a arătat că dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. pen. prevăd ca motiv de nulitate absolută compunerea completului de judecată. Petentul-inculpat a considerat că acest text este neconstituțional, în măsura în care prevede ca motiv de nulitate absolută numai compunerea completului de judecată (adică incompatibilitatea judecătorului) nu și a procurorului, care a efectuat urmărirea penală, cu atât mai mult cu cât motivele incompatibilității procurorului nu au putut fi cunoscute decât pe parcursul judecății nu și până la închiderea procedurii de cameră preliminară.

Inculpatul a arătat că, potrivit art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., nulitatea relativă poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură. A menționat că, în cauză, este vorba de incompatibilitatea procurorului care a efectuat urmărirea penală, respectiv faptul că a fost colaborator al fostei securități, aspect pe care l-a cunoscut în luna noiembrie 2014, când acest procuror a fost pensionat, în opinia sa, tocmai pentru acest motiv.

A susținut că a invocat în procedura de cameră preliminară și un alt motiv de incompatibilitate a procurorului, respectiv faptul că are mai multe acțiuni pe rolul instanțelor în legătură cu acest procuror, inclusiv că, în mod ilegal, i-a fost îngrădită libertatea, încălcându-i-se dreptul la libertate și la siguranță prev. de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, inculpatul a arătat că textele din Constituție în raport cu care sunt neconstituționale textele de lege invocate, sunt: art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 25, art. 27, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126, art. 131 și art. 132.

La data de 07 iulie 2016, A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și, implicit, alin. (5) lit. a) care rezultă din alin. (4), așa cum a menționat în motivarea excepției, cu această completare. A menționat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curții Constituționale.

Cu ocazia dezbaterilor ședinței publice din data de 29 iunie 2016, reprezentantul parchetului a arătat că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. nu au nicio legătură cu cauza pendinte, iar dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ar putea avea legătură prin prisma cererii de recuzare a procurorului, însă textul de lege se referă la compunerea completului de judecată, noțiunea de compunere a completului fiind diferită de cea a constituirii instanței de judecată.

Intimatele-părți civile, prin apărător, au solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de inculpat.

Inculpatul a opinat în sensul că se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și textul de lege criticat nu se referă și la procurorul care a efectuat urmărirea penală.

Analizând condițiile legale referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, instanța a reținut că acestea se desprind din dispozițiile art. 29 alin. (1), (2), (3), (5) din Legea nr. 147/1992 modificată și republicată, și anume: trebuie să fie vorba de o excepție invocată de instanță din oficiu, de o parte din proces sau de procuror, în fața unei instanțe judecătorești ori de arbitraj comercial, să privească o dispoziție legală cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare, dispoziția legală să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în raport de condițiile sus-menționate, instanța a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul-inculpat A. nu este admisibilă.

Cu privire la dispozițiile menționate, s-a reținut că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, întrucât excepțiile, deși au fost invocate de inculpat în cursul procesului, în faza judecății în apel, Curtea Constituțională nu a pronunțat anterior o decizie prin care să fi constatat neconstituționalitatea vreunuia din textele legale criticate și privesc dispozițiile ale art. 281 alin. (1), art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității, încălcarea dispozițiilor privind: a) compunerea completului de judecată (…).

Potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., încălcarea oricăror dispoziții legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului, iar potrivit alin. (4) încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.

Întrucât sintagma „compunerea completului de judecată” privește doar judecătorul, respectiv judecătorii care constituie completul de judecată, pentru ansamblul alcătuit din judecători, procuror și grefier folosindu-se noțiunea de „alcătuire a completului de judecată”, s-a apreciat că textul criticat nu are legătură cu cauza și cu motivele excepției, inculpatul făcând referire la procuror, care nu intră în compunerea completului de judecată.

În ceea ce privește conținutul dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a invocat-o expres petentul prin cererea scrisă depusă la dosar, s-a constatat că instanța nu a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, la care face referire textul criticat, de unde rezultă aceeași concluzie, că acest text nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Sub aspectul excepțiilor propriu-zise de neconstituționalitate, opinia instanței a fost în sensul că textele legale criticate de inculpat nu încalcă prevederile constituționale, interpretate în lumina reglementărilor internaționale, astfel încât excepțiile apar ca fiind neîntemeiate.

În raport de aceste aspecte, maniera în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin dispozițiile Codului de procedură penală, condițiile invocării nulității absolute și relative, inclusiv prin textele atacate de petent, nu este de natură a încălca drepturilor constituționale ale părților și subiecților procesuali principali din proces, astfel cum invocă inculpatul.

Pentru considerentele expuse, a fost respinsă cererea formulată de inculpat, privind sesizarea Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2013* a formulat apel inculpatul A. în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen.

În motivarea căii de atac, apelantul A. a susținut, în esență, că

dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a invocat-o, au legătură cu cauza.

A arătat apelantul că a cunoscut despre implicarea în fostele Servicii Secrete a procurorului de caz, Dicu Marioara, în luna noiembrie 2014, după ce a apărut în presă un articol în legătură cu pensionarea acesteia și a invocat incompatibilitatea procurorului de caz, considerând că i-a fost limitat dreptul la apărare, având în vedere istoricul relațiilor dintre doamna procuror și fostele organe de securitate.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:

a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, iar aceasta vizează neconstituționalitatea unor articole C. proc. pen. (art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen.), fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

C

alea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens și Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare, de aplicare sau de modificare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că, prin excepția de neconstituționalitate formulată, apelantul a apreciat că dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 25, art. 27, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126, art. 131 și art. 132 din Constituția României.

Inițial, apelantul a invocat excepția de neconstituționalitatea a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., însă ulterior, prin concluziile scrise depuse la Curtea de Apel Pitești, la data de 07 iulie 2016, acesta a precizat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen., precizarea menționată fiind avută în vedere de instanța de fond.

Condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă, deci influența asupra soluționării cauzei.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelantul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu ține de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, se face doar o trimitere generică la dispozițiile constituționale, respectiv art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 25, art. 27, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126, art. 131 și art. 132 din Constituția României.

În concret, apelantul susține că dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu se referă și la procuror, iar invocarea incompatibilității procurorului care a efectuat urmărirea penală este limitată de termenele prevăzute de dispozițiile art. 282 alin. (4) C. proc. pen.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, de exemplu prin Decizia

nr. 122

din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2004 și prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460 din 03 iulie 2009.

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. a), art. 282 alin. (4) și alin. (5) lit. a) C. proc. pen. este inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2013*.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.,

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2013*.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 septembrie 2016.