ÎCCJ, decizie (scj.ro #205577)

Cameră preliminară. Nulitate absolută. Verificarea rechizitoriului sub aspectul legalității și al temeiniciei de către procurorul ierarhic superior. Lipsa procurorului de la judecarea cauzei. Excluderea probelor. Informarea persoanei supravegheate

Cuprins pe materii

:

Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Drept procesual penal. Partea generală. Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii. Metode speciale de supraveghere sau cercetare

Drept procesual penal. Acte procesuale și procedurale comune. Nulitățile

Indice alfabetic

:

- drept procesual penal

- contestație

- camera preliminară

- nulitate absolută

- excluderea probelor

C. proc. pen.,

art. 145, art. 281 alin. (1) lit. d), art. 328

Procedura prevăzută de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., reglementează obligativitatea procurorului ierarhic superior de a verifica, exclusiv, rechizitoriul, nefiind, prevăzută nici o obligație în a verifica legalitatea tuturor actelor de urmărire penală premergătoare întocmirii actului de sesizare. Norma de procedură evocată nu impune condiții suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează și nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui realizată,

Dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sancționează, în concret, lipsa procurorului de la judecarea cauzei (atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii), iar nu lipsa mențiunii privind participarea acestuia, din cuprinsul actului procesual.

Obligația informării persoanei supravegheate cu privire la măsura dispusă împotriva sa, în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., nu constituie o exigență de legalitate a procedeului probatoriu, ci o garanție a respectării dreptului la apărare a persoanei vizate, în componenta privind dreptul acesteia de a contesta măsura căreia a fost supusă și, implicit, mijloacele de probă obținute astfel.

Încheierea nr. 24 din 10 ianuarie 2023 a completului de 2 judecători de cameră preliminară

I. Prin încheierea nr. 37/F/CC/CP din data de 8 noiembrie 2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/46/2022/a1, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile formulate de inculpatul A. și, în baza dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. /P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești și s-a dispus începerea judecății.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2018 din 28 iunie 2022 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești s-a dispus trimiterea  în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., părți civile fiind: B. A.S., C. SE, D. AG. și E. LTD, toate prin F. România S.R.L.

În procedura de cameră preliminară, inculpatul A. a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală, invocând, printre altele, următoarele:

- neregularitatea rechizitoriului ca urmare a verificării lui pur formale de către procurorul ierarhic superior

În acest sens a arătat că, întrucât rechizitoriul a fost întocmit la data de 28.06.2022, iar viza procurorului adjunct poartă data de 29.06.2022, este evident că verificarea actului de sesizare a instanței sub aspectul legalității și temeiniciei, la doar o zi de la emiterea sa, a avut un caracter simbolic, formal, în condițiile în care speța este complexă, probatoriul administrat fiind cuprins în 46 volume, care necesită timp îndelungat de studiu.

Ca urmare, inculpatul a susținut că legalitatea rechizitoriului nu a fost examinată nici sub aspectul conținutului strict al actului de sesizare, dar nici sub aspectul modului de efectuare a urmăririi penale, din perspectiva respectării dispozițiilor procedural penale, în ansamblu, dar și a caracterului echitabil al derulării anchetei, cu asigurarea dreptului la apărare al inculpatului.

- excepția nulității absolute a încheierilor penale nr. 6/F-CC-DL și nr. 2/F-CC-DL prin care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești a autorizat obținerea datelor sale financiare, ca urmare a neparticipării procurorului la soluționarea cererilor;

Sub aceste aspect, inculpatul a susținut că lipsa mențiunii privind participarea procurorului competent, din cuprinsul celor două încheieri, atrage nulitatea absolută a acestora, în condițiile art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., aspect care nu poate fi remediat în cadrul procedurii prev. de art. 278 C. proc. pen.

Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 102 alin. (2) și (3) C. proc. pen., probele obținute în baza celor două acte procesuale lovite de nulitate absolută nu pot fi folosite în procesul penal, impunându-se  excluderea lor din materialul probator al cauzei.

- lipsa ordonanței motivate prin care s-ar fi dispus amânarea informării sale cu privire la măsurile prevăzute de art. 146

1

C. proc. pen., încuviințate prin încheierea penală nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/46/2019;

Sub acest aspect, inculpatul a arătat că măsurile de supraveghere încuviințate prin încheierea anterior menționată i-au fost aduse la cunoștință la data de 28.04.2022 (odată cu aducerea la cunoștință a calității de suspect), cu mult peste termenul de 10 zile de la încetarea activităților autorizate și fără a exista o ordonanță motivată privind amânarea informării sale. Această împrejurare atrage nulitatea actului efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel că, în condițiile art. 282 C. proc. pen., prin trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, atingerea adusă intereselor sale legitime nu poate fi remediată decât prin desființarea actului.

Pentru argumentele prezentate, inculpatul a solicitat admiterea cererilor și excepțiilor invocate și constatarea neregularității actului de sesizare și a nulității actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, cu consecința excluderii probelor nelegal administrate.

Totodată, a solicitat comunicarea acestei soluții către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești, în vederea remedierii neregularității actului de sesizare, dar și pentru ca unitatea de parchet anterior menționată să comunice instanței dacă înțelege să mențină dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei la parchet.

În contextul prezentat, legal învestit raportat la calitatea de executor judecătoresc a inculpatului A., procedând la examinarea cererilor și excepțiilor invocate de inculpat, judecătorul de cameră preliminară din cadrul  Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie le-a apreciat ca neîntemeiate.

În acest sens, referitor la excepția neregularității rechizitoriului ca urmare a verificării lui pur formale, s-a reținut că nu s-a identificat niciun incident procedural de natură să atragă sancțiunea nulității relative a rechizitoriului, reglementată de art. 282 alin. (1) C. proc. pen., ca urmare a verificării acestuia sub aspectul temeiniciei și legalității în termen de doar o zi de la data întocmirii lui.

În ceea ce privește excepția nulității absolute a încheierilor penale nr. 6/F-CC-DL și nr. 2/F-CC-DL, prin care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești a autorizat obținerea datelor sale financiare, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, prin încheierile pronunțate în dosarele nr. x/46/2017 și nr. x/46/2019 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în partea introductivă a celor două hotărâri anterior menționate, sub aspectul participării la soluționarea cererilor a procurorului G. (în dosarul nr. x/46/2017) și, respectiv, a procurorului H. (în dosarul nr. y/46/2019).

În raport de această constatare, judecătorul a concluzionat că neregularitatea procedurală relativ la neparticiparea procurorului competent la soluționarea celor două cereri a fost remediată prin cele două încheieri de îndreptare a erorilor materiale evidente, motiv pentru care solicitarea inculpatului de excludere din ansamblul probator a probelor obținute în baza celor două încheieri de autorizare a obținerii datelor sale financiare este nefondată, în cauză neoperând nulitatea absolută reglementată de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Relativ la lipsa ordonanței motivate prin care s-ar fi dispus amânarea informării inculpatului cu privire la măsurile prevăzute de art. 146

1

C. proc. pen., încuviințate prin încheierea penală nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/46/2019, judecătorul a reținut că, prin ordonanța procurorului de caz din 18.11.2019, în baza art.146

1

alin. (9) C. proc. pen. și art. 145 alin. (4) lit. a) și alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus amânarea informării inculpatului cu privire la măsurile de supraveghere tehnică încuviințate în cauză, context în care acestuia nu i s-a cauzat vreo vătămare a intereselor legitime.

În final, procedând și la examinarea, din punct de vedere formal, a conținutului rechizitoriului nr. x/P/2018 din 28.06.2022 emis de Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta respectă exigențele de legalitate statuate prin art. 328 C. proc. pen., întrucât se limitează la faptele (cele 152 acte materiale componente ale infracțiunii continuate de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată) și persoana față de care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute de art. 286 alin. (2) C. proc. pen. (datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare), dar și cele prevăzute de art. 330 și art. 331 C. proc. pen. (dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei). În fine, rechizitoriul este verificat, sub aspectul legalității și temeiniciei, de către procurorul ierarhic superior celui care l-a întocmit.

Pentru argumentele prezentate, constatându-le neîntemeiate, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul A., iar în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/P/2018 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești și a dispus începerea judecății în cauză.

****

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul A., fără a motiva calea de atac.

Examinând actele dosarului și încheierea contestată exclusiv prin prisma cererilor și excepțiilor invocate în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța învestită cu rechizitoriul, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 347 alin. (1), (4) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de doi judecători, apreciază nefondată contestația formulată de inculpatul A., pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, Completul de doi judecători, reține că interpretarea sistematică a dispozițiilor procesual-penale pertinente în materia contestației – respectiv art. 425

1

alin. (1) și (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) C. proc. pen. – relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestator și, numai prin excepție, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

Ca efect al Deciziei nr. 554/2017 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017), judecătorului de cameră preliminară îi este recunoscut și dreptul de a invoca, din oficiu, încălcări ale dispozițiilor legale care atrag sancțiunea nulității relative, însă, așa cum s-a subliniat în doctrina și jurisprudența relevante, astfel de încălcări pot fi luate în considerare atunci când ele au o anumită gravitate, fiind de natură a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății sau a antrena încălcări importante ale dreptului la apărare al părților sau ale echității procedurii.

În acest context, în coordonatele de analiză susmenționate, pe de o parte, și de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 și art. 282 C. proc. pen., pe de altă parte, instanța de contestație va limita cenzura sa la problematica legalității sesizării instanței, legalității administrării probelor și legalității efectuării actelor de urmărire penală, astfel cum a fost invocată de inculpatul A. în fața primei instanțe, reiterată în contestație de către apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta.

A. În ceea ce privește legalitatea sesizării instanței, inculpatul A. a invocat neregularitatea rechizitoriului ca urmare a verificării lui pur formale de către procurorul ierarhic superior.

În acest sens s-a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile acestuia privind caracterul pur formal al verificării legalității și temeiniciei actului de sesizare, argumentate pe aspectul că intervalul de timp scurs între data finalizării actului procedural (28 iunie 2022) și data verificării acestuia de către procurorul ierarhic superior (29 iunie 2022) a fost de doar o zi. Considerând insuficient acest interval de timp pentru o verificare efectivă a unui rechizitoriu emis într-un dosar de complexitatea celui ce face obiectul cauzei (care conține 46 de volume), inculpatul a opinat că o atare împrejurare atrage nelegalitatea sesizării și impune sancționarea cu nulitate a actului ce încorporează această dispoziție.

Făcând trimitere la conținutul dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte reține că, astfel cum s-a statuat în practica sa judiciară constantă, statuând asupra obligativității verificării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, norma de procedură evocată nu impune condiții suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează și nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui realizată.

În al doilea rând, notează că dispozițiile procesual-penale anterior evocate instituie obligația procurorului ierarhic superior de a verifica, sub aspectul legalității și temeiniciei, un singur act procesual, respectiv rechizitoriul – act de finalizare a celei dintâi etape a procesului penal și, concomitent, de învestire a instanței cu judecarea cauzei.

Contrar susținerilor inculpatului, prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. pen. nu reglementează obligația expresă a procurorului ierarhic superior de a verifica, suplimentar rechizitoriului, și legalitatea tuturor actelor de urmărire penală premergătoare întocmirii actului de sesizare. Teza avansată de inculpat sub acest ultim aspect reflectă o interpretare extensivă a normei de procedură, ce tinde la condiționarea legalității actului de verificare al procurorului ierarhic superior de realizarea unor cerințe/verificări suplimentare, în absența unui suport normativ corelativ. O atare susținere impune sublinierea caracterului de strictă interpretare și aplicare a normelor de procedură, în considerarea căruia legalitatea oricărui act procesual/procedural nu poate fi realizată în alte coordonate decât cele prescrise explicit în lege.

Prin urmare, dat fiind conținutul actual al prevederilor art. 328 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., dar și considerentele deciziei de recurs în interesul legii nr. 9 din data de 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (relevante mutatis mutandis și în prezent), Înalta Curte reține că evaluarea măsurii în care un rechizitoriu se conformează acestei exigențe legale implică exclusiv examinarea prezenței, în cuprinsul său, a mențiunii „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei”, urmată de semnătura procurorului ierarhic superior - autor al verificării.

Prezența acestei mențiuni cu valoare procedurală constituie eo ipso o garanție suficientă a realizării propriu-zise a actului procesual de verificare, în absența unor dispoziții legale, exprese și contrare, judecătorul nefiind abilitat să cenzureze verificarea procurorului ierarhic superior și din alte perspective, de natura celor invocate de inculpat (cum ar fi calitatea propriu-zisă a verificării ori întinderea ei în timp).

De altfel, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, ceea ce presupune că procurorul ierarhic superior poate oricând, în cursul urmăririi penale, să verifice un dosar aflat în lucru la procurorii din subordine.

De asemenea, aspectul referitor la cât de repede poate fi parcurs un act de sesizare, este unul subiectiv, diferit de la un caz la altul, fiind imposibilă verificarea lui de către judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri, altfel decât prin verificarea existenței vizei procurorului ierarhic superior pe rechizitoriu.

B. Inculpatul A. a criticat și legalitatea actelor procesuale prin care s-a autorizat obținerea datelor sale financiare și, prin aceasta, în mod implicit, și legalitatea mijloacelor de probă astfel obținute (adresele/documentația înaintată de unitățile bancare), invocând nulitatea absolută a încheierilor penale nr. 6/F/CC din 12.12.2017 și nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019 prin care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești a autorizat metoda specială de cercetare prev. de art. 138 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ca urmare a neparticipării procurorului la soluționarea cererilor.

Evaluând critica formulată, Înalta Curte reține, prioritar, că, așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 383/27.05.2015, publicată în M.Of. nr. 535/17.07.2015) și a instanței supreme, conceptual, noțiunile de probă, mijloc de probă și procedeu probatoriu sunt delimitate în cuprinsul art. 97 alin. (1) – (3) C. proc. pen. Probele în sine, ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenței/inexistenței vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 97 alin. (1) C. proc. pen., nu pot fi obținute nelegal decât dacă actul prin care s-a dispus, autorizat sau administrat acea probă este lovit de nulitate – fie absolută (caz în care vătămarea adusă drepturilor unui participant este prezumată juris et de jure), fie relativă (dacă vătămarea este invocată în termen, de participantul interesat din punct de vedere procesual).

La rândul lor, în funcție de organul judiciar emitent și procedura de emitere, actele prin care se dispune ori se autorizează administrarea unei probe sunt fie acte de urmărire penală (emise de procuror sau de organul de cercetare penală, în condițiile lipsei de publicitate și contradictorialității limitate, specifice fazei de urmărire), fie acte jurisdicționale realizate în cursul urmăririi penale (încheieri emise de judecătorul de drepturi și libertăți în procedurile integral/parțial contradictorii desfășurate în fața sa).

Numai legalitatea actelor (procesuale/procedurale) prin care organul de urmărire penală dispune/administrează o probă poate face obiect de cenzură în camera preliminară, actele jurisidicționale (în sens procesual) – rezultat al procedurii desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți – fiind supuse, în principiu, căilor de atac, în limitele și în cazurile expres prevăzute de lege.

Admițând că, în considerarea exigențelor desprinse din jurisprudența Curții Europene în aplicarea art. 8 din Convenție, o cale de atac prin care să se asigure verificarea a posteriori a legalității informațiilor obținute în baza unui mandat de supraveghere tehnică trebuie garantată normativ, aceasta nu înseamnă, însă, că  judecătorului de cameră preliminară îi sunt transferate, integral și necritic, competențele specifice unui veritabil organ de „control judiciar”.

În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 54 lit. b) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor, așadar a procedeelor probatorii și a mijloacelor de probă; el nu cenzurează integral, din punct de vedere substanțial sau procesual, un act jurisdicțional anterior.

În aceste coordonate, instanța de contestație constată că, în speță, inculpatul A. critică:

- încheierea nr. 6/F/CC din 12.12.2017 emisă în dosarul nr. x/46/2017, prin care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a autorizat, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.12.2017 până la data de 10.01.2018, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare efectuate de executorul judecătoresc A. în perioada 01.01.2013 -11.12.2017;

- încheierea nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019 emisă în dosarul nr. x/46/2019, prin care judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a autorizat, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2019 până la data de 09.11.2019, inclusiv, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare efectuate de executorul judecătoresc A. în perioada 12.12.2017-10.10.2019.

Inculpatul susține că cele două încheieri sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât, raportat la lipsa, în cuprinsul acestora, a mențiunii privind participarea procurorului și a concluziilor formulate de acesta, este evident că soluționarea cererilor de autorizare s-a realizat în lipsa lui, încălcându-se astfel prevederile art. 146

1

alin. (3) raportat la art. 140 alin. (3) C. proc. pen., îndreptarea operată sub acest aspect în cadrul procedurii prev. de art. 278 C. proc. pen. nefiind aptă să acopere nulitatea absolută a celor două hotărâri.

Evaluând, în limitele de analiză anterior evocate, susținerile inculpatului, Înalta Curte constată, similar judecătorului de cameră preliminară, caracterul neîntemeiat al acestora, însă pentru argumente sensibil diferite.

În acest sens, notează, pe de o parte, că actele dosarului relevă, cel puțin parțial, o altă situație decât cea invocată de către inculpat.

Astfel, din cuprinsul încheierii nr. 6/F/CC din 12.12.2017, emisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/46/2017, rezultă, în mod clar, că, la judecarea cererii de autorizare a obținerii datelor financiare ale inculpatului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost reprezentat de procuror G., care a formulat concluzii în cauză.

Prin urmare, susținerile inculpatului privind nulitatea absolută a încheierii susmenționate sunt în mod vădit neîntemeiate, lipsind însăși premisa cazului de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv neparticiparea procurorului la soluționarea cauzei.

În ceea ce privește încheierea nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019 emisă în dosarul nr. x/46/2019, Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin încheierea din 19.03.2020, la solicitarea Ministerului Public, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a îndreptat eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul acesteia, reținând participarea, în ședința în care a fost pronunțată, 11.10.2019, a procurorului H., ca reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Pitești și a concluziilor formulate de aceasta în respectiva ocazie.

Pe de altă parte, constată că, potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acest caz de nulitate absolută vizează neparticiparea procurorului la judecata unei cauze (atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii), care poate îmbrăca fie forma absenței fizice efective de la judecată a magistratului, fie omisiunea de a pune concluzii în cauza la judecarea căreia este prezent.

Prin urmare, textul de lege precitat sancționează, în concret, lipsa procurorului de la judecarea cauzei, iar nu lipsa mențiunii privind participarea acestuia, din cuprinsul actului procesual, care, în cazuri verificabile obiectiv,  poate fi rezultatul exclusiv al unei erori materiale și, ca atare, remediabilă prin intermediul instrumentului juridic prevăzut de art. 278 C. proc. pen.

În contextul acestor considerente și a imposibilității cenzurării, în cadrul procedurii de cameră preliminară, a actelor jurisdicționale realizate în cursul urmăririi penale, Înalta Curte, Completul de doi judecători, constată că, în speță, urmare îndreptării operate prin încheierea din 19.03.2020, încheierea nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019 emisă în dosarul nr. x/46/2019 confirmă prezența procurorului la soluționarea cererii de autorizare a obținerii datelor financiare ale inculpatului A., excluzând ipoteza reglementată de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

C. Inculpatul A. a invocat și lipsa ordonanței motivate prin care s-ar fi dispus amânarea informării sale cu privire la măsurile prevăzute de art. 146

1

C. proc. pen., încuviințate prin încheierea penală nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/46/2019 și, în mod implicit, legalitatea mijloacelor de probă obținute în acest context;

În acest sens, inculpatul a susținut că, întrucât măsurile de supraveghere încuviințate prin încheierea anterior menționată i-au fost aduse la cunoștință la data de 28.04.2022 (odată cu aducerea la cunoștință a calității de suspect), cu mult peste termenul de 10 zile de la încetarea activităților autorizate și fără a exista o ordonanță motivată privind amânarea informării sale, această împrejurare este de natură a atrage nulitatea mijloacelor de probă astfel obținute.

Critica inculpatului este neîntemeiată, pe de o parte, pentru că pornește de la premisa greșită a inexistenței unui act procesual prin care s-a dispus amânarea informării sale cu privire la măsura de supraveghere tehnică încuviințată prin încheierea susmenționată.

Or, prin ordonanța din 18.11.2019, procurorul de caz a dispus, în temeiul art. 146

1

alin. (9) coroborat cu art. 145 alin. (4) lit. a) și alin. (5) C. proc. pen., amânarea efecturării informării numitului A. cu privire la măsura de supraveghere tehnică autorizată prin încheierea nr. 2/F-CC-DL din 11.10.2019, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești în dosarul nr. x/46/2019, până la terminarea urmăririi penale sau clasarea cauzei.

Altfel spus, subsecvent încetării, la data de 09.11.2019, a măsurii de supraveghere tehnică autorizată prin încheierea susmenționată, la data de 18.11.2019, constatând că, în condițiile în care cercetările nu erau definitivate în cauză, informarea numitului A. despre măsura anterior menționată ar fi fost de natură să perturbe sau să pericliteze buna desfășurare a urmăririi penale, procurorul de caz a procedat potrivit art. 145 alin. (4)  C. proc. pen. și a amânat efectuarea informării acestuia, prevăzută de art. 145 alin. (1) C. proc. pen.

Ulterior, contestatorul a fost însă informat despre măsura de supraveghere luată împotriva sa, la data de 28.04.2022, după aducerea la cunoștință a calității de suspect.

Pe de altă parte, obligația informării persoanei supravegheate cu privire la măsura dispusă împotriva sa, în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., nu constituie o exigență de legalitate a procedeului probatoriu, ci o garanție a respectării dreptului la apărare a persoanei vizate, în componenta privind dreptul acesteia de a contesta măsura căreia a fost supusă și, implicit, mijloacele de probă abținute astfel.

Ca urmare, omisiunea nejustificată de a efectua informarea persoanei supravegheate cu privire la măsura dispusă împotriva sa, în termenul prevăzut de lege (atunci când nu s-a dispus amânarea), nu poate avea ca efect excluderea  probelor obținute astfel, întrucât nu afectează legalitatea procedeului probatoriu.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, Completul de doi judecători apreciază neîntemeiate toate criticile formulate de inculpatul A., încheierea atacată satisfăcând exigențele de legalitate și temeinicie.

Ca urmare, în baza art. 425

1

alin. 7 pct. 1 lit. b), coroborat cu art. 347 C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 37/F/CC/CP din data de 8 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.