ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 13/A/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția I penală, potrivit art. 5 C. pen., a constatat că V.C.P., constituie pentru inculpatul A., legea mai favorabilă.

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu, din art. 335 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. în art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P.

În baza art. 5 C. pen. și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, la 6 (șase) luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în total 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat, in formă continuată.

Conform art. 81 și 82 din V.C.P., a suspendat condiționat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din V.C.P. privind revocarea suspendării condiționate. în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

A aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza II-a și lit. b) din V.C.P., respectiv interzicerea dreptului de a fi ales și de a ocupa funcții publice, a căror executare este suspendată, potrivit art. 71 alin. (5) din V.C.P.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2200 lei. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 2000 lei. pentru desfășurarea urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2013 din 13 iunie 2014, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, secția de urmărire penală, l-a trimis în judecată pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul tară permis de conducere în formă continuată (opt acte materiale) prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În esență. în actul de trimitere în judecată s-a reținut că inculpatul. în perioada martie 2013 - noiembrie 2014 (opt acte materiale săvârșite în datele de 29 martie 2013, 20 mai 2013, 09 iulie 2013. 23 iulie 2013, 26 iulie 2013, 25 august 2013, 03 noiembrie 2013 și 15 noiembrie 2013) a condus pe drumurile publice, autovehiculele, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Starea de fapt reținută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesele verbale de constatare din datele de 29 martie 2013, 20 mai 2013, 09 iulie 2013, 23 iulie 2013, 26 iulie 2013, 25 august 2013, 03 noiembrie 2013 și 15 noiembrie 2013; declarații martori asistenți, documente privind abaterea din 20 ianuarie 2013 întocmite de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița - Serviciul Rutier și documente întocmite de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău Serviciul Rutier cu ocazia depistării în trafic a inculpatului A. la data de 17 martie 2013. adresă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești din care rezultă că nu i s-a prelungit dovada de circulație; declarațiile inculpatului; fișa de evidență auto a inculpatului A.

Audiat la urmărirea penală cu privire la fapta reținută în sarcina sa. inculpatul A. a declarat că se consideră nevinovat, arătând că. în opinia sa. după perioada de suspendare cuprinsă între 05 februarie 2013 și 05 mai 2013 interdicția de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu mai opera. întrucât nu există o hotărâre judecătorească sau o soluție pronunțată de parchet care să prelungească această interdicție, iar O.U.G. nr. 195/2002. republicată, nu prevede în mod expres că în perioada în care o persoană este cercetată într-un dosar penal pentru comiterea acestei infracțiuni, acesteia îi este suspendat exercițiul dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 14 august 2014.

Prin încheierea din 23 septembrie 2014 instanța de fond a constatat că rechizitoriul din 13 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost comunicat inculpatului A. la data de 30 august 2014 și au trecut mai mult de 20 de zile fără ca inculpatul să formuleze cereri sau excepții.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constat legalitatea sesizării instanței eu rechizitoriul din 13 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Curtea ele Apel București privind pe acest inculpat, a administrării probelor precum și a actelor de urmărire penală. De asemenea, s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A.

S-a constatat că rechizitoriul întrunește toate cerințele prevăzute de art. 328 C. proc. pen. respectiv cuprinde datele referitoare la faptă. încadrarea juridică, profilul moral și de personalitate al inculpatului, actele de urmărire penală efectuate și probele administrate, trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare, fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior celui care a instrumentat cauza.

La data de 06 noiembrie 2014. în ședință publică, a fost audiat inculpatul, acesta menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Coroborând probele administrate in cauză, instanța de fond a reținut ca dovedită situația de fapt reținută prin rechizitoriu, care de altfel nici nu a fost contestată de către inculpat.

Astfel, s-a reținut că la data de 20 ianuarie 2013. organele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Politie Rutieră Ialomița - Serviciul Rutier, l-au depistat pe inculpatul A. în jurul orelor 17.00, conducând autovehiculul pe DN 2, în afara localității Ciocârlia, fiind înregistrat cu viteza de 160 km/h.

Organele de poliție l-au sancționat pe inculpat pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, permisul de conducere fiindu-i reținut, întocmindu-se procesul verbal de sancționare contravențională, prin care i s-a adus la cunoștință suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 05 februarie 2013 și până la data de 05 mai 2013.

I s-a eliberat dovada înlocuitoare cu valabilitate 15 zile, pentru circulație temporară pe drumurile publice.

Deși a luat la cunoștință de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule. inculpatul a nesocotit interdicția legală. Astfel, s-a reținut că:

Cu ocazia depistării în trafic și a întocmirii procesului verbal din 29 martie 2013 de către organele de poliție, inculpatul A. a declarat că a fost forțat să conducă autoturismul deoarece prietena sa se simțea rău".

Inculpatului i s-a adus la cunoștință că. în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că are permisul suspendat, ca urmare a sancțiunii dispuse de Inspectoratul de Politic Rutieră Ialomița - Serviciul Rutier, pe perioada 05 februarie 2013-05 mai 2013 și că de la data de 17 martie 2013 i s-a întocmit de către Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău, Serviciul Rutier, un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, faptă prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată.

Ulterior. în cursul urmăririi penale și al judecății, inculpatul A. a susținut. în legătură cu fapta din 29 martie 2013. că nu i s-a comunicat hotărârea organelor de poliție prin care i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Apărarea sa a fost înlăturată de prima instanță care, deși a reținut că la data respectivă - 29 martie 2013 - inculpatul nu cunoștea de rezoluția din 08 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale față de fapta din 17 martie 2013, cu motivarea că acestuia nu îi fusese niciodată comunicată decizia poliției rutiere de suspendare a dreptului de a conduce, totuși, prin procesul verbal din data de 20 ianuarie 2013 era menționată perioada pentru care i se suspenda dreptul de a conduce, respectiv 90 zile, fiindu-i eliberată o dovadă de circulație provizorie, pe o durată de 15 zile și fără drept de prelungire, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 210 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

S-a menționat că faptul că măsura dispusă nu a ajuns să-i fie comunicată la domiciliu de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița nu a avut ca și consecință înlăturarea aplicării sancțiunii dispuse la data depistării și nici lipsa comunicării ei nu împiedica dreptul inculpatului de a o contesta în fața instanței. S-a reținut că lipsa comunicării nu aduce atingere exercițiului dreptului de a formula plângerea contravențională, inculpatul putându-se adresa instanței, situație în care aplicarea interdicției stabilite prin sancțiunea dispusă se suspenda de drept.

Mai mult. prima instanță a arătat că inculpatul a recunoscut implicit că la data de 29 martie 2013 avea cunoștință măsura dispusă împotriva sa, deoarece la data de 12 martie 2014 a solicitat parchetului, cu prilejul audierii în calitate de inculpat. încheierea unui acord de vinovăție cu privire la actul material din 29 martie 2013, arătând că este dispus să-și recunoască vinovăția în sensul că era conștient la data comiterii acestui act material că împotriva lui se dispusese această sancțiune, cerere care i-a fost însă respinsă, întrucât legea nu permite încheierea unui acord de vinovăție cu privire doar la unele acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii săvârșită în formă continuată.

Ca urmare a acestei fapte a fost constituit pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, Dosarul penal nr. x/P/2013.

II. La data de 20 mai 2013. în jurul orelor 23.41 inculpatul a fost depistat de organele de poliție rutieră conducând autovehiculul pe B-dul ... dinspre Piața ... către Piața ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal din 20 mai 2013, s-a consemnat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. întrucât în data de 29 martie 2013, i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, acest dosar nefiind soluționat la data respectivă.

Inculpatul A. a declarat că nu știe că are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat și că nu știe că este cercetat în mai multe dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, prilej cu care față de cele declarate și consemnate organele de poliție i-au adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluționarea dosarului penal constituit în data de 20 mai 2013.

III. La data de 09 iulie 2013 în jurul orelor 02,u. inculpatul a fost depistat de organele de poliție rutieră conducând autovehiculul pe B-dul ... din direcția str. ... către str. ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cu ocazia întocmirii procesului verbal 09 iulie 2013, organele de poliție din cadrul Secției 11 Poliție. Biroul de Ordine Publică, au consemnat că la semnalul regulamentar de oprire efectuat de polițiști, conducătorul auto a intenționat să oprească pe partea dreaptă a carosabilului, reducând din viteză, dar a continuat deplasarea către B-dul ..., unde a fost oprit după ce polițiștii au plecat în urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare.

Când i-au fost solicitate documentele de identitate personale și ale autovehiculului la control, acesta nu a prezentat permisul de conducere, motivând că nu îl are asupra sa. iar ulterior a declarat că deși în perioada 05 februarie 2013 - 05 mai 2013 a avut permisul suspendat, consideră că la data întocmirii procesului verbal, această suspendare nu mai operează deoarece, în opinia sa. poliția, parchetul sau instanța nu a luat nicio măsură cu privire la extinderea perioadei de suspendare.

De asemenea, în declarația dată la sediul Secției 11 Poliție a arătat că, pe rolul parchetelor din Ploiești și București se află în curs de cercetare două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, el având calitatea de făptuitor.

IV. La data de 23 iulie 2013, în jurul orelor 22). inculpatul a fost depistat de organele de poliție rutieră conducând autovehiculul pe Splaiul ... dinspre Pod ... către Pod ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din procesul verbal din 23 iulie 2013 a reieșit, în urma verificărilor efectuate, că inculpatul A. avea dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, fiind cercetat pentru trei infracțiuni la regimul circulației, fapte prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ultima dintre ele fiind constatată pe data de 01 iunie 2013 pe raza județului Prahova. Același inculpat a declarat în prezența martorului, aspect consemnat în procesul verbal, că știe că are dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, dar că nu dorește să declare nimic în scris, rezervându-și exercitarea acestui drept în fața parchetului.

Organele de poliție rutieră au menționat în actul întocmit că inculpatului i s-a adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la soluționarea dosarului penal.

V. La data de 23 iulie 2013 jurul orelor 23, inculpatul a fost depistat de organele de poliție rutieră conducând autovehiculul pe șos. ..., dinspre str. ... către B-dul ..., având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În procesul verbal din 26 iulie 2013 s-a stipulat. în urma verificărilor efectuate, că A. era cercetat în mai multe dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ultimul dosar fiind întocmit la data de 23 iulie 2013: acesta a refuzat să dea vreo declarație cu privire la motivele ce l-au determinat să conducă autoturismul știind că are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat.

VI. La data de 25 iulie 2013, în jurul orelor 03l0 inculpatul a fost depistat de organele de poliție rutieră conducând autovehiculul pe șos. București - Ploiești, dinspre Băneasa către Piața Presei Libere, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În procesul verbal de depistare din 25 august 2013 s-a consemnat că A.,. cunoștea de faptul că nu are dreptul de a conduce, clar din punctul lui de vedere dreptul de a conduce nu mai este suspendat din data de 05 mai 2013", acesta declarând în scris că în lipsa unei rezoluții a procurorului sau a unei hotărâri judecătorești operează prezumția de nevinovăție.

VII. La data de 03 noiembrie 2013. în jurul orelor 06.00, în timp ce conducea autovehiculul pe traseul Brașov - București, inculpatul a acroșat din spate autoturismul (condus de B.), din coliziune rezultând avarierea celor două autoturisme și vătămarea corporală ușoară a pasagerului din autoturism, C. Organele de poliție rutiere, deplasându-se la locul accidentului, au constatat că A. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, C. a fost transportat la Spitalul Elias din București, unde i s-a stabilit diagnosticul, fără a rămâne internat în spital: ulterior, la data de 08 noiembrie 2013, C. a declarat că nu s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici" București pentru examinare și eliberare a certificatului medico-legal, nu depune plângere penală împotriva numitului A., nu are pretenții materiale față de acesta și nu se constituie parte civilă.

În procesul verbal din 03 noiembrie 2013 întocmit la sediul Biroului de Poliție al Autostrăzii A3 din com. Snagov. județul Ilfov, a fost consemnat că A. avea dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, cu prilejul audierii acesta declarând că este cercetat în mai multe dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, unele dintre ele fiind finalizate cu soluții de neîncepere a urmării penale (soluție pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Dosar nr. x/P/2013 și soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia Dosar nr. x/P/2013). arătând că. în opinia sa, în dosarele penale întocmite după data de 05 mai 2013 operează prezumția de nevinovăție întrucât nu există înscrisă în lege vreo interdicție de exercitare a dreptului de a conduce autovehiculele pe drumurile publice, el beneficiind de exercițiul acestui drept până la finalizarea cercetării penale de către procuror sau instanța de judecată.

VIII. La data de 19 iulie 2013 în jurul orelor 19, inculpatul A. a fost depistat de organele de poliție rutieră în timp ce conducea autovehiculul, pe B-dul ..., din direcția B-dul ... către Piața ..., având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În procesul verbal nr. 1473863 din 15 noiembrie 2013. organele de poliție au consemnat că acesta cunoștea că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul circulației, fapte prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, refuzând să semneze procesul verbal în prezența martorului asistent și nu a dorit să dea nici o declarație scrisă cu privire la motivele care l-au determinat să încalce interdicția.

Pentru toate aceste fapte s-au format mai multe dosare de urmărire penală astfel că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin Rezoluțiile nr. 1545/P/2013 din 18 noiembrie 2013, 03 decembrie 2013 și 10 decembrie 2013 și prin Ordonanțele nr. 1546/P/2014 din 18 februarie 2014 și 09 mai 2014 a dispus reunirea Dosarelor nr. x/P/2013. nr. x/P/2013, nr. x/P/2013, nr. x/P/2013, nr. x/P/2014 și nr. x/P/2014, acestea fiind conexate la Dosarul nr. x/P/2013, faptele fiind cercetate într-un Dosar unic nr. x/P/2013.

Din analiza documentelor aflate la dosar (procese verbale de depistare în trafic, declarații martori asistenți, declarație inculpat). Curtea a constatat că faptele penale există și au fost săvârșite de inculpat cu intenție, ignorând autoritățile rutiere și legea.

S-a reținut că faptele penale menționate. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată, fiind prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată raportat la art. 41 alin. (2) din V.C.P.

S-a reținut totodată că inculpatul s-a apărat arătând că suspendarea dreptului de a conduce autovehicule i-a fost dată pe o perioadă limitată de timp, respectiv 90 de zile și nu pe o perioadă nelimitată de timp, până la terminarea cercetărilor penale. A mai precizat că legea nu prevede în mod expres ca și cauză pentru suspendarea dreptului de a conduce, desfășurarea unei cercetări penale, beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art. 111 alin. (3) din O.U. nr. 195 din 12 decembrie 2002 republicată, în vigoare la 19 ianuarie 2013. privind circulația pe drumurile publice, s-a stabilit ca în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d). precum și în cele menționate la art. 85 alin. (2) și (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) și (5) și la art. 102 alin. (3) lit. a) și c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fard drept de circulație.

Cum inculpatul, după data de 29 martie 2013. nu mai avea dreptul să conducă autovehicule, urmare cercetărilor penale sub aspectul infracțiunii prev. de art. art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. nu era necesar și nici legal, să i se prelungească de către vreo autoritate, suspendarea inițială, din 20 ianuarie 2013. a dreptului de a conduce autovehicule.

În apărare, s-a mai arătat că. atât timp cât a avut o interpretare oficială a organelor de cercetare penală, respectiv rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, nu se consideră vinovat de comiterea nici unei infracțiuni. Inculpatul a adus în susținerea opiniilor sale soluția de neincepere a urmăririi penale pronunțată față de el de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. x/P/2013, în data de 30 august 2013, pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, faptă comisă la 01 iunie 2013, motivarea reținută fiind aceea că, măsura tehinico-administrativă a reținerii (este vorba de permisul de conducere) pentru cercetări penale nu a fost introdusă de legiuitor în enumerarea expresă și limitativă a textului incriminator".

S-a reținut că această soluție dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, nu emană de la o autoritate judecătorească și nu prezintă autoritate de lucru judecat.

Totodată s-a arătat că este nefondată și susținerea inculpatului, că nu a avut intenția de a circula cu permisul suspendat, întrucât s-a bazat pe această rezoluție, în condițiile în care faptele penale de la pct. I-VI, sunt comise inainte de aceasta.

Mai mult, instanța de fond a arătat că O.U. nr. 195 din 12 decembrie 2002 republicată, în vigoare la 19 ianuarie 2013, stabilește exact contrariul, prin dispozițiile art. 111 alin. (3).

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 219 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (H.G. nr. 1391 04 octombrie 2006) în sintagma Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, in baza rezoluției sau, după caz, a ordonanței procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătorești rămasă definitivă prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul verbal de constatare a contravenției a fost anulat ori ca urmare a încetării măsurii de siguranță prevăzută la art. 112 lit. c) din C. pen., republicat, cu modificările șl completările ulterioare: (3) Verificarea cunoașterii regulilor de circulație de către contravenient se efectuează de către serviciul poliției rutiere care il are în evidență, în cazul în care sancțiunea a fost aplicată ca urmare a săvârșirii unei contravenții pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, după caz, a fost majorată cu 30 de zile".

Având în vedere existența faptelor și constatarea vinovăției inculpatului. instanța de fond a apreciat că. stabilirea unei pedepse cu închisoare, la minimul special prevăzut de lege și aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an, în raport de perseverența infracțională a inculpatului, pot asigura scopurile pedepsei, prevăzute de art. 52 din V.C.P.

Pe de altă parte, s-a apreciat că nu este necesară executarea pedepsei în detenție, avându-se in vedere consecințele reduse ale producerii infracțiunii și datele ce-l caracterizează pe inculpat, acesta fiind avocat și neavând antecedente penale. în condițiile in care sunt îndeplinite cerințele de suspendare condiționată a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 din V.C.P.

S-a reținut această încadrare juridică, prin schimbarea încadrării juridice stabilite prin rechizitoriu, în baza art. 5 din N.C.P. și art. 386 C. proc. pen. întrucât legea veche, deși stabilește aceleași cuantumuri de pedeapsa ca cea prev. de art. 335 alin. (2) din N.C.P. (6 luni la 3 ani închisoare sau amenda), a fost apreciată de către prima instanță, ca fiind mai blândă, sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Astfel, s-a arătat că regimul de executare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzut de disp. art. 81 din V.C.P., este mai ușor decât modalitățile de individualizare a pedepsei neprivative de libertate prevăzute de N.C.P. întrucât nu cuprinde obligații din partea condamnatului, de a se supune măsurilor de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul A. solicitând. în esență, achitarea sa. întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa în legătură cu faptele săvârșite până la data de 5 mai 2013. iar faptele săvârșite după această dată, nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel. în esență, pentru faptele de până la data de 5 mai 2013 a susținut că trebuia să se rețină aceiași motivare ca pentru evenimentul din 17 martie 2013 respectiv faptul că nu a știut că a avut dreptul de a conduce suspendat întrucât o astfel de măsură nu i s-a comunicat niciodată.

A menționat că interpretarea dată de organul de urmărire penală și de prima instanță în sensul că. prin faptul că a dorit să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției pentru fapta din 17 martie 2013 ar fi cunoscut astfel că are permisul suspendat. este una nelegală și de rea-credință.

În privința faptelor de conducere de după data de 5 mai 2013 a arătat că dreptul de a autovehicule nu-i mai era suspendat datorită următoarelor motive: Suspendarea inițială a operat până la data de 5 mai 2013 în mod eronat, în perioada 05 februarie 2013 - 05 mai 2013 i s-au întocmit două dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul suspendat deoarece măsura suspendării nu-i fusese comunicată.

Cercetarea penală a conducătorului auto nu constituie o cauză automată de prelungire a suspendării.

Nu a existat o rezoluție a procurorului sau vreo decizie administrativă care să prelungească durata de suspendare.

Prezumția de nevinovăție presupune că, până la finalizarea cercetărilor își poate exercita toate drepturile. în afară de cazul când acestea i-ar fi fost restrânse printr-o prevedere legală expresă, printr-o măsură administrată, o rezoluție a organului de urmărire penală sau o hotărâre a instanței, acte care nu există în speța de față. Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este ne fondat pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a menționat în actul de sesizare și cum a reținut și prima instanță, la data de 20 ianuarie 2013. organele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Rutieră Ialomița - Serviciul Rutier, l-au depistat pe inculpatul A. în jurul orelor 17.00, conducând autovehiculul, în afara localității Ciocârlia, fiind înregistrat cu viteza de 160 km/h.

Organele de poliție l-au sancționat pe inculpat pentru încălcarea prevederilor art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. republicată, permisul de conducere fiindu-i reținut, întocmindu-se procesul verbal de sancționare contravențională.

În cuprinsul acestui proces verbal de contravenție, (aflat în copie la fila 47 din dosarul de urmărire penală) inculpatului i s-a adus la cunoștință suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile.

Întrucât i s-a eliberat și o dovadă provizorie de circulație, cu valabilitatea de doar 15 zile și întrucât inculpatul nu a contestat sancțiunea contravențională și nici nu a solicitat prelungirea dovezii, conform dispozițiilor Regulamentului de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 măsura suspendării dreptului de a circula a devenit efectivă la data de 05 februarie 2013. fără a mai fi necesară o altă notificare.

Ulterior, la data de 17 martie 2013. inculpatul a fost din nou depistat în trafic, pe raza com. Costești. jud. Buzău, conducând autoturismul cu viteză peste limita legală, organele de poliție constatând și faptul că inculpatul conduce având permisul suspendat.

A fost format Dosarul penal nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, soluționat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 08 iulie 2013.

Împrejurarea că. prin rezoluția respectivă organul de urmărire penală a considerat că inculpatul nu ar fi cunoscut că avea suspendat de circulație cu autoturismul, pe drumurile publice, nu este de natură că producă consecințe în cauza de față întrucât fapta respectivă nu formează obiectul cauzei de față iar raționamentul organului de urmărire penală nu poate fi impus instanței de judecată.

Lăsând la o parte faptul că o astfel de concluzie este profund eronată deoarece inculpatul a cunoscut de măsura suspendării la data primirii procesului verbal de contravenție din data de 20 ianuarie 2013 (proces verbal ce poartă mențiunea expresă a suspendării dreptului de circulație pentru 90 de zile) și că nu avea asupra sa nici permis de conducere și nici o dovadă de circulație valabilă, aspecte ce conduc încă o dată la concluzia logică că a fost conștient de situația în care se află. incidentul din 17 martie 2013 prezintă importanță în prezenta cauză din alt punct de vedere.

Astfel, la data de 17 martie 2013 organele de poliție i-au comunicat din nou inculpatului faptul că are permisul suspendat pe o perioadă de 3 luni de la 5 februarie 2013 la 5 mai 2013 astfel că. orice susținere a sa în sensul câ. la data de 29 martie 2013 (act material ce face obiectul cauzei de față) nu ar fi cunoscut de măsura suspendării, este total nesinceră și nu poate fi luată în considerare.

Ca și argument în plus Înalta Curte reține că nici măcar după data de 17 martie 2013 inculpatul nu a inițiat niciun demers juridic pentru clarificarea situației sale și. în dispreț total față de normele legale a continuat să-și conducă autoturismul pe drumurile publice având permisul suspendat.

Textele legale - art. 111, O.U.G. nr. 195/2002- invocate de instanța de fond în fundamentarea hotărârii de condamnare sunt clare și neechivoce, stipulând în mod cert că:

(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține in următoarele cazuri:(...).

h) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la (...), art. 86 alin. (2), (...):

2) La reținerea permisului de conducere, in cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.

(3) În situațiile prevăzute la (...) art. 86 alin. (2), (..) și la art. 102 alin. (3) Iit. a) și o, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.

Or, dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberată la data de 20 ianuarie 2013 pe o perioadă de 15 zile și-a încetat valabilitatea la data de 05 februarie 2013. iar la data de 29 martie 2013 când a fost din nou depistat în trafic, acesta nu mai avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.

În privința faptelor comise după data de 5 mai 2013. după cum s-a arătat mai sus, disp. art. 111 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevăd faptul că permisul de conducere se reține obligatoriu atunci când se efectuează cercetări pentru comiterea anumitor infracțiuni, inclusiv cea prev. de art. 86 alin. (2) din același act normativ, ceea ce era și cazul în speță. Deși actul normativ respectiv nu folosește în mod expres termenii .suspendarea dreptului de a conduce" reținerea permisului de conducere fără eliberarea vreunei dovezi înlocuitoare produce exact acest efect.

Prin urmare, întrucât la data de 5 mai 2013. data expirării suspendării aplicate ca măsură contravențională, inculpatul era cercetat penal în cel puțin două dosare (faptele din 17 martie 2013 si respectiv 29 martie 2013) măsura reținerii permisului a intervenit de drept. Permisul se afla deja în posesia organelor de poliție astfel că nu a mai fost necesară o înștiințare a sa în vederea depunerii permisului la organului de poliție.

În aceste condiții apărarea inculpatului în sensul că interdicția privind dreptul de a conduce pe drumurile publice nu a fost prelungită nici de organul de urmărire penală și nici de vreo autoritate judecătorească nu poate fi luată în considerare.

Această apărare este puțin credibilă având în vedere pregătirea profesională a inculpatului.

Totodată, din actele dosarului se reține că în procesele verbale încheiate la datele de 23 iulie, 26 iulie 25 august, este consemnat faptul că inculpatul știe că are dreptul de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice suspendat, iar în cele întocmite la datele de 03 noiembrie 2013 și 15 noiembrie 2013 este consemnat că inculpatul cunoștea că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul circulației.

Ca atare. Înalta Curte constată, ca și instanța de fond. că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul apelant A. a fost trimis în judecată, atât din punct de vedere al laturii obiective cât și al laturii subiective iar sentința de condamnare este legală și temeinică.

Față de aceste considerente. în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 362 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 362 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei. reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2015.