ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 467/A/2015

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2015, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 93/A din 03 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba - lulia în dosar penal nr. x/221/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul să plătească statului suma de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 65 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

În deliberare a constatat că, prin decizia penală nr. 93/A din data de 03 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în Dosarul nr. x/221/2012 a fost admis în parte apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 683 din data de 10 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Deva, în Dosarul nr. x/221/2012, aceasta fiind desființată numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce privește cuantumul despăgubirilor civile stabilite de către instanța de fond și care au fost reduse de la suma de 197.712,05 euro sau echivalentul în RON, la data plății efective, la suma de 168.599,58 euro, echivalentul în RON la data efectuării plății, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 683 din data de 10 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. x/221/2012, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen., în condițiile art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pedeapsă suspendată sub supraveghere, iar inculpatul a fost obligat să plătească părții civile SC B. SA suma de 197.712,05 euro sau echivalentul în RON, la data plății efective.

În continuare, s-a arătat că împotriva deciziei mai sus indicate a formulat contestație în anulare inculpatul A. solicitând, prin memoriul depus la dosar, desființarea acesteia, iar cu ocazia rejudecării apelului, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată și respingerea acțiunii civile formulată de SC B. SRL.

Motivele contestației au fost suplimentate cu ocazia punerii în discuție a admisibilității în principiu, inculpatul arătând că demersul său procesual se sprijină pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocând cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., constând în existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege și anume desistarea reglementată de art. 34 C. pen.

S-a reținut, că, în expunerea scrisă a motivelor contestației, inculpatul prin apărător ales a relevat, în esență, că instanța de apel nu a analizat apărările formulate de către inculpat pe tot parcursul procedurilor, că rechizitoriul parchetului era lacunar și imprecis în ce privește presupusa activitate infracțională a inculpatului, că inculpatul a procedat potrivit practicilor existente și a politicii firmei în domeniul vânzării telefoanelor.

A mai invocat că data de la care inculpatul a luat cunoștință, în scris, despre modalitatea concretă în care trebuia să recruteze clienții și să introducă acele date în sistem, aprilie 2011, putea fi interpretată și reținută ca data de la care acesta a procedat legal, echivalând cu o desistare, iar infracțiunii îi lipsea trăsătura esențială a laturii subiective și anume intenția, deoarece inculpatul nu a acționat cu intenția directă de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul. De asemenea, că actele dosarului atestau că acesta a avut o manieră de lucru similară cu a colegului dânsului și nu a avut nici un beneficiu din activitatea desfășurată, ci dimpotrivă, a adus profit societății, prin mărirea portofoliului clienților.

În sprijinul acestei susțineri a considerat a fi relevantă adresa emisă de către partea civilă SC B. SA, în care se certifică faptul că nu există niciun prejudiciu.

Examinând cererea în contestație, prin prisma motivelor, invocate de către incidpatul A. și a dispozițiilor legale incidente în materie, Curtea constată că aceasta este nefondată, apreciind că, raportat la motivul pe care se întemeiază cererea în contestație, existența unei cauze de încetare a procesului penal, apărările inculpatului se concentrau în jurul unor aspecte ce ar justifica, în situația în care s-ar dovedi reale, o soluție de achitare.

S-a mai reținut că apărările inculpatului se rezumau la a evidenția lipsa intenției, ca o componentă esențială a laturii subiective a infracțiunii, acesta susținând în mod constant că fapta nu există și că a acționat fără forma de vinovăție cerută de lege, deoarece nu a acționat în vederea obținerii unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, iar în cauză nu a existat un prejudiciu cauzat societății SC B. SA, conform adresei depuse la dosarul cauzei.

În continuare, s-a arătat că, în procedura contestației în anulare, inculpatul prin apărător ales a încearcat să substituie cauzei de încetare a procesului penal, prevăzută ca și caz de contestație în anulare, cazul care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale și care justifică adoptarea unei soluții de achitare, întemeiate pe art. 16 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, vizând, în realitate, o soluție de achitare și nu una de încetare a procesului penal.

S-a reținut că, raportat la conținutul dispozițiilor art. 34 C. pen., care reglementează desistarea și împiedicarea producerii rezultatului, în speța dedusă judecății, nu sunt satisfăcute cerințele textului de lege sus menționat, actele dosarului relevând împrejurarea că fapta imputată inculpatului, în materialitatea sa, a fost dovedită cu mijloacele de probă regăsite în dosarul de urmărire penală și în dosarul instanței de fond.

S-a stabilit, în considerarea amplului material probator existent la dosarul cauzei, că inculpatul a acționat repetat, în perioada 16 decembrie 2009 - 30 aprilie 2011, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, prin încălcarea procedurilor de lucru din cadrul companiei, introducând date informatice nereale în sistemul SC B. SA, care au atestat în mod nereal acordarea cu titlu gratuit a unor telefoane mobile către 15 clienți, manopere prin care telefoanele mobile au fost nelegal scoase din patrimoniul părții civile.

Curtea a constatat că atât instanța de fond cât și instanța de apel au verificat apărările inculpatului, însă le-au considerat, în raport de ansamblul probator de la dosarul cauzei, ca vădit neîntemeiate, vinovăția acestuia fiind stabilită mai presus de orice îndoială, susținerea inculpatului, în sensul operării unei desistări, neputând fi reținută.

Împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2015 a formulat apel contestatorul A., în motivarea căii de atac susținând că în cauză de încetare a procesului penal, invocând dispozițiile referitoare la desistare.

A mai arătat că instanța a refuzat să ia în considerare apărările sale, deși probatoriul administrat în cauză a creat îndoieli cu privire la infracțiunile deduse judecății, iar sub aspectul laturii subiective a arătat că nu a obținut niciun beneficiu, partea civilă specificând că nu s-a creat nici un prejudiciu.

Examinând apelul declarat de contestatorul el împotriva deciziei penale nr. 932/A din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., pot fi atacate cu apel sentințele, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 370 alin. (1) C. proc. pen. prin sentințe se înțelege acele hotărâri judecătorești prin care cauzele sunt soluționate în primă instanță.

Per a contrario, împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de apel nu poate fi exercitată calea de atac ordinară a apelului, cu atât mai mult, împotriva unei hotărâri prin care instanța de apel a soluționat o cale de atac extraordinară de atac.

Înalta Curte reține că, în speță, contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, printr-o decizie, hotărâre împotriva căreia legiuitorul nu a prevăzut o cale ordinară de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., doar hotărârile pronunțate în urma rejudecării procesului, ca urmare a admiterii contestației în anulare, sunt supuse căilor de atac.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că inculpatul A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală, urmând a respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2015.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestator A. urmează a fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 932/A/2015 din 08 octombrie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/57/2015.

Obligă apelantul contestator A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2015.