ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 52/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat

de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-a dispus, în baza art. 396 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (1) C. proc. pen., condamnarea inculpatul A., cu antecedente penale și aflat în stare de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 40 C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 67 alin. (1) Cod.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 397 rap. la art. 25 c.pr.penală s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și obligă pe inculpatul A., să plătească acesteia suma de 2.510 lei reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța in acest sens. Curtea ele Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori, a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 3 septembrie 2014 din Dosarul nr. x/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A.,

cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu apli carea art. 40 C. pen.

În fapt s-a reținut că. la mijlocul lunii februarie 2012. persoana vătămată l-a contactat pe internet pe inculpat care s-a oferit să-i asigure plecarea la muncă în Anglia în schimbul unei sume de bani. După primirea sumei de 2.510 lei inculpatul a rupt legătura cu persoana vătămată și nu i-a asigurat plecarea la muncă în străinătate.

Prejudiciul cauzat de către inculpat este în valoare de 2.510 lei.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: ordonanța de declinare fila 2-4: plângerea persoanei vătămate fila 5; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale fila 6; ordonanță de efectuare în continuare a urmăririi penale fila 7; ordonanță de începere a urmăririi penale in rem" fila 8; declarația părții vătămate filele 9-10; copii de pe extrase de cont filele 11-12; declarația inculpatului și proces verbal filele 13-15: declarația suspectului și proces verbal filele 16-18; acte privind acțiunile inculpatului filele 19-27; contract de consultanță juridică fila 28; adresa Baroul București, fila 29. adresă fila 30; proces verbal fila 31; act adițional contract fila 32; chitanță fila 33; copie actul de identitate fila 34; adresă filele 35-36: rezoluție motivată filele 37-39; ordonanță comisie rogatorie filele 40-46; adresă Serviciul de Evidență a Persoanelor fila 47; adresă Penitenciar - Rahova filele 49-50: adresă fila 51; adrese filele 52-54; declarația martorei C. filele 55-59; adresă a Baroului București filele 60-61; copie rechizitoriu filele 62-69; adrese către cazierul judiciar filele 70-72; copii de pe fișa de evidență a inculpatului filele 73-77; extras de pe cazierul judiciar filele 78-81; proces verbal de căutare fila 82; citații filele 83-97; proces verbal fila 98: delegație pentru asistență juridică fila 99.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) N.C.P. cu aplicarea art. 40 N.C.P.

Prin încheierea penală nr. 21/CP din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitiv prin încheierea nr. 847 din 16 iunie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, instanța a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul A., în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispune începerea judecății în cauză privind pe inculpatul A.

Instanța, în baza dispozițiilor art. 375 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute în cazul recunoașterii învinuirii.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

La mijlocul lunii februarie 2012, persoana vătămată B. a consultat pe internet mai multe site-uri care ofereau locuri de muncă în străinătate.

Pe site, persoana vătămată a găsit informații despre suspectul A. și. după ce l-a contactat, a aflat de la acesta că este avocat și este singurul care asigură locuri de muncă în Anglia. Apoi. au purtat o corespondență, prin e-mail. prin care persoana vătămată era înștiințată care sunt actele necesare pentru încheierea contractului de muncă și chiar i-a atașat un draft al unui asemenea contract de muncă.

La data de 18 martie 2012 persoana vătămată s-a deplasat la București și. însoțit de martorul D., s-au întâlnit cu inculpatul A. care în schimbul sumei de 150 lei i-a

întocmit un contract de muncă. După întocmirea contractului inculpatul i-a spus persoanei vătămate că acesta trebuie să rămână ia el pentru a-l înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă urmând să plece în străinătate peste câteva zile.

Cu această ocazie inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să-i dea suma de 500 euro, pentru a procura biletul de avion, cu toate că în convorbirea telefonică anterioară nu i-a precizat acest lucru. Întrucât persoana vătămată i-a spus că nu are la el această sumă. inculpatul s-a enervat și i-a reproșat că nu apreciază efortul său de a-l trimite la muncă în străinătate. Ca urmare, au convenit ca persoana vătămată să-i trimită inculpatului suma de 1.160 lei într-un cont indicat de acesta, reprezentând costul biletului de avion, iar plecarea se va face pe data de 26 martie 2012.

După ce persoana vătămată i-a trimis inculpatului suma solicitată, la data de 25 martie 2012. l-a sunat pe acesta să-l întrebe dacă totul este în regulă și să obțină informații despre plecare. Inculpatul i-a spus persoanei vătămate că plecarea în Anglia s-a amânat datorită unui accident de muncă intervenit în Spania și mai are nevoie de asigurare de sănătate care costă 110 lire și este valabilă 1 an de zile iar fără aceasta asigurare nu se poate pleca.

Întrucât persoana vătămată a refuzat acest lucru i-a cerut inculpatului să-i restituie banii trimiși, fapt acceptat de către inculpat. Apoi, după circa o oră, inculpatul l-a sunat pe persoana vătămată, i-a spus că a găsit o asigurare de sănătate mai ieftină - în valoare de 60 de lire - și i-a cerut să-i trimită banii, într-un cont.

La data de 27 martie 2012 persoana vătămată i-a trimis inculpatului suma de 315 lei și a convenit cu acesta că va pleca în Anglia la data de 29 martie 2012, cu avionul din București. Apoi, la data de 28 martie 2012, inculpatul i-a spus persoanei vătămate să amâne plecarea în Anglia întrucât nu a putut face rost de asigurare de sănătate și îi va restitui banii primiți. În zilele următoare inculpatul nu i-a mai răspuns le telefon persoanei vătămate.

În realitate, inculpatul nu avea abilitarea legală de a recruta forță de muncă pentru firme din Anglia, și pentru a da aparența de legalitate a activității sale a încheiat un contract de consultanță juridică cu persoana vătămată.

Astfel de activități inculpatul a desfășurat și în legătură cu persoanele vătămate E. din Galați și F. din Brăila, care de asemenea au sesizat organele de urmărire penală. Aceste plângeri fac obiectul Dosar nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar Dosare similare au fost înregistrate și la alte parchete, și anume: nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) N.C.P. cu aplicarea art. 40 N.C.P., fiind mai favorabile dispozițiile N.C.P. sub aspectul limitelor de pedepse.

La individualizarea sancțiunii aplicate, instanța a ținut seama de antecedența penală al inculpatului, în sensul de perseverență infracțională, atitudinea de recunoaștere manifestată în fața instanței, modul de comitere a faptei, calitatea acestuia de avocat, împrejurările cauzei, precum și prejudiciul redus cauzat părții civile, apreciind că o pedeapsă orientată spre minimul special ar duce la realizarea scopul pentru care pedeapsa a fost aplicată, impunându-se aplicarea de pedepse accesorii și complementare față de împrejurarea că infracțiunea a fost comisă folosindu-se inițial de calitatea sa de avocat.

Constatând că pretențiile formulate de către partea civilă sunt întemeiate, instanța a admis acțiunea civilă.

Împotriva sentinței penale nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori ,a formulat apel inculpatul A.

În susținerea apelului a invocat nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) rap. la art. 64 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că judecata a fost condusă de un magistrat care nu a fost imparțial întrucât i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui avocat și pentru pregătirea apărării, i-a fost respinsă cererea de acordare a unui termen pentru a se putea împăca cu partea civilă și a fost respinsă cererea inculpatului de a introduce în proces societatea de asigurare în calitate de parte responsabilă civilmente.

De asemenea, a mai mvocat necompetența instanței de fond după calitatea persoanei. întrucât la data judecării cauzei, inculpatul A. nu mai avea calitatea de avocat. întrucât de la data de 19 mai 2014 acesta fusese exclus din Baroul București ca urmare a condamnării sale într-un alt dosar penal.

Examinând apelul formulat de către inculpatul A., din prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le-a recunoscut și le-a însușit, arătând că regretă fapta săvârșită, aspect consemnat prin încheierea din 09 septembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, (fila 37, dosar Curtea de Apel Oradea).

Potrivit art. 375 alin. (1) C. proc. pen. dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.

După admiterea cererii de judecare potrivit procedurii abreviate, inculpatul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale de a fi judecat conform acestei proceduri, declarația de recunoaștere fiind irevocabilă.

Acest aspect a fost statuat și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se că după acordul de voință liber exprimat al inculpatului de a fi judecat potrivit dispozițiilor procedurii recunoașterii vinovăției, acesta nu își mai poate retracta declarația de vinovăție, care are caracter irevocabil (Decizia penală nr. 654 din 07 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/102/2011).

Inculpatul care a beneficiat de procedura simplificată a judecății poate critica soluția numai sub aspectul încadrării juridice și al individualizării pedepsei. Acest aspect, chiar dacă nu este prevăzut în mod expres în vreun text de lege, se deduce din ansamblul reglementării, deoarece, odată făcută opțiunea pentru aplicarea cercetării judecătorești abreviate, instanța nu mai poate reveni asupra dispoziției de admitere a cererii.

În situația în care s-ar recunoaște și inculpatului posibilitatea de a formula motive de apel. critici care să vizeze alte aspecte decât încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei, s-ar admite ideea că inculpatul apelant are posibilitatea de a renunța, de a-și retracta opțiunea de a fi judecat în baza recunoașterii învinuirii.

Astfel, Înalta Curte constată că prin criticile iterate în fața instanței, inculpatul A. solicită a se constata nulitatea hotărârii pe motiv de incompatibilitate a judecătorului de fond și necompetența a instanței după calitatea persoanei și pentru lipsă de apărare.

Cu privire la imparțialitatea instanței de fond. Înalta Curte constată că inculpatul a avut la îndemână posibilitatea recuzării instanței, instituție de care acesta a înțeles să uzeze, prin cererea formulată la data de 18 martie 2015 (filele 64-74, dosar Curtea de Apel Oradea). Prin încheierea din 09 aprilie 2015. Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de inculpatul A. De asemenea, se are în vedere faptul că judecătorul fondului a formulat o declarație de

abținere la data de 26 ianuarie 2015. aceasta fiind respinsă prin încheierea din data de 29 ianuarie 2015 a Curții de Apel Oradea.

În ceea ce privește necompetența instanței ca urmare a faptului că la data judecării cauzei inculpatul ar fi fost exclus din Baroul București. Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu a fost depus niciun înscris din care să rezulte că inculpatul nu mai avea calitatea de avocat. Mai mult. judecarea cauzei de către o instanță ierarhic superioară celei competente material sau personal să judece cauza, nu atrage nulitatea hotărârii judecătorești, aceasta putând fi invocată numai dacă au fost încălcate dispozițiile referitoare la competența materială sau personală a instanțelor judecătorești și actele au fost efectuate de o instanță ierarhic inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de la instanța de fond de a acorda un termen în vederea împăcării cu partea vătămată, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 159 alin. (3) C. pen. conform cărora împăcarea părților se poate realiza până la citirea actului de sesizare a instanței. Solicitarea inculpatului de a se mai acorda un termen de judecată pentru a putea ajunge la un acord cu partea vătămată B. a fost formulată la un an după înregistrarea dosarului pe rolul Curții de Apel Oradea, timp în care s-au acordat mai multe termene de judecată, iar inculpatul a avut la dispoziție o perioadă suficientă de timp în vederea împăcării cu partea vătămată. De altfel, inculpatul A. nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte demersurile efectuate în vederea împăcării cu partea vătămată.

Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod judicios încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., faptele inculpatului de a induce în eroare persoana vătămată B. întrunind elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

La individualizarea pedepsei sunt avute în vedere dispozițiile art. 74 alin. (1) C. peru respectiv: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a stabilit corespunzător pedeapsa în sarcina inculpatului, conform criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., neimpunându-se realizarea unei noi reindividualizări a pedepsei nici sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul modalității de executare a acesteia.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă cauza de atenuare a răspunderii operată de procedura simplificată incidență în prezenta cauză.

Rezumativ. în acest plan, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că fapta este gravă, gravitatea rezultând din perseverența infracțională a inculpatului care a mai fost condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, din modul cum a acționat, calitatea de avocat a inculpatului în considerarea căreia acesta avea o percepție mai clară a acțiunilor sale, împrejurările faptei și atitudinea inculpatului manifestată prin lipsă de respect față de câștigarea mijloacelor materiale prin exercitarea neonestă a profesiei.

Reținând vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, instanța de apel va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 93/PI din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 93/Pl din 23 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2016.