Decizia nr. 599/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele A.. și S.C. B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SAP România S.R.L. și C. S.A.: obligarea pârâtei SAP România S.R.L. la plata sumei de 3.213.000 euro, în baza art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, reprezentând licențe SAP versiune română 4.6C, vândute fără știința și acordul reclamantelor către clientul final D. (actuala C.) și a sumei de 5.783.400 euro, reprezentând mentenanța aferentă celor 9 ani de folosire a acestor licențe; obligarea pârâtei C. S.A. la a preciza data exactă de achiziție și până când au funcționat licențele SAP 4.6C versiune română.

Hotărârile pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă: Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată de pârâta SAP România S.R.L., reținând că obiectul prezentei cauze are la bază încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantelor, nu clauzele contractuale. Tribunalul a mai reținut că, prin raportare la obiectul cauzei, corect a fost sesizat Tribunalul București, completul specializat de proprietate intelectuală, competent în soluționarea cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiate excepția insuficientei timbrări a capătului doi al acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și excepția inadmisibilității ultimului capăt de cerere al acțiunii, invocate de pârâte. Prin sentința civilă nr. 1221 din data de 20 iunie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția prescripției invocată de pârâtă și, pe cale de consecință, a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată a reclamantelor A.. și S.C. B. S.A. prin administrator judiciar E.., în contradictoriu cu pârâtele SAP România S.R.L. și C. S.A.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 805A din data de 22 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A.. împotriva sentinței civile nr. 1221 din data de 20 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SAP România S.R.L. și C. S.A. și intimata-reclamantă S.C. B. S.A., prin administrator judiciar E.. A respins, ca nefondate, apelurile incidente formulate de apelanta-pârâtă SAP România S.R.L. împotriva încheierilor de ședință din data de 21 februarie 2018 și din data de 18 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017 și de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii de ședință din 18 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A.. și S.C. B. S.A.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 805A din data de 22 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta SAP România S.R.L.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 9 iulie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că prezentul recurs este legal timbrat și este formulat și motivat în termenul prevăzut de lege, că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate. În ceea ce privește criticile formulate de către recurenta-pârâtă, raportorul a reținut că partea a procedat la încadrarea acestora în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Totodată, raportorul a constată că intimata-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A.), prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes a recursului. Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 23 noiembrie 2020, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere. Prin rezoluția din data de 1 februarie 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 9 martie 2021, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, termen la care Înalta Curte a amânat pronunțarea la data de 23 martie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând recursul prin prisma excepției lipsei de interes invocate de intimata-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A.), în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes. Conform art. 33 teza I C. proc. civ.: "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual." Înalta Curte reține că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii civile, în oricare dintre formele sale de manifestare - cererea de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extradordinare. Totodată, în doctrină, s-a statuat că interesul trebuie să fie: legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea. Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie. Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia. Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut și actual este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs. În acest sens sunt și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile sau a unei căi de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii formulate. În speță, excepția lipsei de interes a recursului a fost invocată de către intimata-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A.) prin întâmpinare. În susținerea excepției, intimata-pârâtă a arătat că partea adversă a solicitat desființarea unei hotărâri ce îi este favorabilă, în condițiile în care prin aceasta s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că pretențiile formulate de către reclamante sunt prescrise, nemaiputând fi soluționate de către o instanță de judecată. A precizat că reclamantele nu au atacat hotărârea instanței de apel, iar în măsura în care s-ar admite recursul s-ar ajunge în situația în care s-ar desființa autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, care este favorabilă recurentei-pârâte SAP România S.R.L. Totodată, a subliniat că eventuala admitere a recursului nu ar produce recurentei-pârâte niciun folos practic, ci, dimpotrivă, aceasta s-ar afla într-o situație mai puțin favorabilă, deoarece s-ar desființa o hotărâre a unei instanțe judecătorești care a reținut în mod definitiv că pretențiile reclamantelor sunt prescrise. A arătat că, în urma admiterii recursului, cererea de chemare în judecată ar fi trimisă primei instanțe pentru soluționarea excepției necompetenței generale a instanțelor române, în sensul dorit de către recurenta-pârâtă, sau dosarul ar fi trimis secției a VI-a a Tribunalului București, pentru ca această instanță să rejudece întregul litigiu, inclusiv excepția prescripției, asupra căreia Curtea de Apel București s-a pronunțat în mod definitiv. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă SAP România S.R.L. a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii pentru că a fost dată cu încălcarea regulilor de competență de ordine publică și admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor de judecată române, cu consecința respingerii cererii ca nefiind de competența jurisdicției române, în temeiul art. 1071 și art. 497 C. proc. civ., iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii pentru că a fost dată cu încălcarea regulilor de competență de ordine publică și admiterea excepției necompetenței material-funcționale a secției a III-a civile a Tribunalului București, cu consecința trimiterii spre soluționare a cauzei la secția a VI-a civilă a Tribunalului București, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Totodată, a solicitat obligarea reclamantei A.. la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f), art. 23 și art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În esență, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a menținut în mod greșit soluțiile instanței de fond de respingere a excepției necompetenței generale a instanțelor române, a excepției necompetenței material-funcționale a secției a III-a civile a Tribunalului București și a excepției netimbrării cererii de chemare în judecată. Verificând condiția vizând interesul exercitării prezentului recurs, Înalta Curte constată că, prin sentința pronunțată în cauză, menținută prin respingerea apelurilor formulate de către părți, cererea de chemare în judecată formulată împotriva recurentei-pârâte SAP România S.R.L. a fost respinsă ca prescrisă, fiind admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor. Prescripția, ca sancțiune juridică, privește dreptul material la acțiune, adică posibilitatea subiectului activ de a pretinde și obține, pe cale judiciară, protecția unui drept al său încălcat sau contestat (ori a unui interes legitim, în cazurile anume prevăzute de lege). În consecință, prin obiectul și efectul său, prescripția este un veritabil mod de stingere a răspunderii civile, în sensul că după împlinirea termenului de prescripție subiectul pasiv al raportului juridic obligațional nu mai poate fi constrâns, prin acțiune condamnatorie ori executorie, să execute prestația datorată sau să suporte orice altă sancțiune civilă. Ca atare, având în vedere că, în speță, a fost constatat prescris dreptul la acțiune al intimatelor-reclamante, iar acestea, nu au atacat hotărârea instanței de apel, nu se poate reține, la acest moment, folosul practic pe care ar putea să îl urmărească recurenta-pârâtă în prezenta cauză, în condițiile în care aceasta, în concret, a câștigat litigiul. Astfel, cererea de recurs promovată de recurenta-pârâtă este lipsită de interes, demersul judiciar inițiat neavând pentru recurenta-pârâtă o finalitate practică din punct de vedere juridic, având în vedere că soluția dată litigiului îi este favorabilă, fiind respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată îndreptată împotriva sa. Prin urmare, față de situația concretă a speței, condiția caracterului născut și actual al interesului recurentei-pârâte în declararea recursului nu este îndeplinită, partea neputându-se prevala decât de un ipotetic interes viitor, ce ar viza posibile litigii similare care s-ar putea ivi între părți, în ceea ce privește competența instanțelor române de soluționare a pricinii ori cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru. Or, în acest context, se constată că, deși i-a fost comunicată în condițiile legii întâmpinarea prin care intimata-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A.) a invocat excepția analizată, recurenta-pârâtă nu a înțeles să formuleze vreo apărare cu privire la această excepție referitoare la recurs, deși avea această posibilitate, fie prin intermediul răspunsului la întâmpinare, fie prin formularea unui punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității recursului, ce i-a fost comunicat. Totodată, nu se poate reține incidența tezei a II-a a art. 33 C. proc. civ., potrivit căreia, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, având în vedere că recurenta-pârâtă, prin prezentul recurs, nu a invocat existența unor atare amenințări sau prejudicii. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca lipsit de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,