ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 744/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului civil de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 19.12.2017, sub dosar nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, la 13.03.2018, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. Corporation, B. România S.R.L. și C. S.R.L., obligarea acestora la repararea prejudiciilor morale în sumă de 890.000 RON pentru atingerea adusă onoarei, reputației, demnității și prestigiului său, prin abuzul de drept exercitat ca urmare a formulării plângerii penale împotriva reclamantului. S-a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1349 și următ. C. civ.

Pârâtele B. România S.R.L. și B. Corporation au formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, la 29.03.2018, reclamantul a formulat precizări, arătând că pârâta din dosar este persoana juridică care, la 05.09.2014, s-a constituit parte civilă în dosarul penal x/2014, această constituire fiind motivul pentru care în 20.09.2014 s-a extins urmărirea penală împotriva sa, arătând că pârata de rang I - B. Corporation ar fi fost cea care nu a verificat condițiile în care au fost achiziționate cele 20 licențe.

Prin sentința civilă nr. 793/2018, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții B. Corporation, B. România S.R.L. și C. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor la plata sumei de 890.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 954 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 793/2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, ca urmare a rejudecării, a solicitat obligarea pârâtelor la repararea prejudiciilor (daunelor) morale în sumă de 890.000 RON pentru atingerea adusă onoarei, reputației, demnității și prestigiului său.

În cuprinsul cereii de recurs, reclamantul a formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de apel a considerat greșit că solicitarea de constituire ca parte civilă formulată de pârâta B. Corporation, pentru o altă infracțiune decât cea pentru care s-a început urmărirea penală din oficiu, nu constituie plângere penală.

În situația în care pârâta de rang I s-ar fi rezumat doar la constituirea de parte civilă ca urmare a săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, fără a indica infracțiunea prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, nu ar fi existat extinderea cercetării penale și, implicit, nu ar fi existat începerea urmării penale față de reclamant. Consideră că, în realitate, constituirea ca parte civilă, în care s-a menționat infracțiunea prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, a fost de fapt o nouă sesizare cu privire la o altă infracțiune, care nu poate fi interpretată decât ca o plângere penală.

Apreciază că, instanța de apel a apreciat greșit că solicitarea de constituire de parte civilă, în temeiul căreia a fost începută acțiunea penală împotriva reclamantului, nu reprezință o faptă ilicită, analiză în cuprinsul căreia instanțele de fond nu au examinat respectarea prevederilor legale de către pârâtele de rang II și II cu privire la maniera în care au fost comercializate produsele aflate sub licență. Consideră că livrarea unor calculatoare cu licențe care nu sunt adecvate activității desfășurate de către beneficiarul final, poate constituie o instruire necorespunzătoare și o implementare defectuoasă a instruirii referitoare la modul de utilizare a programelor furnizate, omisiuni care se circumscriu unei fapte ilicite.

Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, întrucât, din cuprinsul dosarului de fond și de apel, rezultă că toată cercetarea penală se raportează la folosirea de 20 de computere vândute de către C. S.R.L în cadrul unei proceduri impuse de către legislația în vigoare, referitoare la funcționarea și finanțarea societății pe care o administrează. În calitatea sa de vânzător al programelor D., pârâta de rang III trebuia să vândă și să instaleze programe care să fie conforme caietului de sarcini, adică pentru un internet point, în care calculatoarele și programele instalate urmau a fi închiriate către terțe persoane. Or, fapta ilicită a pârâtei de rang III constă tocmai în instalarea necorespunzătoare de programe D. pe calculatoare care urmau a fi închiriate către terțe persoane și de a vinde asemenea produse cu încălcarea prevederilor licenței, acțiuni care au determinat cercetarea și urmăririrea penală a reclamantului.

Arată că, instanța de apel în mod greșit a apreciat că sunt nefondate aspectele semnalate în legătură cu activitatea societății administrate de către reclamant, de vreme ce rezultatele financiare nerealizate au fost rezultatul cercetării penale. Reținând că nu a existat faptă ilicită, instanța de apel face referire la o serie de rezultatele financiare care nu privesc patrimoniu recurentului, aprecierea probatoriului nefiind coroborată cu celelalte probe privind situația psihică și fizică a recurentului. Rezultatelor financiare ale societății reclamantului întăresc probele administrate și dovedesc faptul că, urmare a cercetării și urmăririi penale, recurentul a suferit daune morale, pe care nu le poate acoperi decât prin prezentul demers judiciar.

Mai susține C. pen., instanța de apel a apreciat greșit probele administrate și a concuzionat eronat în sensul că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și deteriorarea fizică și psihică a reclamantului. Din întreg probatoriul administrat, respectiv proba cu martori și înscrisuri din perioada 2014-2015, rezultă că reclamantul a suferit depresii și nu a mai încasat veniturile pe care le avea anterior cercetării si urmăririi sale penale.

Intimatele-pârâte B. Corporation și B. România S.R.L. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului și, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30 ianuarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 954 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 12 martie 2020, ora 09:00, în ședință publică, complet C4, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează să fie expuse:

Cu titlu prealabil, verificând încadrarea criticilor formulate în motivele de recurs și ținând cont de argumentele prezentate în cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte reține că analiza de legalitate a deciziei recurate poate fi efectuată prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. numai în privința criticilor referitoare la calificarea demersului întreprins de pârâta B., respectiv de constituire parte civilă în dosarul penal nr. x/2014, demers apreciat de reclamant a fi circumscris unui fapt ilicit, care a generat producerea prejudiciului pretins.

Aspectele dezvoltate în cuprinsul memoriului de recurs referitoare la constatările ce decurg din analiza situației de fapt, dar și susținerile privind relevanța probelor administrate pe un anumit aspect al cauzei, pe care le aduce în discuție recurentul, reprezintă însă chestiuni de fapt care țin de aprecierea probatoriului și care intră în competența exclusivă a instanțelor de fond, neputând fi cenzurată în recurs, cale extraordinară de atac, în care pot fi valorificate numai motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Prin urmare, instanța de recurs urmează a verifica doar dacă, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanțele de fond, au fost corect aplicate dispozițiile legale incidente în cauză, iar în această verificare, instanța de recurs este ținută de criticile formulate de recurent și care se pot subsuma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, motivul de recurs înscris în art. 488 pct. 8 din cod prevede ipoteza în care modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În concret, recurentul a invocat faptul că instanța de apel a reținut greșit că solicitarea de constituire de parte civilă pentru o altă infracțiune decât cea pentru care s-a început, din oficiu, urmărirea penală nu se circumscrie unei fapte ilicite care că antreneze răspunderea civilă delictuală, în considerarea dispozițiilor art. 1349 C. civ.

Contrar susținerilor recurentului, neîntrunirea condiției referitoare la existența unei fapte ilicite în sarcina pârâților, ca element al răspunderii civile delictuale, a fost reținută în mod corect de către Curtea de Apel.

În concret, fapta ilicită reclamată în cauză de reclamant constă în săvârșirea unui abuz de drept, care rezultă din formularea, de către intimata B., a unei plângeri penale împotriva sa, demers care nu a fost precedat de verificarea modului în care au fost achiziționate un număr 20 de computere, echipate cu programe neadecvate scopului activității desfășurate de E. S.R.L..

În ceea ce privește fapta ilicită, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Din situația de fapt stabilită în cauză de către instanțele de fond pe baza examinării directe a materialului probator, rezultă că, demararea cercetărilor penale împotriva reclamantului, în cadrul dosarului penal nr. x/2014 nu a fost realizată la plângerea penală a intimatei B., în sarcina căreia nefiind reținute nici alte activități derulate pe parcursul cercetării penale care să fie apreciate ca fiind vătămătoare pentru reclamant.

În concret, din situația de fapt stabilită în cauză, rezultă că, la data de 21.05.2014 a fost începută urmărirea penală in rem pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996. Ulterior, prin ordonanță, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de S.C. E. S.R.L. și A. și sub aspectul săvărșirii infracțiunii de închiriere de produse purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile pirat, fără autorizarea titularilor de drepturi, prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Prin adresa nr. x/05.09.2014, B. Corporation a solicitat, în carul procesului penal, pornit din oficiu de organele de urmărire penală, despăgubiri de la S.C. E. SRL-D care, ca internet cafe, a închiriat software-ul B. într-un mod neautorizat și a obținut venituri prin exploatarea și închirierea software-ul B., fără a deține licențe pentru acest tip de activitate. Astfel, B. Corporation, prin reprezentantul său legal, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 765 euro, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 care se referă la închirierea neautorizată de opere originale.

Din verificările efectuate în cauz penală a rezultat că societatea deținea licență valabilă de funcționare pentru sistemele de operare D., circumstanță în raport cu care s-a reținut, prin ordonanța din 29.09.2015 emisă de Parchetul de pe lănga Tribunalul Sibiu, că fapta prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 nu există. În cadrul audierilor efectuate, recurentul A. și S.C. E. S.R.L. au susținut că au cumpărat 20 calculatoarele, în anul 2011, de la C. S.R.L. Sibiu împreună cu licențele de funcționare valabile, nefiindu-le adus la cunoștință faptul că aveau nevoie de achiziționarea unor licențe separate pentru închirierea produselor instalate pe calculatoarele societății. În circumstanțele reținute, prin ordonanța din 29.09.2015 emisă de Parchetul de pe lănga Tribunalul Sibiu, s-a apreciat, că fapta prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 nu a fost săvîrșită cu vinovățiea prevăzută de legea penală, dispunându-se clasarea.

Contrar susținerilor recurentului, nu se poate reține în cauză săvârșirea vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtei B. Corporation. Constituirea de parte civilă a ârâtei s-a realizat în legătură cu săvârșirea unei fapte, prevăzute și pedepsite de legea penală, constând în închirierea neautorizată de programe pentru calculator.

În cauză, organul de urmărire penală a dispus, din oficiu, extinderea urmăririi penale atât cu privire la infracțiunea de închiriere de produse purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile pirat fără autorizarea titularilor de drepturi, prevăzută și pedepsită de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cât cât și cu privire la făptuitor, cercetare care a continuat față de reclamant. Prin urmare, începerea urmăririi penale și continuarea cercetărilor în legătură cu această infracțiune s-a realizat în temeiul obligațiilor legale ce revin autorităților publice.

Constituirea de parte civilă, în dosarul penal nr. x/2014, nu poate atrage per se răspunderea civila delictuală, demersul fiind realizat în exercitatea drepturilor procesuale, pentru o faptă penală, a cărei existență a fost reținută prin ordonanța procurorului emisă la 29.09.2015. Faptul că soluția de clasare a fost fondată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen. - "fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege" pentru infracțiunea prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 (distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat), acest temei al clasării nu echivalează cu transpunerea demersului procesual al pârâtei (de constituire parte civilă) pe tărâmul abuzului de drept, de vreme ce, procurorul, în cauza pornită din oficiu, a stabilit că fapta există, însă că nu este îndeplinită condiția intenției, ca formă de vinovăție în săvârșirea faptei penale de către reclamant

În consecință, nu se poate susține cu temei că exercitarea dreptului de a formula cerere de constituire parte civilă s-a realizat cu scopul de a-l vătăma sau prejudicia pe reclamant, fiind exercitate în limitele fixate de lege. Cum faptele imputate în cauză, astfel cum au fost descrise de reclamant, nu configurează caracteristicile unei fapte ilicite, în mod corect, prin decizia recurată, s-a reținut corect că acestea nu sunt de natură a conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a B. Corporation.

Față de lipsa caracterului ilicit al faptei reclamate, celelalte susțineri ale recurentului cu privire la consecințele produse de faptele pretins ilicite ale pârâților, respectiv la existența celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale sunt de prisos a mai fi analizate, de vreme ce toate aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar lipsa uneia dintre acestea atrage lipsa răspunderii însăși.

De altfel, trebuie observat, cum deja s-a semnalat în precedent, că argumentele recurentului prin care se reproșează instanței de apel faptul că nu a ținut cont de depozițiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar privind dovedirea faptei ilicite și întinderea prejudiciului reclamat, neregularitate care ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că aceste susțineri nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.. Argumentele prezentate de recurent tind, în realitate, la reaprecierea elementelor de fapt și a probelor administrate, atribut exclusiv al instanțelor fondului, incompatibil cu actuala structură a recursului.

Relativ la critica recurentului care vizează fapta ilicită a pârâtelor de rang II și III, constând în instalarea programelor D., pe calculatoare ce urmau a fi închiriate și de a vinde asemenea produse cu privire la încălcarea prevederilor licenței, Înalta Curte va reține că argumentele expuse tind la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, precizată la termenul din 13.03.2018, prin completarea situației de fapt cu elemente noi, nesupuse analizei instanțelor de fond, drept pentru care susținerile recurentului nu vor putea constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, prin acțiune, fapta ilicită reclamată a vizat formularea plângerii penale de către pârâta de rang I pentru infracțiunea prevăzută de art. 140 lit. b) din Legea nr. 8/1996 și nerespectarea de către pârâtele II și III a modului în care au fost achiziționate un număr 20 de computere, echipate cu programe neadecvate scopului activității desfășurate de E. S.R.L..

Or, în raport de cauza cererii deduse judecății, instanța de apel a reținut corect că, în sarcina pârâtelor, nu pot fi reținute faptele reclamate, de vreme ce extinderea cercetărilor penale s-a dispus din oficiu în privința infracțiunii prevăzută de art. 140 lit. b) din Legea nr. 8/1996 care vizează de inchiriere de produse, purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea titularilor de drepturi, ocazie cu care B. Corporation s-a constituit parte civilă. Referitor la această faptă, după cum deja s-a arătat, prin ordonanța din 29.09.2015 s-a reținut că fapta există, deci că societatea E. S.R.L. nu a obținut distinct și dreptul de a închiria programul pentru calculator, clasarea cauzei intervenind doar ca urnare a reținerii, sub aspectul laturii subiective, că fapta imputată nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de legea penală. În contextul în care organele de cercetare penală au reținut existența faptei penale, este evident că în temeiul dispozițiilor legale (dar și a clauzei stipulată în contractul de licență) se impunea obținerea obligatorie, distinct de licența de utilizare, a licenței de închiriere, obligație a cărei nerespectare a fost sancționată prin reținerea încălcării normei penale.

În consecință, având în vedere că instanța de apel a reținut judicios că faptele reclamante nu configurează caracteristicile unor fapte contrare legii și nu constituie fapte ilicite care să conducă la antrenarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtelor, sens în care a procedat la interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte urmează a constata, în baza art. 496 C. proc. civ., că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, nefiind întrunite cerințele motivului de modificare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 954 din 26 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.