ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, la data de 23 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimații Serviciul Fiscal Orășenesc Găești și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi și a titlului executoriu emis în dosarul de executare silită nr. x din 07 mai 2012, cu nr. x, având ca obiect executarea silită a cheltuielilor judiciare provenite din sentința pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Pitești.

Prin sentința civilă nr. 794 din 07 iunie 2018, Judecătoria Găești a respins contestația la executare formulată de contestatorul A., ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 962 din 13 noiembrie 2018, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 794 din 07 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Găești.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, la data de 07 ianuarie 2019, contestatorul a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2019.

La termenul acordat la 30 ianuarie 2019, contestatorul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, aprobat prin O.G. nr. 92/2003.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 alin. (2) din Codul de procedură fiscal, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, formulată de contestator.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale contestatorul a formulat recurs.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești care, la termenul din 18 aprilie 2019, a dispus suspendarea pricinii, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reținând că, deși au fost legal citate, părțile nu au răspuns la strigarea pricinii și nu au solicitat judecata cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a judecății a exercitat recurs contestatorul.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 03 februarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

Prin memoriul de recurs, contestatorul A. a criticat soluția de suspendare a pricinii, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin încheierea din 18 aprilie 2019 dată în dosarul nr. x/2019, apreciind că este nelegală, raportat la împrejurarea că, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a solicitat judecata cauzei în lipsă.

A susținut că se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea pricinii Tribunalului Dâmbovița în vederea soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 16 iunie 2020, respectiv la data de 29 iunie 2020, conform dovezilor aflate la filele x; nicio parte nu a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2020 a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen, pentru soluționarea pe fond a acestuia, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ.:

"Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Alin. (2) al aceluiași articol stabilește că:

"Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".

Recunoașterea și reglementarea căii de atac a recursului împotriva soluției de suspendare dispusă într-o pricină aflată pe rolul instanțelor judecătorești reprezintă o expresie a preocupării legiuitorului român pentru respectarea dreptului fundamental, recunoscut atât la nivel constituțional, prin art. 24 alin. (3) și art. 26 alin. (1) din Constituție, cât și la nivel european, prin art. 6 paragraf. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de soluționare într-un termen rezonabil a pricinilor și conferă părților interesate dreptul de a supune instanței ierarhic superioare controlul asupra legalității măsurilor care ar putea conduce, în mod nejustificat, la prelungirea duratei procesului.

Exercitarea recursului împotriva soluției de suspendare a judecății (cale de atac legiferată în scopul garantării dreptului fundamental de soluționare într-un termen rezonabil a proceselor) este condiționată de existența unei situații premisă reprezentată de o soluție de suspendare a judecății pricinii.

Pornind de la scopul avut în vedere de legiuitor în edictarea acestor norme, din interpretarea teleologică și sistematică a prevederilor art. 414 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. rezultă că exercitarea recursului împotriva soluției de suspendare este condiționată nu numai de pronunțarea unei încheieri de suspendare, dispusă de instanța de judecată, ci și de menținerea măsurii contestate între momentul exercitării căii de atac și momentul soluționării acesteia.

Rezultă, așadar, că legiuitorul a stabilit că recursul împotriva soluției de suspendare poate fi formulat până la încetarea măsurii de suspendare, fără a decela în legătură cu modalitatea în care a încetat măsura suspendării (prin repunerea cauzei pe rol sau prin constatarea intervenirii perimării).

Pe de altă parte, una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile în vederea protecției unui drept subiectiv civil este aceea ca titularul acestuia să justifice existența unui interes actual și legitim, condiție care subzistă și în cazul exercitării căilor de atac.

Astfel, potrivit art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane."

În cauza dedusă judecății, prin încheierea din 18 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, care face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a dispus suspendarea pricinii, în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Conform mențiunilor existente în Ecris - sistemul național de gestiune a activității instanțelor, judecata pricinii ce formează obiectul dosarului în care s-a pronunțat încheierea recurată a fost finalizată la data de 16 ianuarie 2020. Astfel, prin decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de repunere pe rol și a constatat perimat recursul exercitat de contestatorul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2019.

Decizia prin care s-a constatat că a intervenit sancțiunea perimării a făcut obiectul controlului de legalitate de către instanța ierarhic superioară, prin decizia civilă nr. 497 din 11 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă respingând, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 17 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; soluția cu privire la perimare se bucură de efectele autorității de lucru judecat.

Prin urmare, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu mai subzistă condiția premisă care impune ca judecata să fie suspendată, pricina în care a fost pronunțată încheierea recurată fiind soluționată în mod definitiv la data pronunțării prezentei decizii.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate de recurentul-contestator.

Altfel, din verificarea înscrisurilor aflate în dosarul în care a fost pronunțată încheierea care face obiectul controlului judiciar, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Codul fiscal, recurentul-contestator nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Primul termen de judecată a fost acordat la data de 18 aprilie 2019, recurentul fiind legal citat.

Acesta a depus concluzii scrise la data de 16 aprilie 2019, fără a face mențiune că solicită ca judecata să se facă în lipsa sa de la dezbateri, iar la termenul de judecată acordat a lipsit.

Constatând că părțile au fost legal citate și că nu s-a solicitat judecata în lipsă, curtea de apel a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I C. proc. civ. în sensul că a dispus suspendarea judecății recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2021.