ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 500/2021

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 08.12.2017, reclamanta CNCF CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Timișoara, prin Primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța: - să constate dobândirea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor care s-au edificat cu acordul paratei pe terenul pus la dispoziție de aceasta in baza deciziunii nr. 9903/1946, in scopul realizării unei baze sportive pentru activități sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie, etc.) si agrement (cantina sportiva, ștrand), dar cu mijloacele materiale proprii, obținând in acest sens autorizații de construcții, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societății si achitând taxe si impozite in acest sens. - rectificarea cărților funciare nr. x nr. top x, CF nr. x nr. top x, CF nr. x si CF x nr. top x si intabularea construcțiilor in CF nr. x nr. top x, CF nr. x nr. top x, CF nr. x si CF x nr. top x, recunoașterea dreptului de superficie asupra terenului de sub construcții pe durata de existentă a acestora, și înscrierea acestor drepturi în cartea funciară. La data de 18.05.2018, reclamanta a depus modificare de acțiune prin care a indicat faptul ca obiectul cererii de chemare in judecata este reprezentat de cerere în revendicare imobiliară, în temeiul art. 563 și 566 C. civ., a construcțiilor care s-au edificat cu acordul paratei, Primăria Municipiului Timișoara, pe terenul pus la dispoziție de aceasta in baza deciziunii nr. 9903/1946, in scopul realizării unei baze sportive pentru activități sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie, etc.) si agrement (cantina sportiva, ștrand), dar cu mijloacele materiale proprii, obținând in acest sens autorizații de construcții, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societății si achitând taxe si impozite in acest sens. De asemenea, a solicitat, in temeiul art. 861 alin. (3) C. civ., stabilirea unui drept de folosință a terenurilor pe care sunt edificate construcțiile a căror revendicare a solicitat-o și, în temeiul art. 907 C. civ., rectificarea cărților funciare nr. x nr. top x, CF nr x nr. top x, CF nr. x nr. top x si CF x nr. top x și întabularea construcțiilor în CF.

Sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara: Prin sentința civilă nr. 7492 din 18 iulie 2018, Judecătoria Timișoara, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Timiș.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș: Prin sentința civilă nr. 1386 din 24 octombrie 2018 Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării conflictului.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara: Prin sentința civilă nr. 378 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș: Prin sentința civilă nr. 556 din 10 aprilie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat. A respins acțiunea formulată de către reclamanta C.N.C.F. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timișoara, având ca obiect - acțiune în constatare.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara: Prin decizia nr. 237 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamanta apelantă CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara împotriva sentinței civile nr. 556/10.04.2019 a Tribunalului Timiș.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. În cuprinsul cererii de recurs au fost preluate ca atare concluziile scrise depuse de parte în fața instanței de apel, prin care se arată că în cauză nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat, neexistând triplă identitate de părți, obiect și cauză. Dosarul nr. x/2018 privea o acțiune în constatare, iar prezentul dosar are ca obiect acțiune în revendicare. Se arată că în prezenta cauză aceasta are calitate de reclamantă, în timp ce în dosarul nr. x/2018 a avut calitate de intervenient în nume propriu. În continuare este redată situația de fapt, considerentele pentru care se impune admiterea acțiunii. Astfel prin această acțiune se revendică imobilele edificate de către societatea reclamantă - cu acordul pârâtei, pe terenul pus la dispoziție de către aceasta în baza deciziunii nr. 9903/1946, în scopul realizării unei baze sportive pentru activități sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie etc) și agrement (cantină sportiva, ștrand), dar cu mijloace materiale proprii, obținând în acest sens autorizații de construcții, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societății și achitând taxe si impozite în acest sens. În contextul acțiunii în revendicare imobiliare, problema dreptului de proprietate presupune si lămurirea accepțiilor termenului de titlu. Societatea reclamantă urmărește să probeze un anumit mod de dobândire (edificare a acestor construcții din resurse proprii) a dreptului de proprietate, care operează în favoarea reclamantei prin intermediul modului de dobândire, adică a unui act juridic sau fapt juridic, respectiv documentele depuse care dovedesc investițiile efectuate, raportat si la noul document identificat în arhiva societății reclamante, acea autorizație de construcție 277/S/din 1969, care dovedește că toate mijloacele fixe ale Complexul cultural sportiv CFR se găsesc în evidenta mijloacelor fixe ale Dir.reg. CRFr-Serv. Ad-tiv. Pârâta dovedește astfel, prin propriul înscris menționat în documentația de autorizare că în anul 1969 solicită cu actul x din 18.08. tuturor proprietarilor de imobile si terenuri, construirea acelui gard de 150 mp, urmare a existentei documentare a 700 de ani orașului Timișoara. Raportat la data dării în folosință a mijloacelor fixe, respectiv pentru clădire cantină regionala, nr. inventar P1003.02 anul 1940, vestiare sport cantina regională, nr. inventar x, anul 1959, teren volei cantina regională, nr. inventar x, anul 1947, teren handbal clădire regional, nr. inventar x, anul 1958, împrejmuire cantina regional, nr. inventar x, anul 1940, împrejmuire cantina regional, nr. inventar x, anul 1947 dovedește că la data emiterii autorizației de construcție nr. x/1969 toate mijloacele fixe erau construite, acesta fiind si motivul emiterii acelui act din partea pârâtei nr. x din 18.08. care cere tuturor proprietarilor de imobile si terenuri construirea acelui nou gard împrejmuitor. Mai mult din documentele depuse, memoriile tehnice ce regăsesc în posesia apelantei din care rezulta edificarea acelor construcții sunt documente necesare emiterii autorizațiilor emise de pârâtă pentru realizarea Complexul cultural sportiv CFR ce se găsește în evidenta mijloacelor fixe ale Dir.reg. CRFr-Serv. Ad-tiv., așa cum se numea la vremea respectivă. Învederează că duelul judiciar îl obligă pe judecător să analizeze temeinic toate documentele prezentate atât din perspectiva principiilor si normelor juridice aplicabile, cât si aceea a exigentelor logicii juridice. Dovezile prezentate, precum și raționamentele expuse conduc, în opinia recurentei, la concluzia certă precum că aceste construcții au fost edificate de către societatea recurentă, pe terenul pus la dispoziție de către pârâtă. Pe acest teren situat în b-dul A., nr. 1-3, cât și pe suprafața terenului de sport - Stadion CFR Timișoara- str. x 2 (Dunărea Veche) pârâta a acordat prin Deciziunea nr. 9903/1949 (anexa 1), spre folosința salariaților Regionalei CF Timișoara terenul pentru activități sportive (teren fotbal, handbal, volei, arena popicarie, etc) și agrement (cantina sportiva, ștrand), Regionala CF Timișoara edificând construcțiile strict necesare desfășurării acestor activități. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara împotriva deciziei nr. 237 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. A fixat termen de judecată la data de 16 martie 2021, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Timisoara împotriva deciziei nr. 237 din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin cererea de recurs reclamanta învederează că în mod greșit instanța de apel, validând sub acest aspect raționamentul primei instanțe, a reținut că în prezenta pricină se impune autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care, în cauză, nu este îndeplinită cerința triplei identități - de părți, de cauză și de obiect, critică care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Se arată că dosarul nr. x/2018 privea o acțiune în constatare, iar prezentul dosar are ca obiect acțiune în revendicare. În prezenta cauză aceasta are calitate de reclamantă, în timp ce în dosarul nr. x/2018 a avut calitate de intervenient în nume propriu. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că principiul autorității de lucru judecat asigură imutabilitatea statuărilor jurisdicționale, stabilitatea și securitatea raporturilor juridice, parte importantă a preeminenței dreptului într-o societate democratică și a dreptului la un proces echitabil, prin aceea că, o chestiune litigioasă, odată tranșată de către o instanță nu mai poate fi readusă în fața instanței, iar soluția pronunțată nu mai poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară a altei instanțe. Principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Pornind de la argumentele subsumate acestei critici, care se limitează la a evidenția lipsa identității de obiect și părți între pricina de față și cea soluționată prin sentința civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte reține că noțiunea de obiect presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic, identic cu cel dedus judecății anterior, invocarea aceleiași pretenții, cu referire nu numai la obiectul material, ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Astfel, pentru a se stabili existența identității de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu ceea ce a stabilit instanța anterior. Înalta Curte reține că în speța pendinte s-a constatat existența autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Prin aceste hotărâri s-a reținut că reclamanta din prezentul dosar, CNCF CFR S.A. a formulat cerere de intervenție în nume propriu în dosarul aflat pe rolul instanței având ca părți inițiale pe reclamanta Clubul Sportiv Banatul Timișoara, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin care intervenienta a solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra construcțiilor cu nr. top. x - 9515, evidențiate în proprietatea statului, la acea dată în CF x Timișoara. Intervenienta și-a motivat cererea prin faptul edificării acelor construcții. Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timișoara, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor înscrise în cărțile funciare nr. x nr. top. x, CF nr. x cu nr. top. x, CF x și CF x nr. top. x, care s-au edificat cu acordul pârâtei pe terenul pus la dispoziție de aceasta în baza deciziunii nr. 9903/1946, în scopul realizării unei baze sportive pentru activități sportive (teren handbal, volei, arena, popicărie etc) și agrement (cantină sportivă și ștrand), dar cu mijloace materiale proprii, obținând în acest sens autorizații de construcții, fiind înregistrate ca mijloace fixe care fac parte din capitalul social al societății și achitând taxe și impozite în acest sens. Ulterior, la data de 18.05.2018 reclamanta a depus o modificare de acțiune prin care a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată este revendicare imobiliară construcțiilor mai sus identificate, invocând dispozițiile art. 563 și 566 C. civ. Se constată că în cauza de față, reclamanta - intervenientă în interes propriu în dosarul nr. x/2008 - urmărește valorificarea unui drept de proprietate asupra aceluiași imobil în privința căruia a exercitat/formulat cererea de intervenție în interes propriu din dosarul nr. x/2008. Astfel cum s-a arătat, în sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include atât obiectul material, cât și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, în cazul de față dreptul de proprietate. Pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în același mod, ci este suficient ca scopul final urmărit de reclamant să fie același în amele acțiuni. În ce privește condiția identității de părți, contrar celor susținute de către recurentă, împrejurarea că în primul litigiu aceasta a avut calitatea de intervenientă în interes propriu iar în cauza pendinte are calitatea de reclamantă este lipsită de relevanță din perspectiva identității de părți la care se referă dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recurenta a deținut calitatea de parte în litigiul anterior, și-a apărat drepturile, astfel că hotărârea pronunțată, ce conține dezlegarea problemei litigioase, îi este opozabilă. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut incidența excepției autorității de lucru judecat în prezenta cauză, reținând că în demersul judiciar precedent s-a constatat în mod irevocabil că reclamanta din prezentul dosar nu a făcut dovada calității de proprietar al construcțiilor revendicate, iar în situația unei acțiuni în revendicare (cum este cea din prezentul dosar), una dintre condițiile de admisibilitate este ca reclamantul să facă dovada calității de proprietar al bunului revendicat. Înalta Curte reține în acest sens că principiul autorității de lucru judecat, căruia în mod corect i s-a dat eficiență de către instanțele anterioare, interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora. Astfel, în mod întemeiat instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 7233/22.04.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia civilă nr. 753/A/26.10.2011 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 7/14.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a constatat în mod irevocabil într-un litigiu purtat între aceleași părți, cu nuanța că în litigiul precedent pârât era Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin primar, în vreme ce în litigiul pendinte pârâtă este Primăria Municipiului Timișoara prin primar, că intervenienta din acel dosar, reclamantă în dosarul de față, nu a făcut dovada existenței unei convenții dintre aceasta și proprietarul terenului privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, iar această chestiune nu poate forma obiectul unei noi judecăți, în raport de exigențele art. 431 C. proc. civ., și de împrejurarea că acțiunea pedinte (intitulată revendicare) tinde la aceeași finalitate, anume aceea de a se statua cu privire la dobândirea de către CNCF CFR S.A. a dreptului de proprietate asupra acelorași construcții. Așa fiind, pentru considerentele de drept și de fapt arătate și care fac inutilă analizarea celorlalte critici relative la fondul pretenției invocate prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele de fond au reținut incidența excepției autorității de lucru judecat în prezenta cauză. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.