ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5165/2009

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin

sentința civilă nr. 114 din 21 ianuarie 2008 a admis în parte acțiunea

precizată formulată de reclamanții S.M., S.G. și A.V. împotriva pârâtei

Primăria municipiului București prin primarul general.

S-a dispus anularea parțială

a dispoziției nr. 7775 din 18 aprilie 2007 și a fost obligată pârâta să

restituie în natură 100 mp teren situat în sector 2 București reprezentând

parcela C-88 și parcela D-12 identificată conform raportului de expertiză

efectuat de expert tehnic P.M. completat și construcția de 28 mp situată în

parcela C.

A fost respinsă cererea

privind restituirea suprafeței de 18 mp reprezentând parcela B.

În motivarea acestei

sentințe Tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 7775 din 18 aprilie 2007

s-a soluționat notificarea înregistrată la nr. 668 din 6 iunie 2001 în sensul

că au fost propuse măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat

– București sector 2 (teren 480 mp și construcție azi demolată) față de imposibilitatea

restituirii acestora în natură.

S-a constatat că reclamanții

au dovedit că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr.

10/200. Astfel s-a observat că în 1913 P.S. și M.P. au dobândit imobilul iar în

1925 M.P. a vândut dreptul său indiviz către copiii E.P.S., T.P.S., G.P.S. și I.P.S.

S-a apreciat că din terenul

revendicat potrivit constatărilor expertizei efectuate în cauză se poate

restitui în natură, fiind liberă o suprafață de 100 mp, reprezentând parcelele

C-88 mp și D-12 mp și parcela C- în suprafață de 28 mp.

Cu privire la parcela D

instanța a reținut că ea reprezintă un fost drum de acces rămas în

coproprietatea tuturor moștenitorilor autorilor terenului (M. și P.S.) și este

actual situată în afara gardului școlii. S-a avut în vedere împrejurarea că

urmare exproprierii din 1962 care și-a atins obiectivul, acest teren nu mai

poate avea destinația de drum de acces între parcelele coproprietarilor

persoane fizice. Ca atare s-a apreciat posibilă și necesară restituirea și

acestei porțiuni de teren.

S-a respins cererea de

restituire a suprafeței de 18 mp situată în parcela B, ca neîntemeiată,

constatându-se că această parcelă a fost înstrăinată de moștenitorii lui P.S. și

ai M.S. către numitul M.N. în 1996 prin contractul nr. 2780 din 20 mai 1996.

S-a apreciat că eventualele diferențe

de măsurători între ce există în teren și ce s-a trecut în contractul de

vânzare - cumpărare se compensează prin împrejurarea că, și dacă nu s-ar fi

avut în vedere parcela de 18 mp, suprafața măsurată de expert ar fi mai mare

decât cea menționată în contract. De altfel, s-a mai constatat că această

parcelă se află în posesia lui M.N., fiind calea sa de acces către drumul

public.

Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr.

441/A din 5 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei Primăria

municipiului București.

În motivarea acestei decizii

s-a arătat că nu se pot primi criticile apelantei în sensul că terenul nu poate

fi restituit în natură pentru că este afectat de elemente de sistematizare, afirmație

nedovedită și infirmată de expertiza efectuată care a identificat parcelele

libere.

S-a făcut corect aplicarea

principiului general al restituirii în natură exprimat de Legea nr. 10/2001.

Nu s-a primit nici critica

referitoare la greșita obligare la cheltuieli de judecată față de dispozițiile art.

274 C. proc. civ. în sensul că aceste cheltuieli se suportă de partea care cade

în pretenții.

Împotriva acestei decizii

pârâtul Municipiul București a declarat recurs.

În drept s-a invocat motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt criticile au privind

încălcarea și greșita aplicare a legii față de aprecierea instanței că se poate

restitui în natură parcela C în suprafață de 12 mp și construcția de 28 mp

aflată tot pe acea parcelă.

S-a arătat că dispoziția de

respingere a cererii de restituire în natură s-a întocmit pe baza notei de

reconstituire și a referatului întocmit de Comisia internă de aplicare a Legii nr.

10/2001 și în baza acestor înscrisuri s-a constatat imposibilitatea de restituire,

terenul revendicat fiind afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

S-a precizat că elementele

de sistematizare au fost descrise în preambulul dispoziției contestate iar

existența acestora face imposibilă restituirea.

S-a mai arătat că suma de

2400 lei cheltuieli de judecată stabilită în sarcina recurentei pronunțate în

apel este disproporționat de mare în condițiile în care pricina a avut două

termene. S-a invocat art. 275 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivului de recurs invocat se constată că aceasta este legală și

temeinică dată cu respectarea legii aplicabile.

Cât privește criticile pe

fond se constată că ele sunt aceleași ca cele din apel.

Recurenta nu a oferit nici

alte probe nici alte explicații, în raport de probele administrate în cauză,

pentru a infirma considerentele pentru care instanța de apel a respins aceste

critici.

Deși recurenta se opune

constatărilor anexate ale expertului „mențiunea elementelor de sistematizare”

din preambulul dispoziției contestate se observă că în fapt în dispoziția

arătată nu se precizează despre ce elemente de sistematizare este vorba și nici

nu este prezentat în detaliu – și cu argumente „referatul comisiei interne”

care a constatat imposibilitatea restituirii în natură.

Se constată așadar că

instanța a făcut o corectă aplicare a principiului restituirii în natură

conținut de Legea nr. 10/2001 în art. 1.

Într-adevăr terenul

revendicat a fost afectat de elemente de sistematizare acesta fiind și motivul

pentru care a fost expropriat, construirea Școlii nr. 85.

S-a constatat însă existența

în acest spațiu a unor parcele libere care pot fi restituite în natură conform

expertizei efectuate în cauză de ing. P.M.

De altfel și expertul O.E. care

a efectuat o expertiză asupra terenului revendicat în noiembrie 2002, la

cererea V.A. și depusă ca anexă la contestația formulată împotriva dispoziției nr.

7775/2007, face aceleași constatări, că terenul a fost afectat de construirea

școlii dar din aceasta o suprafață de 100 mp și construcția de 30 mp se pot

restitui în natură.

Această constatare a fost

confirmată ulterior în cadrul judecății contestației, prin probele administrate

în cauză și necombătute de pârâtă cu alte probe ci numai prin comentariile

făcute în căile de atac. La raportul de expertiză întocmit în cauză pârâta nu a

formulat obiecțiuni.

Nici criticile referitoare

la cuantumul cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate.

Art. 274 C. proc. civ. care

stabilește obligația de plată a cheltuielilor de judecată pentru partea care a

căzut în pretenții, stabilește o regulă cât privește cuantumul acestora, în alin.

(2) și anume aceea potrivit căreia judecătorii nu pot micșora cheltuielile

făcute de partea care a câștigat și care a dovedit că le-a făcut.

O singură excepție este

îngăduită în art. 274 alin. (3) și anume „ judecătorii au însă dreptul să

mărească sau să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzute în

tabelul onorariilor minimale ori de câte vor constata motivat că sunt

nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

Ca urmare pentru aplicarea

acestei măsuri îngăduită de dispoziția normativă citată este nevoie ca instanța

să constate și să motiveze, urmare probelor administrate pentru acest scop,

existența unei dispoziții.

Or, în cauză recurenta care

nu a recunoscut pretențiile reclamanților la primul termen pentru a putea fi

exonerată de plata cheltuielilor de judecată, nu a produs probe în dovedirea

susținerii în sensul că onorariu perceput pentru asistența juridică în apel a

reclamanților este prea mare.

Împrejurarea că în apel au

existat „numai” două termene (unul fiind acordat la cererea apelantei pârâte nu

este determinantă pentru susținerea dispoziției onorariului față de natura

cauzei având în vedere opunerea constantă a pârâtei la acțiunea reclamanților.

Pentru considerentele

arătate constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul București împotriva Deciziei nr. 441/A din 5 iunie 2008 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.