ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 350.000 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri civile în baza poliței de asigurare nr. x/18.05.2016, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la plata efectivă a despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 413/F/14.11.2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pronunțată în dosar nr. x/2019, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. S.A. și, în consecință, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A., ca fiind prescrisă. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a I-a civilă, prin decizia nr. 112A din 15 iulie 2020, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 413 din 14.11.2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr. x/2019, pe care a menținut-o.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că deși a criticat soluția primei instanțe expunând argumentele pe care le-a apreciat ca fiind pertinente în cauză, instanța de apel la fila x din decizie a menționat în două paragrafe doar că este corectă varianta reținută de prima instanță, recurentul susținând că nu se poate deduce raționamentul instanței pentru care a ajuns la concluzia expusă și nu se poate constata dacă au fost sau nu analizate argumentele părții în calea de atac.

Mai arată că instanța de apel a procedat greșit admițând argumentele expuse de intimat, având în vedere că deși în art. 27 din contract se prevede că între părți comunicările se fac la adresele indicate, ele trebuie trimise cu confirmare de primire, iar la primirea corespondentei se aplică regulile privind transmiterile cu confirmare de primire, anume semnarea acestora de persoana căreia îi este destinată corespondența și nu de o persoană străină, care nu locuiește și nu a locuit la acea adresă. În acest caz se susține că nu s-a avut în vedere reglementarea referitoare la domiciliul persoanelor, precum și la locuința de fapt a acestora.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia au fost invocate excepțiile inadmisibilității și nulității recursului declarat de reclamant. În subsidiar s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 350.000 euro sau echivalentul în RON, reprezentând despăgubiri civile în baza poliței de asigurare nr. x/18.05.2016, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale până la plata efectivă a despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 2199, 2208, 2214 și urm. din C. civ., ce reglementează contractul de asigurare.

În atare situație, prin raportare la obiectul și cauza pretențiilor reclamantului, acțiunea acestuia este subsumată cererilor în materia asigurărilor, fiind vorba de un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare născut ca urmare a încherii unui contract de asigurare.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar alin. (2) din același text normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stipulează că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă, "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457 alin. (1), potrivit cu care:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs."

Dat fiind faptul că prezentul proces a început la data de 24 mai 2019, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acest cod, decizia civilă nr. 112 A din 15 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă în condițiile prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Se reține că mențiunea inexactă din cuprinsul deciziei cu privire la posibilitatea atacării hotărârii cu recurs nu poate conferi părții dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege, astfel cum reiese din art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În raport de cele expuse, analiza criticilor invocate în cererea de recurs nu se mai impune, față de dispozițiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 112 A din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 112 A din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.