ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 430/2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17 mai 2019, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsud, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. și pe intervenientul forțat D. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro daune materiale pentru reclamantul A. și a sumei de 100.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR la data plății, daune morale pentru reclamantul A. pentru vătămarea suferită de soția acestuia E., a sumei de 100.000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR la data plății, daune morale pentru reclamantul B. pentru vătămarea suferită de pierderea de mama acestuia E.; au mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 136/1995 și Norma ASF nr. 23/2014.

Prin sentința civilă nr. 432 F din 21 noiembrie 2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. C. S.A. și, în consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul forțat D., pentru că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune în ce privește pretențiile formulate de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 154 A din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 432/F din 21.11.2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care a anulat-o și, evocând fondul, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a înlăturat dispoziția din sentința apelată referitoare la respingerea acțiunii ca prescrisă extinctive; admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanții A. și B., în limita pretențiilor constând în daunele morale solicitate pentru 21 vătămarea suferită de defuncta E., cu consecința respingerii ca inadmisibile a acestor petite din acțiune; a obligat pârâta S.C. C. S.A. să-i plătească reclamantului A. suma de 3.360 RON cu titlu de daune materiale, pentru cheltuielile efectuate de defuncta E., cu dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata integral; a obligat intimata S.C. C. S.A. să plătească apelanților suma de 50 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 154 A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Au criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 256, art. 1391 alin. (4) teza a II-a și art. 1103 din C. civ., art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (6) și art. 27 alin. (1) din C. proc. pen., art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel, au arătat că în mod eronat instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 1391 alin. (1) teza I din C. civ. în sensul în care a apreciat că recurenții-reclamanți nu pot exercita o acțiune în despăgubiri sub aspectul daunelor morale în numele defunctei E. atâta timp cât aceasta din urmă nu a promovat-o. Or, prin constituirea ca parte civilă în procesul penal, defuncta E. și-a manifestat intenția de a atrage răspunderea civilă a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă fiind continuată de reclamanți, în calitate de succesori în drepturi ai acesteia, și respinsă ca tardivă prin sentința penală nr. 412/2019 a Judecătoriei Bistrița, secția penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 816/2019 a Curții de Apel Cluj.

Cu referire la dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 și art. 1385 din C. civ., recurenții-reclamanți au apreciat că în mod eronat instanța de apel a obligat intimata-pârâtă S.C. C. S.A. la plata sumei de 3.360 RON pentru cheltuielile efectuate de defuncta E. față de suma de 5.000 euro solicitată cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile de spitalizare, medicamente, alimente, deplasări, recuperări, etc, raportându-se doar la înscrisurile de la dosarul de fond fără a avea în vedere depoziția martorului audiat în fața instanței de fond și care a confirmat existența și întinderea cheltuielilor.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 17 decembrie 2020 și, respectiv, la data de 21 decembrie 2020, intimatele au depus întâmpinări.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a invocat în principal, pe cale de excepție, inadmisibilitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., precum și nulitatea recursului, în raport de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 04 februarie 2021, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. C. S.A.

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17 decembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 11 ianuarie 2021, s-a stabilit termen de judecată la data de 09 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarant de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 154 A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată prin care reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei S.C. C. S.A., în calitate de asigurator RCA, la plata unor despăgubiri reprezentând daune materiale și morale generate de producerea unui accident rutier, temeiul juridic al cererii fiind reprezentat de dispozițiile din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În atare situație, prin raportare la obiectul și cauza pretențiilor reclamanților, acțiunea acestora este subsumată cererilor în materia asigurărilor, fiind vorba de un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare născut ca urmare a încherii unui contract de asigurare de răspundere civilă și a producerii riscului asigurat.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar alin. (2) din același text normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, stipulează că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a intrat în vigoare în data de 21 decembrie 2018, iar conform art. 27 din Codul de de procedură civilă, "Legea aplicabilă hotărârilor - Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457 alin. (1), potrivit cu care:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs."

Dat fiind faptul că prezentul proces a început la data de 17 mai 2019, sub imperiul C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, potrivit art. 483 alin. (2) din acest cod, decizia civilă nr. 154 A din 16 septembrie 2020 a Curții de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, fiind pronunțată într-o cerere în materia asigurărilor, nu este supusă recursului, întrucât este o hotărâre definitivă în condițiile prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Mențiunea inexactă din cuprinsul deciziei cu privire la posibilitatea atacării hotărârii cu recurs nu poate conferi părții dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege, astfel cum reiese din art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În contextul expus, analiza criticilor invocate în cererea de recurs nu se mai impune, față de dispozițiile art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cu care:

"În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare."

Pentru aceste considerente, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 154 A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții-reclamanți vor fi obligați să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform facturii nr. x din 20 decembrie 2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 154 A din 16 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă recurenții-reclamanți la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte.

Definitivă, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2021.