ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 786/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 60.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de indemnizație de asigurare și la plata dobânzii penalizatoare, calculate conform art. 8 alin. (1) teza a III-a din Condițiile generale de asigurare, de la data de 17 decembrie 2016 până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 2200, art. 2205 din C. civ., cele ale art. 36 din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 56/2012, dispozițiile art. 205 și art. 453 din C. proc. civ., precum și cele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pârâta B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

La termenul de judecată din 29 mai 2018 instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1829 din 12 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Cu privire la situația de fapt, instanța de fond a reținut că la data de 20 septembrie 2015 reclamantul A., în calitate de comandant de pluton, în timp ce se afla într-o misiune în Afganistan la un punct de control al Unității Poliției Afgane amplasat la 5 km nord față de baza militară KAF, a suferit vătămări corporale ca urmare a unui atac întreprins de un atacator sinucigaș cu un autovehicul capcană, care s-a detonat în interiorul punctului de control, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de Ministerul Apărării Naționale, Unitatea militară 02537 nr. CF x din 07.07.2016.

Prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 4 octombrie 2016 a Comisiei de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul Militar Iași s-a concluzionat că reclamantul are o deficiență funcțională ușoară și o incapacitate adaptativă de 30%, fiind declarat apt limitat în timp de pace și război pentru îndeplinirea serviciului militar.

Între terțul Unitatea Militară 01020 Dej, în calitate de asigurat și B., în calitate de asigurător, s-a încheiat un contract de asigurare de grup în beneficiul persoanelor fizice care au încheiat cu Ministerul Apărării Naționale un contract individual de muncă sau un contract în baza unor alte acte normative care reglementează raporturi de muncă, constatat prin polița nr. x din data de 6 august 2015.

Prin acest contract, B. s-a obligat să acopere, între altele, orice consecințe ale războiului și ale îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciilor, în misiuni în cadrul forțelor internaționale în teatrele de operații și în afara acestora.

Valabilitatea acestui contract este de 190 zile, termenul fiind calculat de la data de 16 august 2015.

Conform punctului D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", corelat cu anexa poliței de asigurare nr. x din 6 august 2015, B. s-a obligat să achite o indemnizație de 60.000 euro pentru prejudicii cauzate "în cazul îmbolnăvirii, rănirii pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecțiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

Reclamantul a solicitat societății B. plata despăgubirii printr-o cerere înregistrată la Sucursala Suceava a pârâtei, sub nr. x din 31.10.2016.

Cererea sa a fost respinsă de B., decizia de respingere fiind emisă la data de 16 decembrie 2016 și comunicată reclamantului la o dată neprecizată.

Pentru a respinge cererea reclamantului de plată a despăgubirii, B. s-a prevalat de înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", emis de Unitatea Militară 01020, aferent anunțului de participare nr. x din 13 decembrie 2014, parte integrantă a procedurii care face obiectul acordului - cadru ce guvernează contractele subsecvente încheiate între B. și Unitatea Militară 01020.

Conform părții relevante din înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", "din punct de vedere al limitelor maxime și/sau minime care pot fi stabilite ca sechele sau disfuncții" în privința sintagmei "îmbolnăviri, pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecțiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv", "sintagma corectă este asimilabilă cu afecțiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%, generată de tulburări morfologice și funcționale și încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)".

Prima instanță a reținut că reclamantul A., în calitate de beneficiar al asigurării, a solicitat pârâtei B., în calitate de asigurător, plata indemnizației de asigurare (despăgubirii) prevăzute în contractul de asigurare de grup în beneficiul persoanelor fizice care au încheiat cu Ministerul Apărării Naționale un contract individual de muncă sau un contract în baza unor alte acte normative care reglementează raporturi de muncă, constatat prin polița nr. x din 6 august 2015, ca urmare a producerii unor vătămări corporale la data de 20 septembrie 2015 în timp ce se afla într-o misiune în Afganistan.

Prin întâmpinare și în cuprinsul răspunsului formulat față de cererea de plată a indemnizației de asigurare, pârâta B. a susținut faptul că nu datorează despăgubirile pretinse de reclamant, deoarece vătămările corporale suferite de acesta nu se încadrează în riscul asigurat, astfel cum a fost acesta precizat de asigurat în cuprinsul unor clarificări la documentația de atribuire a contractului de asigurare.

Reclamantul a suferit vătămări corporale care au determinat o deficiență funcțională ușoară și o incapacitate adaptativă de 30%, fiind declarat apt limitat în timp de pace și război pentru îndeplinirea serviciului militar.

Prin contractul de asigurare, respectiv conform punctului D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." și conform punctului B3 din anexa poliței de asigurare nr. x, societatea B. s-a obligat să achite suma de 60.000 euro, cu titlu de despăgubire, pentru producerea riscului asigurat constând în îmbolnăvire, rănire pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecțiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv.

Din interpretarea literală a clauzei de la punctul D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." rezultă că, pentru a obține plata despăgubirii, este necesar ca beneficiarul asigurării să se afle într-una dintre următoarele situații: să fi fost clasat ca inapt, să fi fost mutilat, să fi suferit vreun defect fizic ireversibil ori o vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv.

Cum în speță, reclamantul nu a susținut, iar din probele administrate nu a rezultat că acesta ar fi fost clasat ca inapt ori ar fi fost mutilat sau ar fi suferit vreun defect fizic ireversibil, pentru ca reclamantul să poată obține obligarea pârâtei la plata despăgubirii pretinse este necesar să probeze, conform art. 249 din C. proc. civ., că vătămarea pe care a suferit-o poate fi clasificată ca o "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv".

Tribunalul a apreciat că sintagma "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", folosită la punctul D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." trebuie interpretată, conform dispozițiilor art. 1268 alin. (1) - (4) din C. civ. (2009), ținând cont de natura contractului (contract de asigurare de persoane), de împrejurările în care a fost încheiat (contract de achiziție publică) și de sensul atribuit în general clauzelor și expresiilor în domeniu și de semnificația dată anterior de părți, precum și de împrejurarea că oricât de generali ar fi termenii folosiți, obiectul contractului nu poate cuprinde decât lucrul asupra căruia și-au propus a contracta.

În niciun caz, sintagma "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" nu poate fi interpretată în sensul că ar face referire la orice boală, în sensul avut în vedere în cuprinsul Condițiilor generale de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", așa cum a susținut reclamantul la punctul 16 din cererea de chemare în judecată.

O astfel de interpretare este absurdă și în vădită contradicție cu natura lucrativă a activității asigurătorului. Intenția autorității contractante și a asigurătorului nu a fost în nici un caz aceea de a se achita despăgubiri de 60.000 euro pentru orice boală care a fost contractată sau s-a manifestat pentru prima dată în perioada de valabilitate a asigurării, având în vedere că există o evidentă diferență de gravitate între situația contractării unei boli oarecare și situația în care militarul suferă de boli de o anumită gravitate care fac ca acesta să devină inapt ori este mutilat sau îi este produs un defect fizic ireversibil, iar tocmai această diferență de gravitate dintre situațiile expuse face ca persoanele care s-au îmbolnăvit de afecțiuni ușoare să nu intre în categoria beneficiarilor asigurării de persoane ce constituie cauza litigiului.

Având în vedere conținutul Clarificării nr. 4, invocate de pârâta B., ce emană de la însăși autoritatea contractantă, prima instanță a apreciat că sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" urmează să îi fie atribuit sensul dat de însăși autoritatea contractantă, respectiv acela de "afecțiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%, generată de tulburări morfologice și funcționale și încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)", un astfel de sens fiind în acord atât cu natura contractului și voința autorității contractante, cât și cu specificul lucrativ al activității asigurătorului.

Aceste clarificări, fiind emise anterior încheierii contractului de achiziție publică ce constituie cauza litigiului, în condițiile art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 sunt opozabile părților contractului de asigurare și reclamantului, în calitatea sa de terț beneficiar al unei stipulații pentru altul.

Este eronată susținerea reclamantului de la punctul 31 al cererii de chemare în judecată, în sensul că prin aceste clarificări nu s-a realizat o interpretare a clauzelor contractuale cuprinse în proiectul de contract propus prin documentația de atribuire, ci o veritabilă modificare a condițiilor contractuale din cadrul proiectului, având în vedere că aceste clarificări emană de la autoritatea contractantă, ele sunt anterioare perfectării contractului ce constituie cauza litigiului, rolul lor este acela de a lămuri condițiile acordării de despăgubiri anterior încheierii raportului contractual, iar instituirea unor condiții mai restrictive pentru plata despăgubirii nu poate fi considerată mai dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă, în condițiile în care nu aceasta este beneficiarul asigurării, ci terțe persoane fizice.

Riscul, pentru autoritatea contractantă, de a fi supusă unor litigii inițiate de persoane care nu au beneficiat de plata indemnizației de asigurare de la asigurător, în vederea obținerii de despăgubiri, la care s-a referit reclamantul la punctul 30 din cererea de chemare în judecată este unul pur ipotetic, fundamentul juridic al răspunderii autorității contractante într-o astfel de ipoteză fiind greu de identificat.

Este adevărat că pentru atribuirea unui grad de invaliditate (I, II sau III) este necesară clasarea militarului ca inapt, astfel cum rezultă din interpretarea corelată a datelor din cuprinsul art. 6 alin. (2) din Criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se stabilește aptitudinea și încadrarea în grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare din 25 ianuarie 2012, aprobate prin H.G. nr. 56/2012 și cum a susținut reclamantul la punctul 11 din cererea de chemare în judecată, însă această interpretare a Criteriilor nu este de natură să invalideze interpretarea sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv" din cuprinsul punctului D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." ce constituie cauza litigiului, dată de pârâtă în cuprinsul Clarificărilor nr. 4, în calitate de autor al documentației de atribuire.

Dimpotrivă, interpretarea propusă de pârâtă este în perfectă corelație cu clauzele de la punctele B și C din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." și reflectă voința părților contractante (autoritatea contractantă și asigurătorul) de a asigura plata indemnizației de asigurare numai în beneficiul acelor persoane care au fost declarate inapte pentru serviciul militar, ca urmare a faptului că au suferit vătămări corporale foarte grave, care au avut drept consecință clasarea lor într-unul din gradele de invaliditate prevăzute de lege (I, II sau III), nu și în beneficiul altor persoane care au suferit vătămări corporale de o gravitate mai mică.

Constatând că reclamantul nu a probat că se încadrează în vreunul din cazurile care îl îndreptățesc să pretindă asigurătorului plata de despăgubiri, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2560 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1829 din 12 iunie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform punctului D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", corelat cu anexa poliței de asigurare nr. x din 6 august 2015, B. s-a obligat să achite o indemnizație de 60.000 euro pentru prejudicii cauzate "în cazul îmbolnăvirii, rănirii pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clasarea ca inapt, mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale sau afecțiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

Potrivit Clarificării nr. 4, invocate de intimata-pârâtă B., ca temei pentru respingerea cererii de despăgubire formulate de apelantul-reclamant, clarificare care emană de la însăși autoritatea contractantă, prin "vătămări corporale ce pot fi stabilite în mod obiectiv" se înțeleg acele "afecțiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%, generată de tulburări morfologice și funcționale și încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012 (…)".

În esență, ceea ce prezintă relevanță pentru soluționarea litigiului o constituie interpretarea sintagmei "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", din cuprinsul clauzei de la punctul D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", mai precis, dacă aceasta urmează să se facă strict prin raportare la conținutul contractului de asigurare sau și prin raportare la clarificarea oferită asigurătorului de autoritatea contractantă, cu ocazia derulării procedurii de achiziție publică, anterior încheierii respectivului contract de asigurare.

Astfel, nu se contestă că, în ipoteza în care sintagma urmează a fi interpretată prin raportare la acest din urmă înscris, apelantul-reclamant nu este îndreptățit a beneficia de plata indemnizației de asigurare, având în vedere diagnosticul ce i-a fost stabilit prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 4 octombrie 2016 de către Comisia de expertiză medico - militară de pe lângă Spitalul Militar Iași (o deficiență funcțională ușoară și incapacitate adaptativă de 30%, dosarul de fond, apelantul-reclamant fiind declarat apt limitat în timp de pace și război pentru îndeplinirea serviciului militar).

Curtea a apreciat că este neîntemeiată prima critica adusă sentinței tribunalului, ale cărei considerente apelantul-reclamant a pretins că ar fi contradictorii.

Așa cum a reținut și instanța de fond, din interpretarea literală a clauzei de la pct. D1 din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C.", ar rezulta că indemnizația de asigurare este datorată de asigurător în cazul în care este îndeplinită situația premisă menționată în cuprinsul clauzei, respectiv dacă este vorba de "îmbolnăvirii, rănirii pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului" și, pe lângă aceasta, una dintre cele 4 ipoteze enumerate:

- asiguratul este clasat ca inapt;

- a fost mutilat;

- a suferit un defect fizic ireversibil;

- a suferit o vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv;

Mențiunea primei instanțe din penultimul paragraf al sentinței, în sensul că "interpretarea propusă de pârâtă este în perfectă corelație cu clauzele de la punctele B și C din Condițiile particulare de asigurare pentru asigurarea de grup "C." și reflectă voința părților contractante (autoritatea contractantă și asigurătorul) de a asigura plata indemnizației de asigurare numai în beneficiul acelor persoane care au fost declarate inapte pentru serviciul militar ca urmare a faptului că au suferit vătămări corporale foarte grave care au avut drept consecință clasarea lor într-unul din gradele de invaliditate prevăzute de lege (I, II sau III), nu și în beneficiul altor persoane care au suferit vătămări corporale de o gravitate mai mică", nu contrazice interpretarea literală făcută de instanță anterior, ci doar subliniază caracterul insuficient al noțiunii de "vătămare corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv", în absența corelării acesteia cu clarificarea nr. 4, emisă de autoritatea contractantă.

Scopul urmărit de prima instanță prin această motivare a fost acela de a sublinia că o interpretare literală a clauzei, fără a lua în considerare respectiva clarificare, ar contrazice scopul activității desfășurate de asigurător, putând da naștere unor pretenții nejustificate, prin raportare la intenția avută în vedere de părțile contractante la încheierea respectivului contract de asigurare.

Curtea nu a primit susținerea apelantului-reclamant, conform căreia această clauză ar fi una clară, care nu ar fi necesitat alte explicitări, câtă vreme aceasta, potrivit interpretării sugerate de apelant și care reiese din redactarea clauzei, fără a lua în considerare clarificarea nr. 4, ar fi îndreptățit pe beneficiarul asigurării să încaseze o indemnizație în cuantum de 60.000 euro, pentru orice vătămare corporală produsă în condițiile situației premise mai sus-menționate, dar indiferent de gravitatea ei, în timp ce dacă, în urma unui astfel de eveniment, ar fi fost încadrat în gradul al III-lea de invaliditate permanentă, ar fi beneficiat de o indemnizație de numai 40.000 euro.

Prin urmare, instanța de prim control judiciar a considerat că este corectă interpretarea dată de tribunal respectivei clauze, având în vedere condițiile enunțate de înscrisul intitulat "Clarificări nr. 4", condiții ce trebuie îndeplinite, pentru ca afecțiunea să fie calificată ca "vătămare corporală stabilită în mod obiectiv":

"- afecțiune încadrabilă într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%,;

- generată de tulburări morfologice și funcțional;

- și încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii Guvernului nr. 56/2012".

Faptul că riscul asigurat constând în încadrarea într-unul dintre gradele de invaliditate prevăzute de lege este acoperit prin indemnizații distincte, mai precis, la Secțiunea B și C din cuprinsul Condițiilor particulare de asigurare, dar și la Secțiunea D nu infirmă concluzia la care a ajuns instanța, având în vedere că respectiva clauză, cea de la lit. D), este una care operează în condiții mai restrictive, fiind necesare cerințe suplimentare celor de la lit. B) și lit. C).

Pe de altă parte, și în ipoteza în care această susținere a apelantului-reclamant ar corespunde adevărului, instanța de apel a apreciat că nu s-ar putea face abstracție de explicitarea clauzei, ce emană chiar de la autoritatea contractantă, doar pentru că această clarificare ar face inutile ale dispoziții contractuale, putându-se imagina ipoteze în care riscul asigurat să poată fi acoperit de mai multe indemnizații, în temeiul unor clauze distincte, urmând ca beneficiarul asigurării să aibă drept de opțiune dacă indemnizațiile sunt într-un cuantum diferit.

Curtea a considerat că, într-un astfel de caz, nu sunt aplicabile prevederile art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, "clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul", ipoteza descrisă de textul de lege fiind diferită de cea din prezenta speță, în care două clauze contractuale produc efecte, reglementând două situații diferite.

Totodată, nici dispozițiile art. 2205 alin. (1) din C. civ., invocate de către apelantul-reclamant, nu au pertinență pentru situația din speță, fiind evident că respectivul contract de asigurare acoperă mai multe riscuri asigurate, neputându-se vorbi despre faptul că acestea ar fi imposibil să se mai producă, astfel încât se impune desființarea de drept a contractului.

Faptul că, pentru vătămarea corporală suferită de către reclamant, prin respectivul contract, nu s-a prevăzut plata vreunei indemnizații de asigurare nu duce la nevalabilitatea contractului pentru riscurile care au fost asigurate, prin intermediul lui.

În legătură cu susținerile apelantului-reclamant care se subsumează criticii de la pct. 3 din cererea de apel, Curtea a apreciat că această sintagmă, anterior clarificării făcute de autoritatea contractantă, nu avea o exprimare clară și nesusceptibilă de interpretări contrarii scopului avut în vedere de părțile contractante și celui urmărit de asigurător prin desfășurarea activității sale economice.

Este normal ca asigurătorul, având în vedere calitatea sa de profesionist, să fi solicitat lămuriri din partea autorității contractante cu privire la respectiva clauză, având în vedere că noțiunea de "vătămare corporală" este una destul de largă, simpla circumstanțiere a acesteia prin condiția de a fi "stabilită în mod obiectiv" și de a se fi produs "în timpul și din cauza acțiunilor de luptă" nefiind suficientă, impunându-se o calificare a noțiunii și din perspectiva gravității.

Referitor la efectele pe care le produce documentul intitulat "Clarificări nr. 4", așa cum corect a reținut prima instanță, câtă vreme acest act a fost încheiat anterior perfectării contractului de asigurare, nu se poate primi susținerea apelantului-reclamant, în sensul că ar fi modificat convenția respectivă, ele făcând parte integrantă din această convenție, care urmează să își producă efectele tocmai cu luarea în considerare a acestui înscris, potrivit voinței reale și concordante a părților, în conformitate cu regula de interpretare reglementată de art. 1266 din C. civ.

Totodată, în acord cu instanța de fond, Curtea de Apel București a reținut că aceste clarificări, fiind emise anterior încheierii contractului de achiziție publică, în condițiile art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, sunt opozabile părților contractului de asigurare și reclamantului, în calitatea sa de terț beneficiar al unei stipulații pentru altul.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 2211 din C. civ., "asigurătorul poate opune beneficiarului asigurării care invocă drepturi ce decurg din acest document toate apărările întemeiate pe contractul inițial".

Cât privește susținerea apelantului-reclamant, potrivit căreia o astfel de clarificare ar fi sancționată cu nulitatea, întrucât este dezavantajoasă pentru autoritatea contractantă, Curtea a înlăturat-o pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G nr. 925/2006, "oferta operatorului economic este considerată neconformă dacă aceasta conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective".

Prin urmare, pentru a deveni incident acest text de lege, trebuie satisfăcute două condiții: prima - oferta să conțină propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite de autoritatea contractantă (prin urmare, modificările să provină de la ofertant) și a doua condiție - deși a fost informat cu privire la respectiva situație, ofertantul nu acceptă renunțarea la clauzele respective (autoritatea contractantă i-a cerut să renunțe la respectivele modificări, iar ofertantul refuză), deznodământul fiind evident într-o asemenea ipoteză - descalificarea ofertei neconforme, nemaiajungându-se la încheierea contractului de achiziție publică.

Curtea a constatat că, în speță, niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită: ofertantul este cel care a solicitat explicații suplimentare ale propunerilor, autoritatea contractantă având obligația de i le oferi, așa cum prevede art. 32 alin. (1) din același act normativ ("în cazul în care autoritatea contractantă primește solicitări de clarificare cu privire la prevederile documentației de atribuire, aceasta are obligația de a răspunde la aceste solicitări, respectând prevederile art. 78 alin. (2) și (3) din ordonanța de urgență"), pentru a-și calibra în mod corespunzător prețurile ofertate.

"Clarificarea nr. 4" a provenit chiar de la autoritatea contractantă, neputându-se considera că aceasta ar fi dorit o variantă care să o dezavantajeze, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut proba că i s-ar fi solicitat asigurătorului modificarea acestei clauze și acesta ar fi refuzat.

Având în vedere datele din speță, Curtea a ajuns la concluzia că nu poate aprecia dacă o clauză este avantajoasă ori nu doar prin raportare la faptul că, în baza ei, sunt acoperite mai puține riscuri prin contractul de asigurare, întrucât apelantul-reclamant a invocat o situație pur ipotetică, nefundamentată juridic, în care prețul solicitat de asigurător autorității contractante ar fi fost același indiferent de riscurile pe care și-ar fi asumat obligația să le acopere.

Instanța de apel nu a analizat susținerile apelantului-reclamant legate de răspunderea unității militare pentru accidentele de muncă în care ar fi implicați militarii, cu ocazia acțiunilor desfășurate de aceștia pe câmpul de luptă, întrucât exced căii de atac exercitate, însă, în opinia Curții, o asemenea răspundere ar putea fi angajată.

Împotriva deciziei civile nr. 2560 din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 15 martie 2019.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În primul rând, s-a arătat că soluția din prezenta cauză depinde într-o măsură decisivă de răspunsul la întrebarea dacă înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" produce sau nu efecte în privința contractului de asigurare, întrucât instanța de apel a reținut că:

- potrivit interpretării care reiese din redactarea clauzei, fără a lua în considerare clarificarea nr. 4, recurentul-reclamant ar fi îndreptățit să încaseze o indemnizație în cuantum de 60.000 euro (pagina 10, paragraful 1 din hotărârea recurată);

- în ipoteza în care sintagma urmează a fi interpretată prin raportare la acest înscris (clarificări nr. 4), recurentul-reclamant nu este îndreptățit la a beneficia de plata indemnizației de asigurare, având în vedere diagnosticul ce a i-a fost stabilit prin decizia medicală nr. A - 3053/2 din 04.10.2016 (pagina 9 paragraful 3 din hotărârea recurată);

O primă critică se referă la faptul că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la instituția stipulației pentru altul, reținând astfel opozabilitatea înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" față de recurentul-reclamant, în locul aplicării normei speciale prevăzute de art. 2228 din C. civ., critică subsumată motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contractul de asigurare analizat în prezenta cauză face parte din categoria asigurărilor de persoane.

Au fost evocate prevederile art. 2227 din C. civ., conform cărora "prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizația de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor".

În interpretarea noțiunii de asigurare de persoane, în doctrina juridică de specialitate, s-a reținut că printre riscurile specifice asigurărilor de persoane se enumeră: decesul, supraviețuirea și decesul, vătămările corporale, incapacitatea permanentă, incapacitatea temporară, spitalizarea și cheltuielile medicale, asigurarea de sănătate și boală etc.

Din această perspectivă, contractul de asigurare intervenit între U.M. 01020 Dej (în calitate de contractant al asigurării) și societatea B. (în calitate de asigurător) intră neîndoielnic în sfera asigurărilor de persoane, fiind supus reglementărilor art. 2227 și următoarele din C. civ.

Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât cea care a încheiat contractul este valabilă numai dacă a fost consimțită în scris de acea persoană. În cazul dedus judecății, înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", cel care a condus la modificarea/circumstanțierea riscului de îmbolnăvire astfel cum este prevăzut în polița de asigurare, nu a fost adus la cunoștința recurentului-reclamant în calitate de asigurat și nu a existat vreun acord scris al acestuia în acest sens.

Contractul de asigurare de persoane prezintă, în anumite situații, o particularitate sub aspectul părților contractante, care constă în aceea că se pot asigura riscuri ce privesc o altă persoană decât cea care încheie contractul de asigurare.

În considerarea acestei particularități, dispozițiile art. 2228 din C. civ. prevăd că asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost consimțită în scris de acea persoană.

În cazul dedus judecății, contractul de asigurare a fost încheiat între U.M. 01020 Dej - în calitate de contractant al asigurării și societatea B. - în calitate de asigurător, iar reclamantul are calitatea de asigurat, fiind cel asupra căruia se răsfrâng riscurile asigurate și cel îndreptățit la încasarea indemnizației de asigurare.

Recurentul-reclamant nu a fost însă informat anterior încheierii poliței de asigurare ce îl vizează despre existența înscrisului denumit "Clarificări nr. 4", luând la cunoștință pentru prima dată despre împrejurarea că riscul definit în cadrul poliței de asigurare, condițiilor particulare de asigurare și al contractului subsecvent de servicii nr. x/05.08.2015 are un înțeles diferit față de cel care rezultă în mod direct din cuprinsul acestor înscrisuri, cu ocazia răspunsului intimatei-pârâte B. din data de 16 decembrie 2016 referitor la cererea de plată a indemnizaței de asigurare înaintată de către recclamant, când a fost indicat drept temei de refuz înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", ce ar fi fost emis de către autoritatea contractantă în cadrul procedurii de achiziție publică.

În aceste împrejurări, recurentul-reclamant a aflat că polița de asigurare în baza căreia și-a exprimat acordul de a participa la misiuni ce prezintă un grad ridicat de risc în Afganistan, are un alt înțeles în privința riscului de îmbolnăvire în timpul și din cauza acțiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecțiuni care pot fi stabilite în mod obiectiv, fiind strict limitat la ipoteza în care vătămarea este atât de gravă încât conduce la încadrarea într-un grad de invaliditate.

Asimilarea de către instanța de fond a calității recurentului-reclamant de asigurat cu persoana beneficiarului din instituția stipulației pentru altul, pentru a justifica opozabilitatea înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" față de reclamant, este eronată, întrucât în cadrul unui contract de asigurare, contractantul asigurării, asiguratul și, respectiv beneficiarul asigurării pot fi persoane diferite.

Astfel, dacă recurentul-reclamant ar fi avut doar calitatea de beneficiar al indemnizației de asigurare, în condițiile art. 2230 din C. civ., raționamentul propus de către instanța de apel ar fi fost corect, acesta având posibilitatea de a accepta sau refuza plata unei indemnizații.

În schimb, art. 2228 din C. civ. instituie o regulă cu valoare de principiu în materia asigurărilor de persoane, potrivit căreia terțe persoane nu pot încheia o poliță de asigurare cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea asiguratului asupra căruia se răsfrâng aceste riscuri, fără acordul scris și prealabil al acestuia.

Prin urmare, contrar celor reținute de către instanța de apel, prin raportare la instituția stipulației pentru altul, pentru a fi opozabil recurentului-reclamant înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" ar fi fost necesar ca, mai înainte de încheierea contractului de asigurare (a poliției de asigurare ce îl vizează), acest înscris să fi fost adus la cunoștința recurentului-reclamant, iar acesta, în calitate de asigurat, să își fi exprimat în scris consimțământul cu privire riscul de îmbolnăvire în condițiile definite/configurate inter alia de înscrisul denumit "Clarificări nr. 4", în conformitate cu prevederile art. 2228 din C. civ., mai ales, în contextul în care instanța de apel a reținut că un astfel de înscris schimbă înțelesul riscului asigurat, astfel cum acesta rezultă din redactarea clauzei prevăzute la lit. B).3 din Anexa la polița de asigurare nr. x.

De asemenea, în considerarea art. 2238 lit. g) din C. civ. coroborat cu prevederile art. 3 alin. (2) lit. a) din Normele din 15 decembrie 2009 privind informațiile pe care asigurătorii și intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienților, precum și alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare, anexă la Ordinul nr. 23/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, având în vedere, totodată, calitatea recurentului - asigurat de persoană fizică, rezultă că intimatei-pârâte B. îi incumba obligația de a-l informa pe asigurat inter alia despre definirea fiecărui eveniment asigurat și a indemnizației de asigurare în cazul procedurii riscului asigurat, obligația pe care însă nu a înțeles să și-o îndeplinească.

Așadar, acordul de voință al asiguratului, element esențial pentru formarea contractului de asigurare de persoane, astfel cum este prevăzut de art. 2228 din C. civ., a intervenit numai cu privire la Polița de asigurare nr. x, înscris pe care cei doi contractanți (unitatea militară și intimata B.) au înțeles să îl aducă la cunoștința asiguratului și în considerarea căruia recurentul-reclamant a acceptat să desfășoare activități specifice într-o zonă cu un grad de risc ridicat (Afganistan) și în împrejurări ce presupun un nivel de pericol ieșit din comun, elementele suplimentare cuprinse în conținutului înscrisului denumit "Clarificări nr. 4" despre care reclamantul nu a fost informat și cu privire la care nu și-a exprimat consimțământul nefiind opozabile acestuia.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 2211 din C. civ., s-a arătat că recurentului-reclamant nu îi pot fi opuse apărări întemeiate pe înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" câtă vreme acesta a intervenit între părțile contractului de asigurare (asigurătorul și contractantul asigurării), fără a exista consimțământul recurentului-reclamant în acest sens și cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare.

În considerarea celor ce preced, recurentul-reclamant A. a conchis în sensul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" nu îi este opozabil, având în vedere că nu i-a fost adus la cunoștință mai înainte de încheierea contractului de asigurare și nu a existat consimțământul său scris, în conformitate cu prevederile art. 2228 din C. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sub aspectul unor argumente esențiale invocate de către reclamant, respectiv aplicarea prevederilor art. 2200 alin. (1) din C. civ.

Acest motiv de recurs are în vedere inter alia ipoteza în care considerentele reținute în hotărârea recurată sunt insuficiente, întrucât nu răspund la toate motivele invocate de părți. Astfel, hotărârea trebuie să releve atât de ce s-a optat pentru o anumită soluție, cât și motivul pentru care s-au înlăturat apărările părții care a pierdut. În măsura în care instanța arată doar de ce s-a dat o anumită soluție, dar nu indică și de ce au fost respinse argumentele părții care a pierdut, atunci hotărârea este insuficient motivată.

În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că potrivit art. 2200 din C. civ. care prevede că, pentru a fi dovedit contractul de asigurare trebuie încheiat în scris, raportat la împrejurarea că mențiunile din "Clarificările nr. 4" nu au fost semnate de ambele părți, nefiind incluse în cadrul contractului de asigurare, acestea nu fac parte integrantă din contract.

Aceste argumente au fost reluate ca motive de apel (paragrafele 35, 36 și 37 din memoriul de apel), fiind depusă, totodată, decizia nr. 277/07.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava (Anexa 7 a cererii de chemare în judecată) într-o speță similară în care unul dintre colegii reclamantului, domnul D. (rănit în aceleași împrejurări cu recurentul-reclamant din prezenta cauză și având o incapacitate adaptivă de sub 50%, a obținut obligarea intimatei-pârâte B. la plata indemnizației de asigurare în cuantum de 60.000 euro pentru incidența riscului de îmbolnăvire.

Din motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, rezultă că instanța și-a fundamentat, în mod decisiv, hotărârea pe faptul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" nu produce efecte prin raportare la prevederile art. 2200 alin. (1) din C. civ.

De asemenea, în cadrul hotărârii antereferite s-a reținut că "legat de contractul de asigurare, acesta are un caracter concursual, însă pentru a fi dovedit, legiuitorul cere forma scrisă. Existența formei scrise "ad probationem" este accentuată și prin interzicerea, ca regulă a probei testimoniale, chiar și pentru situația unui început de dovadă scrisă, adică alte înscrisuri ce emană de la contractanți privind raporturile de asigurare".

Cu toate acestea, instanța de apel nu analizat motivul de apel și nici nu a adus contraargumente la cele prezentate de reclamant.

Mai mult, prevederile art. 2200 din C. civ. nici nu sunt amintite în cadrul considerentelor, motiv pentru care, recurentul-reclamant a apreciat că se impune casarea hotărârii recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ.

Printr-o altă critică recurentul-reclamant a susținut faptul că este eronată aprecierea instanței de apel, potrivit căreia înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" este apt să modeleze riscul asigurat prevăzut în cadrul poliței de asigurare, astfel încât să conducă la o interpretare diferită față cea care ar rezulta din interpretarea poliței de asigurare, în considerarea dispozițiilor art. 1266 din C. civ.

Un prim aspect se referă la împrejurarea că instanța de apel a concluzionat în sensul că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" face parte integrantă din contract, însă nu a analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 2200 din C. civ., motiv de casare care a fost expus la secțiunea II.2 din cererea de recurs.

În al doilea rând, recurentul-reclamant consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material reprezentate de art. 1266 din C. civ. pentru a stabili înțelesul și întinderea unui risc asigurat prevăzut în cadrul poliței de asigurare.

Astfel, s-a arătat că specificul domeniului asigurărilor impune cerința ca polița de asigurare să includă, între altele, riscurile asigurate, în conformitate cu prevederile art. 2201 din C. civ.

Din această perspectivă, reținerea de către instanța de apel a împrejurării că înțelesul și sfera de aplicare ale riscul asigurat - element obligatoriu al poliței de asigurare, astfel cum este definit în cadrul poliței de asigurare, poate fi interpretat într-o manieră diferită decât cea care rezultă din cuprinsul poliței de asigurare în considerarea unui înscris extern, prin aplicarea prevederilor art. 1266 din C. civ., nesocotește de fapt dispozițiile art. 2201 alin. (1) lit. (c) din același cod, deschizând posibilitatea eludării normelor imperative specifice domeniului asigurărilor, prin reglementarea într-o manieră generală și echivocă a riscurilor asigurate în cadrul poliție de asigurare, precedată sau urmată de definirea riscurilor asigurate, în cadrul altor înscrisuri.

În concret, autorul căii extraordinare de atac a susținut faptul că instanța de apel a procedat greșit la aplicarea dispozițiilor generale de la art. 1266 din C. civ. privind regulile de interpretare a contractelor, în detrimentul normelor specifice contractelor de asigurare reprezentate de art. 2201 alin. (1) lit. c) din C. civ.

Recurentul-reclamant A. a mai criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel a aplicat în mod eronat prevederile legale referitoare la stabilirea gradului de invaliditate, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, a învederat că potrivit celor menționate la pct. B și C din cadrul Condițiilor particulare de asigurare pentru asigurare de grup "C." invaliditatea gradul I și II, respectiv gradul III se reține atunci când "asiguratul suferă o invaliditate permanentă dovedită conform prevederilor legale în termen de 365 zile din ziua în care s-a produs evenimentul".

Instanța de apel a reținut, la pagina 10, paragraful 2 din decizie, că pentru ca afecțiunea să fie calificată ca "vătămare corporală stabilită în mod obiectiv", clauză prevăzută la lit. D) din Condițiile particulare de asigurare), trebuie îndeplinite următoarele condiții:

"afecțiune încadrabilă într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%", generată de tulburări morfologice și funcționale și încadrabilă într-unul din gradele de invaliditate, corespunzător Hotărârii nr. 56/2012".

Pornind de la aceste două premise, instanța de apel a concluzionat într-o manieră silogistică în sensul că "clauza de la lit. D) este una care operează în condiții mai restrictive, fiind necesare cerințe suplimentare celor de la lit. B) și C)" (pagina 10, paragraful 3 din hotărârea recurată).

În considerarea acestei concluzii, instanța de apel a invalidat pe rând argumentele aduse de către reclamant cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1268 alin. (3) și art. 2205 alin. (1) din C. civ. referitoare la regulile de interpretare a contractului și, respectiv ipoteza nulității absolute a contractului de asigurare, întrucât în interpretarea propusă de pârâtă și reținută de către instanțele anterioare, riscurile de la lit. D) teza finală (vătămare corporală stabilită în mod obiectiv) nu se suprapun cu cele de la lit. B) și C) din cadrul aceluiași contract de asigurare.

Pentru a ajunge la eșafodajul pe care a fost dezvoltată argumentația hotărârii recurate, instanța de apel a comparat prevederile legale privind invaliditatea gradul I, II și III, cu referire la lit. B) și C) din cadrul poliței de asigurare, cu cerințele contractuale privind incidența lit. D) teza vizând "vătămarea corporală stabilită în mod obiectiv", pe care le-a evidențiat în cadrul hotărârii recurate, la pagina 10, paragraful 2, reținând că pentru incidența lit. D) sunt necesare cerințe suplimentare celor de la lit. B) și C), altfel spus, celor prevăzute de lege pentru încadrarea reclamantului în gradul de invaliditate I, II sau III.

Cu alte cuvinte, cel puțin una dintre cele 3 condiții pe care instanța de apel le-a indicat ca fiind obligatorii pentru teza vizând "vătămarea corporală stabilită în mod obiectiv" din cadrul lit. D) din Condițiile particulare de asigurare, nu rezultă în mod obligatoriu din conținutul prevederilor legale referitoare la încadrarea reclamantului în gradul I, II sau III de invaliditate.

Însă pentru încadrarea în gradul I, II și, respectiv III de invaliditate, (i) cadrul legal aplicabil gradelor de invaliditate este reprezentat de H.G. nr. 56/2012 ceea ce înseamnă că este îndeplinită, implicit, condiția nr. 3 reținută de către instanța de apel, (ii) gradul de invaliditate se poate reține numai dacă deficiența funcțională cauzează o incapacitate adaptativă de cel puțin 50%, în acest sens fiind edificator tabelul prevăzut la Partea II Relația "deficiență funcțională - incapacitate adaptativă - aptitudine - grade de invaliditate" din cadrul H.G. nr. 56/2012, caz în care rezultă îndeplinirea condiției nr. 1, iar (iii) condiția ca invaliditatea să fie determinată de tulburări morfologice și funcționale derivă din prevederile art. 4 lit. d) din H.G. nr. 56/2012 coroborate cu Partea II a aceluiași act normativ, prin urmare, rezultă inclusiv îndeplinirea condiției nr. 2.

Așadar, înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" reia, în integralitate, condițiile prevăzute de actul normativ aplicabil, respectiv H.G. nr. 56/2012, pentru încadrarea asiguratului la gradul de invaliditate I, II sau III.

Pe cale de consecință, instanța de apel a făcut, în mod greșit, aplicarea dispozițiilor legale reprezentate de H.G. nr. 56/2012 cu referire la lit. B) și C) din cadrul Condițiilor particulare de asigurare, apreciind că cel puțin una dintre condițiile enumerate ca obligatorii pentru aplicarea lit. D), nu) ar fi absolut necesară, pentru a se reține încadrarea într-un grad de invaliditate, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Recurentul-reclamant a relevat, la secțiunea II.5 din cererea de recurs, faptul că prin răspunsul autorității contractante la solicitarea de clarificări privind conținutul documentației de atribuire nu se pot aduce modificări cu privire la conținutul acestuia, potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordinul nr. 171 din 7 mai 2012, emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, susținând că instanța de prim control judiciar a aplicat greșit prevederile art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006.

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 171/2012, emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, "în cazul în care autoritatea contractantă modifică, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, conținutul documentației de atribuire, termenele prevăzute la art. 256

2

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, se raportează la data luării la cunoștință de răspunsul autorității contractante cu privire la solicitarea adresată acesteia".

Or, art. 256

2

din O.U.G. nr. 34/2006 prevede sancțiunea nulității pentru situația în care au fost operate modificări cu privire la documentația de atribuire prin răspunsul la solicitarea de clarificări.

În acest context, instanța de apel a reținut greșit că obligația de a nu aduce modificări documentației de atribuire se circumscrie exclusiv prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006, având în vedere că obligația de a nu opera modificări cu privire la documentația de atribuire incumbă cu precădere autorității contractante, iar în ipoteza în care autoritatea contractantă își încalcă această obligație, sancțiunea este nulitatea contractului de achiziție publică sau a modificărilor survenite, după caz.

În fine, recurentul-reclamant a susținut faptul că instanța de apel a aplicat, în mod eronat, o prezumție judiciară, apreciind că înscrisul denumit "Clarificări nr. 4" a provenit chiar de la autoritatea contractantă, neputându-se considera că aceasta ar fi dorit o variantă care să o dezavantajeze, câtă vreme sunt de notorietate numeroase situații în care din varii motive autoritățile publice încheie contracte dezavantajoase.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului declarat de recurentul-reclamant, ca sancțiune pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respin