ÎCCJ, Decizia nr. 245/2016

Decizia civilă nr. 245/2016 I. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenții A., B. și C. SRL Spania: Prin decizia nr. 246 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015 , s-a admis excepția tardivității formulată de intimatele SC D. SRL București, prin lichidator judiciar, și E. și s-a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de A., B. și C. SRL Spania , împotriva deciziei nr. 941 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc.

civ., cu faptul că revizuirea s-a exercitat împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data pronunțării sale, respectiv de la data de 3 noiembrie 2014 și cu împrejurarea că declararea cererii de revizuire, la data de 19 decembrie 2014 (data poștei) s-a făcut cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La data de 20 ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A., B. și C. SRL, Spania , în contradictoriu cu SC D. SRL București, prin administrator judiciar; F.; E. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București , împotriva deciziei nr. 246 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015 . Sub un prim aspect, recurenții au formulat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 pct. 8 C. proc.

civ., solicitând motivat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției menționate. Autorii excepției au susținut, în esență, că prevederile procedurale criticate ar încălca dispozițiile art. 21, art. 24 alin. (1) și art. 129 din Constituție, deoarece sintagma „data rămânerii definitive a ultimei hotărâri” ar conține o formulare ambiguă a textului de lege menționat, ce ar permite judecătorilor să interpreteze subiectiv respectiva normă, în ceea ce privește data de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună, în sensul că s-ar putea considera că data rămânerii definitive a ultimei hotărâri este data pronunțării ei, în condițiile în care, prevederile art. 634 alin. (4) C. proc.

civ. nu precizează în mod expres, dacă data rămânerii definitive a unei hotărâri date în apel este data pronunțării sau data comunicării acesteia către părți, după redactare și semnare. Examinând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă. În acest sens, se reține că excepția a fost invocată de o parte în proces, prevederile normei pretins neconstituționale, respectiv ale art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt în vigoare și au legătură cu obiectul cauzei, iar instanța de contencios constituțional nu a constat anterior că dispozițiile textului în discuție sunt neconstituționale.

Conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, opinia Înaltei Curți este în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Sub un prim aspect, se constată că soluția legislativă consacrată de dispozițiile legale criticate se regăsește în reglementarea prevăzută de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, care a constituit anterior obiectul controlului instanței de contencios constituțional și care beneficiază de prezumția de constituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc.

civ., instanța apreciază că acestea nu pot fi considerate neconstituționale, inclusiv în privința sintagmei supuse cenzurii, cu motivarea că ar încălca dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție sau că ar crea un tratament discriminatoriu, întrucât modul în care a fost reglementat calculul termenului de o lună, în care partea interesată poate introduce o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, nu este de natură să aducă atingere principiilor înscrise în dispozițiile art. 21, art. 24 alin. (1) sau art. 129 din Constituție, atâta vreme cât părțile interesate pot sesiza instanțele judecătorești în termen legal cu cererea de revizuire și procedura de soluționare garantează dreptul la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.

Reglementarea unui regim legal de procedură diferit, care decurge din existența unor faze procesuale diferite și corespunde unor dispoziții legale ce reglementează aceste etape, nu poate fi considerat discriminatoriu, întrucât respectivele dispoziții se aplică în mod identic tuturor părților aflate în situații similare, fără nicio deosebire, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului fiind constantă în a considera că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când se produc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Semnificativ în contextul expus este și faptul că prevederile supuse cenzurii sunt conforme cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora, competența și procedura de judecată sunt stabilite prin lege.

Pe de altă parte, calcularea termenului de o lună chiar de la data pronunțării ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a luat sau nu cunoștință de motivarea hotărârii atacate, nu are semnificația încălcării sau restrângerii niciunui drept procesual al părții, deoarece, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu actele și lucrările dosarului existente la data pronunțării acestei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. În atare situație, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței, care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, prin urmare nu îngrădesc dreptul la un proces echitabil sau liberul acces la justiție.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, care s-a pronunțat astfel de exemplu prin Deciziile nr. 655/2014, nr. 310/2013, nr. 1044/2012, nr. 1083/2008, nr. 235/2003, nr. 114/200. Din analiza reglementării deduse controlului de constituționalitate, Înalta Curte nu desprinde niciun viciu de neconstituționalitate, raportat la prevederile legii fundamentale invocate. În consecință, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanței de control constituțional cu excepția de neconstituționalitate invocată, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin (4) din Legea nr. 47/1992, se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenți.

II. Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Cererea de recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Autorii recursului au invocat în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și au criticat explicit decizia atacată din perspectiva nelegalității, susținând, în esență, că soluția atacată ar fi rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 511 pct. 8 C. proc. civ. S-a arătat, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 427, art. 430 alin. (2) C. proc. civ., cu data rămânerii definitive a hotărârii Curții de Apel București, care ar fi data de 18 decembrie 2014 - data comunicării ei către revizuenți, precum și cu data de 22 decembrie 2014 - data predării la poștă a cererii de revizuire, ar fi fost în mod nelegal decăzuți din termen, cererea fiind introdusă cu respectarea dispozițiilor procedurale.

În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Recursul a fost comunicat intimaților. Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a formulat întâmpinare, prin care a invocat și a argumentat lipsa calității sale procesuale pasive în cauză. Deși le-au fost comunicate apărările intimatului menționat, recurenții nu au depus la dosar răspuns la întâmpinare. Constatând că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în cauză.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare. În speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a admis excepția tardivității formulată de intimatele SC D. SRL București, prin lichidator judiciar, și E. și a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de A., B. și C. SRL Spania , împotriva deciziei nr. 941 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. În mod nejustificat se susține de către recurentă că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, este conformă dispozițiilor legale incidente. Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și urm. C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ. În speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală C. proc.

civ., respectiv de la 3 noiembrie 2014. Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 19 decembrie 2014 (data poștei) și având în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea. În raport cu considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurenților formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenții A., B. și C. SRL. Sesizează Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 pct. 8 C. proc. civ. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., B. și C. SRL împotriva deciziei nr. 246 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iulie 2016.