ÎCCJ, Decizia nr. 245/2016

ÎCCJ, Decizia nr. 245/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia civilă nr. 245/2016

I. Asupra

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate invocată de recurenții A.,

B. și C. SRL Spania:

Prin decizia

nr.

246

din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015

, s-a admis

excepția tardivității formulată de intimatele SC D. SRL

București, prin lichidator judiciar, și E. și s-a respins, ca

tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de A., B. și C.

SRL Spania

,

împotriva

deciziei nr. 941 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă.

Instanța

a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport

cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele ale art. 634

alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., cu faptul că revizuirea

s-a exercitat împotriva unei hotărâri definitive chiar de la data

pronunțării sale, respectiv de la data de 3 noiembrie 2014 și cu

împrejurarea că declararea cererii de revizuire, la data de 19 decembrie

2014 (data poștei) s-a făcut cu depășirea termenului de o

lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 20

ianuarie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.,

B. și C. SRL, Spania

, în contradictoriu cu

SC D. SRL București,

prin administrator judiciar; F.; E. și Oficiul Registrului Comerțului

de pe lângă Tribunalul București

, împotriva deciziei

nr. 246 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul

nr. x/1/2015

.

Sub un prim

aspect, recurenții au formulat excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 511 pct. 8 C. proc. civ., solicitând motivat sesizarea

Curții Constituționale cu soluționarea excepției

menționate.

Autorii

excepției au susținut, în esență, că prevederile

procedurale criticate ar încălca dispozițiile art. 21, art. 24 alin.

(1) și art. 129 din Constituție, deoarece sintagma „data

rămânerii definitive a ultimei hotărâri” ar conține o formulare

ambiguă a textului de lege menționat, ce ar permite judecătorilor

să interpreteze subiectiv respectiva normă, în ceea ce privește

data de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună,

în sensul că s-ar putea considera că data rămânerii definitive a

ultimei hotărâri este data pronunțării ei, în condițiile în

care, prevederile art. 634 alin. (4) C. proc. civ. nu precizează în mod

expres, dacă data rămânerii definitive a unei hotărâri date în

apel este data pronunțării sau data comunicării acesteia

către părți, după redactare și semnare.

Examinând

condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocate, din perspectiva dispozițiilor art. 29

alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

Înalta Curte constată că cererea este admisibilă.

În acest sens,

se reține că excepția a fost invocată de o parte în proces,

prevederile normei pretins neconstituționale, respectiv ale art. 511 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., sunt în vigoare și au legătură cu

obiectul cauzei, iar instanța de contencios constituțional nu a

constat anterior că dispozițiile textului în discuție sunt

neconstituționale.

Conform art.

29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, opinia Înaltei Curți este în sensul

că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Sub un prim

aspect, se constată că soluția legislativă consacrată

de dispozițiile legale criticate se regăsește în reglementarea

prevăzută de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, care

a constituit anterior obiectul controlului instanței de contencios

constituțional și care beneficiază de prezumția de

constituționalitate.

În ceea ce

privește dispozițiile art.

art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C.

proc. civ., instanța apreciază că acestea nu pot fi considerate

neconstituționale,

inclusiv în privința sintagmei supuse

cenzurii,

cu motivarea că ar încălca dreptul la un proces echitabil și

accesul liber la justiție sau că ar crea un tratament

discriminatoriu, întrucât modul în care a fost reglementat calculul termenului

de o lună, în care partea interesată poate introduce o cerere de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din

același cod, nu este de natură să aducă atingere

principiilor înscrise în dispozițiile art. 21, art. 24 alin. (1) sau art.

129 din Constituție, atâta vreme cât părțile interesate pot

sesiza instanțele judecătorești în termen legal cu cererea de

revizuire și procedura de soluționare garantează dreptul la un

proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.

Reglementarea

unui regim legal de procedură diferit, care decurge din existența

unor faze procesuale diferite și corespunde unor dispoziții legale ce

reglementează aceste etape, nu poate fi considerat discriminatoriu,

întrucât respectivele dispoziții se aplică în mod identic tuturor

părților aflate în situații similare, fără nicio deosebire,

jurisprudența

Curții Europene a Dreptului Omului fiind constantă în a considera

că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din

Convenție, doar atunci când se produc distincții între situații

analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o

justificare rezonabilă și obiectivă.

Semnificativ

în contextul expus este și faptul că prevederile supuse cenzurii sunt

conforme cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit

cărora, competența și procedura de judecată sunt stabilite

prin lege.

Pe de

altă parte, calcularea termenului de o lună chiar de la data

pronunțării ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a luat

sau nu cunoștință de motivarea hotărârii atacate, nu are

semnificația încălcării sau restrângerii niciunui drept

procesual al părții, deoarece, de principiu, hotărârea

atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu

actele și lucrările dosarului existente la data pronunțării

acestei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute

de instanță la data pronunțării. În atare situație,

formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct

de cunoașterea argumentării instanței, care a stat la baza

pronunțării hotărârii atacate și, prin urmare nu îngrădesc

dreptul la un proces echitabil sau liberul acces la justiție.

În acest sens

este și jurisprudența Curții Constituționale, care s-a

pronunțat astfel de exemplu prin Deciziile nr. 655/2014, nr. 310/2013, nr.

1044/2012, nr. 1083/2008, nr. 235/2003, nr. 114/200.

Din analiza

reglementării deduse controlului de constituționalitate, Înalta Curte

nu desprinde niciun viciu de neconstituționalitate, raportat la

prevederile legii fundamentale invocate.

În

consecință, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute

de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanței de control

constituțional cu excepția de neconstituționalitate

invocată, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin (4) din Legea nr.

47/1992, se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată de recurenți.

II. Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

Cererea de

recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin.

(1) C. proc. civ.

Autorii

recursului au invocat în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

și au criticat explicit decizia atacată din perspectiva

nelegalității, susținând, în esență, că

soluția atacată ar fi rezultatul interpretării și

aplicării greșite a dispozițiilor art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

S-a

arătat, în esență, că, în raport cu dispozițiile art.

427, art. 430 alin. (2) C. proc. civ., cu data rămânerii definitive a

hotărârii Curții de Apel București, care ar fi data de 18

decembrie 2014 - data comunicării ei către revizuenți, precum

și cu data de 22 decembrie 2014 - data predării la poștă a

cererii de revizuire, ar fi fost în mod nelegal decăzuți din termen,

cererea fiind introdusă cu respectarea dispozițiilor procedurale.

În cauză

nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art.

489 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul a

fost comunicat intimaților. Intimatul Oficiul Național al Registrului

Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul București, a formulat întâmpinare, prin care a invocat și

a argumentat lipsa calității sale procesuale pasive în cauză.

Deși

le-au fost comunicate apărările intimatului menționat,

recurenții nu au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Constatând

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.,

completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în

cauză.

Analizând

hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu criticile formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care se vor expune în continuare.

În

speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului,

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă,

a admis

excepția tardivității formulată de intimatele SC D. SRL

București, prin lichidator judiciar, și E. și a respins, ca

tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de A., B. și C.

SRL Spania

,

împotriva

deciziei nr. 941 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă.

În mod

nejustificat se susține de către recurentă că ar fi

incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.

Dezlegarea dată

cererii de revizuire de către

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă,

este conformă

dispozițiilor legale incidente.

Cererea de

revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și urm. C. proc.

civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege

pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile

prevăzute în art. 511 C. proc. civ.

În

speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care,

potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se

poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a

ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data

pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin.

(2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 3 noiembrie 2014.

Deoarece cererea

de revizuire în speță a fost formulată la data de 19 decembrie 2014

(data poștei) și având în vedere natura imperativă a termenului fix,

prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că,

în mod legal în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I C. proc.

civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

În raport cu considerentele

expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile

recurenților formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul

art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul

dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea

de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenții

A., B. și C. SRL.

Sesizează

Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate

a

prevederilor

art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

A., B. și C. SRL împotriva deciziei nr. 246 din 28 ianuarie

2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 4 iulie 2016.