ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2895/2017

Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției a VI-a civilă a Curții de Apel București la data de 23 ianuarie 2017, sub numărul de Dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău, a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 36 din 22 octombrie 2015, emisă de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care s-a respins cererea de arbitrare, formulată de aceeași reclamantă, motivat de faptul că, în esență, raportul de control nr. 35 din 31 martie 2015 încheiat de Compartimentul de control din cadrul CAS Bacău, prin care s-a constatat faptul că furnizorul de servicii medicale nu a respectat clauzele contractului de furnizare a serviciilor medicale, a fost corect întocmit.

În motivarea acțiunii în anulare, reclamanta a criticat nelegala compunere a Comisiei centrale de arbitraj, ca o consecință a faptului că președintele acesteia a suferit o condamnare penală, arătând totodată că hotărârea arbitrală a fost semnată de persoane neidentificate pentru doi dintre arbitri, respectiv pentru arbitrul B., reprezentanta Colegiului Farmaciștilor, precum și pentru arbitrul Profesor dr. C., reprezentantul Colegiului Medicilor Dentiști. De asemenea, reclamanta a criticat soluția pronunțată pe fond. În drept, a invocat dispozițiile art. 608 C. proc. civ., H.G. nr. 650/2014 și Ordinul M.J. nr. 2366/c/2015.

Prin Sentința civilă nr. 121 din 31 mai 2017 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a civilă a Curții de Apel București în soluționarea acțiunii în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței arbitrale nr. 36 din 22 octombrie 2015 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău și s-a declinat competența în favoarea secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

PENTru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Art. 610 C. proc. civ., potrivit căruia competența de soluționare a acțiunii în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc. arbitrajul, se limitează la indicarea instanței competente. Între secțiile acesteia, în lipsa unor norme speciale referitoare la repartizarea cauzelor având ca obiect acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale, se impune a se delimita competența prin raportare la natura raporturilor juridice deduse arbitrajului, având în vedere că, drept consecință a unei eventuale admiteri a cererii în anulare, curtea de apel va examina chiar fondul raporturilor juridice dintre părți.

În speță, obiectul cererii de arbitraj l-a constituit raportul de control nr. 35 din 31 martie 2015, încheiat de Compartimentul de Control al CASJ Bacău în temeiul Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, titlul VIII, cap. VII, secțiunea a doua, art. 295 alin. (1), Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2011 - 2012 (H.G. nr. 1389/2010), 2013-2014 (H.G. nr. 117/2013), 2014 - 2015 (H.G. nr. 400/2014), normelor metodologice de aplicare a acestui contract-cadru și Ordinului CNAS nr. 1012/2013 privind aprobarea Normelor Metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; teza a doua din același act normativ prevede că sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. În această ultimă categorie se înscrie și contractul din speță, ce are ca obiect furnizarea de dispozitive medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Prin urmare, în temeiul prevederilor legale menționate, revine instanței de contencios administrativ competența de soluționare a prezentului litigiu.

În plus, a constatat că, în speță, ceea ce s-a dedus arbitrajului nu reprezintă, în mod nemijlocit, aspecte contractuale. Reclamanta a supus controlului comisiei arbitrale un act juridic distinct de contractul încheiat între părți, respectiv raportul de control, act ce se încadrează în definiția actului administrativ tipic, reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția propriei necompetențe funcționale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civilă a Curții de Apel, constatând ivit conflictul negativ de competență.

PENTru a pronunța această hotărâre, a avut în vedere următoarele:

Competența de soluționare a cereri de față, se raportează la prevederile art. 610 din C. proc. civ., atrăgând competența în favoarea curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Contrar celor reținute de secția a-VI-a Civilă a Curții de Apel București, în sensul că nu există norme speciale în această materie, Curtea a reținut că, dimpotrivă, aceste norme există, fiind reprezentate de prevederile art. 52 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora:

"(1) Implementarea programelor naționale de sănătate se realizează prin unități de specialitate selectate în baza criteriilor aprobate în normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate.

(2) În înțelesul prezentei legi, unitățile de specialitate sunt:

a) instituții publice;

b) furnizori publici de servicii medicale;

c) furnizori privați de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacității furnizorilor publici de servicii medicale;

d) furnizori privați de medicamente și dispozitive medicale.

(3) Unitățile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja personal pentru implementarea programelor naționale de sănătate ca acțiuni multianuale pe toată perioada de implementare a acestora, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.

(4) Pentru realizarea atribuțiilor și activităților prevăzute în cadrul programelor naționale de sănătate, unitățile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot încheia contracte de prestări de servicii cu medici, asistenți medicali și alte categorii de personal, după caz, precum și cu persoane juridice, potrivit dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, și în condițiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate.

(5) Contractele de prestări de servicii/Convențiile civile încheiate în condițiile alin. (4) de către unitățile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acțiuni multianuale, sunt de natură civilă și se încheie pentru toată perioada de implementare a programelor naționale de sănătate.

(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin. (3) și (4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naționale de sănătate".

Raportând aceste prevederile legale la contractul din litigiu, instanța observă că obiectul Contractului de Furnizare de dispozitive medicale nr. 0073 din 30 iunie 2014, depus la dosarul atașat, este prevăzut la art. 1 și că acesta îl constituie: " Furnizarea de dispozitive medicale destinate unor recuperări unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, conform H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea de servicii medicale și a Contractului - cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015 și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 619/360/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a H.G. nr. 400/2014".

Având în vedere obiectul contractului și dispozițiile exprese ale art. 52 din Legea nr. 95/2006 anterior menționate, a constatat că litigiul privind executarea acestui contract este de natură civilă, existând norme speciale în acest sens, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 și, eventual, nici cele prevăzute de O.G. nr. 34/2006.

În considerarea celor de mai sus, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a civilă a Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență între secțiile aceleiași instanțe, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 alin. (1) și art. 136 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii constă în anularea hotărârii arbitrale nr. 36 din data de 22 octombrie 2015, pronunțată de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS în Dosarul nr. x/2015, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 698 C. proc. civ., ale Hotărârii Guvernului nr. 650/2014 și ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 2366/c/2015.

Secția civilă a reținut că delimitarea competenței funcționale între secțiile curții de apel, în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, trebuie efectuată prin raportare la natura raporturilor juridice deduse judecății. În acest context, a apreciat că raportul juridic supus arbitrajului s-a născut în legătură cu un contract de furnizare, care are natura unui act administrativ asimilat, conform art. 2 alin. (1) lit. c) teza II din Legea nr. 554/2004, respectiv că reclamanta a supus controlului comisiei arbitrale nu doar un raport contractual, ci și un raport de control, ce se încadrează în definiția actului administrativ tipic reglementată de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, prin urmare, litigiul este de competența instanței de contencios administrativ.

Curtea amintește că, prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Ipoteza normei sus-menționate, și care ar fi atras competența materială a instanței de contencios administrativ, nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât, chiar dacă pârâtul are calitate de autoritate publică centrală, prezentul litigiu s-a născut în legătură raporturi juridice civile de natură contractuală.

Actele normative invocate de reclamantă în fundamentarea cererii în anulare, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 650 din 31 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei centrale de arbitraj și Ordinul Ministrului Justiției nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate, nu conțin nicio dispoziție cu referire la competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea acțiunii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă CNAS.

În conformitate cu prevederile art. 27 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2366/c/2015, dispozițiile acestuia se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 5.2.3.6. - 5.2.4.4. din Normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 1012/2013, modificat prin Ordinul nr. 692/2014, emise de Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, raportul de control întocmit în conformitate cu prevederile normelor metodologice poate fi contestat în condițiile legii. Contestația se depune la sediul entității care a dispus efectuarea controlului și se soluționează de către o comisie constituită prin ordin/decizie a președintelui CNAS/președintelui - director general al casei de asigurări de sănătate.

Posibilitatea contestării raportului, ca o etapă intermediară a procedurii de control, nu conferă, prin ea însăși, natura de act administrativ în sensul definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Aptitudinea acestui raport, de a produce efecte juridice de natura civilă sau administrativă, trebuie analizată în funcție de efectele pe care le produc măsurile dispuse.

Raportul de control nr. x din 31 martie 2015, întocmit de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău, la capitolul concluzii, a stabilit sancționarea S.C. A. S.R.L. cu avertisment scris, ca sancțiune contractuală (prevăzută de art. 6 lit. a)-e), g)-m) și o)-q) din contractul de furnizare), iar pentru iregularitățile constatate a propus recuperarea, prin plată, a sumei de 101.100,78 RON, reprezentând sumă încasată necuvenit și a sumei de 32.275,17 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Înalta Curte împărtășește considerentele reținute de secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, potrivit cărora litigiul născut în legătură cu executarea Contractului de Furnizare de dispozitive medicale nr. 0073 din 30 iunie 2014, în temeiul dispozițiilor exprese ale art. 52 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, are natură civilă, iar măsurile cuprinse în raportul de control, chiar dacă au fost luate de către o autoritate publică, sunt măsuri de natură contractuală, întrucât nu constituie o manifestare de voință care creează, modifică sau stinge raporturi juridice, efecte specifice actului administrativ.

Ca o consecință, cererea de desființare a hotărârii arbitrale care tranșează litigiul în temeiul unui contract civil și implică verificarea legalității unui raport de control care nu are aptitudinea de a produce efecte specifice actului administrativ, nu constituie un demers procedural ce se circumscrie sferei noțiunii de contencios administrativ, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

PENTru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 610 C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența funcțională în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău, în favoarea Curții de Apel, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM