ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2018

Ședința publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea actelor din dosar a constatat următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală nr. 19/17.03.2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și a obligat pârâta CASMB la plata sumei de 160.200,95 RON reprezentând contravaloarea unui număr de 35 prescripții medicale eliberate de A. S.R.L., asiguraților CASMB, de către medicii aflați în relație contractuală cu CASMB, în baza Contractului nr. x/2014 de furnizare de medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate încheiat cu CASMB.

În drept, au fost invocate prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 84F/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 19 din 17 martie 2016 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Sănătate formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) noul C. proc. civ., hotărârea arbitrală realizând o corectă interpretare a dispozițiilor legale și contractuale incidente, iar raționamentul legal expus de comisia de arbitraj este unul judicios, tribunalul arbitral realizându-și obligația de a spune dreptul într-o manieră care nu conturează nicio încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri și a dispozițiilor imperative ale legii.

Referitor la presupusa nulitate decurgând din nerespectarea termenului de redactare a hotărârii arbitrale, critică invocată cu ocazia dezbaterilor și nedezvoltată în cuprinsul cererii în anulare, s-a reținut că în cuprinsul cererii scrise s-a invocat ca temei de drept și art. 40 lit. g) din Regulamentul privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj, fără a fi argumentată vreo încălcare a acestei norme, al cărei conținut nu face altceva decât să reia cazul actualmente prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) noul C. proc. civ.

În realitate, hotărârea arbitrală ar putea fi desființată dacă hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2), potrivit art. 608 alin. (1) lit. e) noul C. proc. civ., dar acest caz nici nu a fost invocat în termen, nici nu s-au dovedit condițiile cumulative prevăzute pentru a fi operant. Reclamanta, invocând la termenul de dezbateri art. 40 lit. c) din Regulament ("hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului") critică de fapt o depășire a termenului de redactare, care însă nu atrage decăderea, întrucât nu privește un drept, ci o obligație a instanței arbitrale, și nici nulitatea hotărârii arbitrale, neexistând un caz din care să rezulte o atare sancțiune (nici din aplicarea dreptului comun, fiind notoriu că și hotărârile judecătorești redactate peste termen nu sunt nevalabile din acest motiv). Oricum acest motiv a fost tardiv invocat, nefiind dezvoltat în cererea depusă în termen.

În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, respectiv instanța a constatat că pârâta și-a respectat toate obligațiile ce-i incumbau potrivit contractului cu CASMB și nu a ținut seama de prevederile Legii nr. 95/2006.

Totodată, instanța nu a ținut seama de prevederile dispozițiilor legale în vigoare la momentul derulării contractului, respectiv de Ordinul MS/CNAS nr. 619/360 din 30 mai 2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare în anul 2014 a H.G. nr. 400/2014, fiind încălcate prevederile cuprinse în Anexa 36 la Ordinul comun MS/CNAS.

Instanța în mod eronat a constatat că au existat vicii de ordin formal iar nu de fond, opinia recurentei-reclamante fiind că pârâta nu și-a respectat obligațiile prevăzute la art. 7 din contractul nr. x/2014.

S-a mai susținut că, instanța nu a ținut cont de prevederile legale incidente și nici de cele prevăzute în Anexa 2 din Normele metodologice privind utilizarea și modul de completare a formularului de prescripție medicală electronică pentru medicamente cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 februarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Ulterior, s-a acordat termen de judecată la data de 15 mai 2018 pentru admisibilitatea în principiu a recursului.

Prealabil, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii aplicabile hotărârilor, în contextul în care art. 613 alin. (4) C. proc. civ. a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în sensul că "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului.".

Dispozițiile art. 27 C. proc. civ. stabilesc că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul.

Din norma legală enunțată rezultă că hotărârile sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, relevantă fiind data înregistrării la instanță a cererii de chemare în judecată, iar nu legii în vigoare la data pronunțării sale.

În aceste condiții, litigiului de față, pornit anterior datei publicării Legii nr. 17/2017 în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017, respectiv la data de 11 ianuarie 2017, nu i se aplică nouă reglementare a art. 613 alin. (4) C. proc. civ., soluția ce urmează a fi arătată în continuare fiind bazată pe argumentele din vechea reglementare.

Astfel, prezentul recurs are ca obiect o hotărâre, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 84F/2017 din 13 iunie 2017, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 19 din 17 martie 2016 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Sănătate formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

În raport de prevederile legale evocate, se apreciază că hotărârea instanței, respectiv decizia nr. 84F/2017 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, ca neîntemeiată, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

În speță, instanța de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greșită căii de atac și posibilității exercitării acesteia, statuând, în mod greșit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinței astfel pronunțate.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că acțiunea pendinte este o acțiune în anulare sentință arbitrală, de natura celei enumerate la art. 608 Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte - prin sentința pronunțată, s-a respins acțiunea în anulare, ca neîntemeiată, nefiind, deci, o hotărâre pronunțată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., se apreciază că decizia pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 84 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 84 din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.