ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4233/2018

HOTĂRÂRE

10.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4233/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2018

Asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 23 din Contractele de furnizare de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice nr. x/2013, x/2014, x/2016, încheiate cu CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (CASMB), pct. 5.2.3.6 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1012/2013, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea măsurilor dispuse prin Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015, prin care s-a stabilit că ar fi prestat și raportat fiind decontate servicii medicale anterior semnării unor acte adiționale de suplimentare/redistribuire la contractul de furnizare de servicii medicale paraclinice, cu nerespectarea dispozițiilor legale, fapt pentru care s-a dispus recuperarea contravalorii acestora.

La data de 05 octombrie 2017, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (denumită în continuare, CASMB), în temeiul art. 209 C. proc. civ., a formulat cerere reconvențională, la cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea reclamantei A. S.R.L. la plata sumei de 263.222,90 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale paraclinice raportate peste valoarea de contract, anterior semnării actelor adiționale de suplimentare și 81.576,17 RON, reprezentând dobânzi și penalități ale serviciilor paraclinice raportate peste valoarea de contract, anterior semnării actelor adiționale de suplimentare, pentru perioada 2013 - august 2015.

Prin sentința civilă nr. 299 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei sentințe, raportând prevederile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 la situația de fapt din prezenta cauză, curtea a reținut că legiuitorul a stabilit în mod expres că relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract.

Așadar, Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de sănătate nr. 856/23.10.2015 a fost emis în legătură cu executarea unor contracte de drept civil încheiate între reclamantă și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și atestă executarea necorespunzătoare de către reclamantă a contractelor succesive de furnizare de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile paraclinice sub nr. x.

În aceste condiții, curtea a reținut că, din punct de vedere juridic, există o legătură indisolubilă între Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015 și contractele de drept civil încheiate între reclamantă și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, motiv pentru care aceste două acte juridice nu pot fi disociate, legalitatea și temeinicia acestora urmând a fi analizată în mod unitar de către instanța de judecată competentă să soluționeze litigiul de drept comun care derivă din executarea contractelor de drept civil încheiate între reclamantă și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

Împrejurarea că reclamanta a chemat în judecată o autoritate publică centrală, respectiv Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu este de natură să atragă, de plano, competența materială de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, SCAF, întrucât competența materială de soluționare a unei cereri nu se determină în funcție pe persoana pârâtului chemat în judecată, ci, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată cu care instanța a fost învestită și în funcție de efectele juridice pe care le produce actul juridic a cărui anulare se solicită.

A apreciat că Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015 cuprinde în conținutul acestuia executarea necorespunzătoare de către reclamantă a unor contracte de drept civil încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, așadar actul administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză produce efecte juridice în sfera raporturilor de drept civil.

De altfel, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a invocat excepția de conexitate, învederând că pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a se află înregistrat dosarul nr x/2017, care are ca obiect modul de executare de către reclamantă a contractelor de drept civil încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și în legătură cu care s-a emis Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015.

Însă, admitere excepției de necompetență materială împiedică instanța să se pronunțe asupra excepției de conexitate între prezenta cauză și dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară,or această situație de fapt și de drept se întâlnește în prezenta cauză, întrucât Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015 este în legătură cu executarea unui contract calificat de lege în mod expres ca fiind de drept civil, neputând fi contestat pe cale contenciosului administrativ.

Prin raportare la prevederile art. 94 punctul 1 lit. k) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, având în vederea că reclamanta are calitatea de profesionist, potrivit art. 3 alin 2 din C. civ. și, ținând cont că Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de sănătate nr. 856/23.10.2015 are o valoare mai mare decât suma de 200.000 RON, curtea de apel a reținut că instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății este Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1589 din 23 mai 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 305 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările ulterioare:

"CNAS și casele de asigurări organizează și efectuează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguraților pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi".

Potrivit Statutului CNAS, aprobat prin H.G. nr. 972/2006, "Casa Națională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar, în coordonarea Ministerului Sănătății".

Printre atribuțiile ce revin acesteia, enumerate de art. 5 alin. (1) pct. 35 din Statut, se numără și aceea a monitorizării și controlul modului de încheiere și executare a contractelor încheiate între casele de asigurări și furnizorii de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale.

Prin Ordinul nr. 1012/2013 au fost aprobate Normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit normelor metodologice aprobate prin Ordinul sus menționat, Direcția Generală monitorizare, control și antifraudă (DGMCA) este structura centrală de specialitate care funcționează la nivel de direcție generală în cadrul CNAS, având ca funcții controlul activității desfășurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, controlul furnizorilor de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare aflați în relații contractuale sau care s-au aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, coordonarea și monitorizarea activității de control desfășurate de casele de asigurări de sănătate, precum și investigarea și combaterea posibilelor fraude în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Raportul de control a cărui anulare se solicită în prezenta cauză (sub aspectul măsurilor care o vizează pe reclamantă) a fost emis de structura centrală de specialitate care funcționează la nivel de direcție generală în cadrul CNAS, respectiv Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă (DGMCA), în exercitarea atribuțiilor de control a activității desfășurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, controlul furnizorilor de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare aflați în relații contractuale sau care s-au aflat în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, având natura juridică a actului administrativ cu caracter individual, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, nefiind incidente prevederile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 din același cod, Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în cauză, conflictul negativ de competență a fost determinat ca urmare a calificărilor diferite date de către instanțe naturii pretențiilor deduse în justiție.

Calificarea unor litigii, ca fiind de natură civilă sau administrativă întâmpină uneori serioase dificultăți, instanțelor revenindu-le obligația, în baza art. 129 C. proc. civ., să stabilească obiectul cererii și în raport de acesta natura juridică a acțiunii.

Instanța în fața căreia a intervenit conflictul negativ de competență a calificat acțiunea introductivă, pornind de la temeiurile de drept invocate, ca fiind o acțiune întemeiată pe dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Așadar, reclamantul a înțeles să învestească instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea măsurilor dispuse prin Raportul de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 856/23.10.2015.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este reprezentat de actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar conform lit. f), prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este o instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere aceste prevederi legale precum și obiectul principal al cererii de chemare în judecată (anularea raportului de control emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate), precum și rangul autorității emitente, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că este competentă material să soluționeze cauza Curtea de Apel București.

Prin urmare, litigiul nu poate fi considerat de natură civilă, în sensul art. 255 din Legea nr. 95/2006, întrucât nu privește exclusiv raporturi juridice dintre un furnizor de servicii medicale și o casa de asigurări de sănătate, ci vizează anularea unui act de control emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca instituție publică și organ de specialitate al administrației publice centrale, în limitele competenței sale legale de administrare și gestionare a sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Pe de altă parte, natura juridică de act administrativ a raportului de control contestat rezultă și din împrejurarea că a fost emis de o instituție publică, în vederea executării în concret a legii, producând efecte juridice, din prisma conținutului său și asupra raporturilor juridice dintre furnizorii de servicii medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate a municipiului București. Astfel, dreptul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a municipiului București de a pretinde recuperarea de la reclamantă a contravalorii unor servicii medicale decontate anterior, a luat naștere chiar în baza raportului de control al instituției publice centrale (Casa Națională de Asigurări de Sănătate), iar nu în baza contractului de furnizare.

Având în vedere considerentele expuse, față de natura litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că, dintre cele două instanțe aflate în conflict, revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de a soluționa prezenta acțiune.