ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4082/2018

HOTĂRÂRE

22.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4082/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casa Națională de Asigurări Sociale a formulat contestație împotriva notificării CASMB nr. x/20.02.2017, a raportului de control CNAS - DGMCA nr. x/23.10.2015 și a răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, solicitând anularea acestor acte, cu consecința revocării măsurii de obligare la plata sumei totale de 53.803,19 RON, din care suma de 36.569,93 RON reprezintă debit principal, iar suma de 17.233,26 RON reprezintă dobânzi și penalități.

Prin Sentința civilă nr. 4139 din data de 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta CNAS, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, față de natura civilă a contractului încheiat între CASMB și reclamantă - în calitate de furnizor de servicii medicale, competența revine instanței de judecată civile.

Astfel, instanța a constatat că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care "relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract".

Stabilind că litigiul are natură civilă, instanța a reținut că din punct de vedere material, competența se stabilește după valoarea obiectului litigiului, conform art. 98 C. proc. civ., în cauză valoarea obiectului litigiului fiind de 53.803,19 RON, așa cum a fost indicat de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin raportare la dispozițiile art. 94 alin. (1) pct. k C. proc. civ. și art. 107 C. proc. civ., cum sediul pârâtului se află în sectorul 1 București, Curtea a stabilit că revine Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința civilă nr. 5701 din data de 2 octombrie 2018, prin care a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că litigiul are ca obiect atât pretenții derivate din raporturile contractuale de natură civilă existente între reclamantă și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, cât și anularea actului administrativ prin care s-a stabilit obligația acestei pârâte de recuperare a sumelor pretins achitate în mod nelegal, respectiv a Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă - act administrativ unilateral cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, ale H.G. nr. 400/2014 și ale Ordinelor Președintelui CNAS.

Judecătoria Sectorului 1 a arătat că în cauză devin incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. și, având în vedere că primul capăt al cererii de chemare în judecată are ca obiect și anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă, instanța a concluzionat că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ, actul administrativ putând fi atacat potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, iar competența materială de soluționare a litigiului aparține instanței de contencios administrativ prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv Curții de Apel București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul litigiu, reclamanta SC A. SRL a formulat contestație împotriva notificării CASMB nr. x/20.02.2017, a raportului de control CNAS - DGMCA nr. x/23.10.2015 și a răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, solicitând anularea acestor acte, cu consecința revocării măsurii de obligare la plata sumei totale de 53.803,19 RON.

Conflictul negativ de competență ivit în cauză între instanța de contencios administrativ și instanța civilă a fost generat de modul diferit de stabilire a naturii litigiului, în întregul său.

Astfel, Curtea de Apel București a apreciat natura civilă a cauzei, reținând că litigiul are la bază pretenții ce izvorăsc dintr-un contract de prestări servicii medicale, iar nu dintr-un act administrativ.

Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că litigiul are ca obiect atât pretenții derivate din raporturile contractuale de natură civilă, cât și anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică centrală, în regim de putere publică - respectiv anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă.

Cu privire la primul capăt de cerere (anularea notificării) având ca obiect înlăturarea obligației de plată ce izvorăște dintr-un contract de prestări servicii medicale, respectiv constatarea inexistenței obligației de plată înscrisă în notificarea CASMB nr. x/20.02.2017, Înalta Curte constată natura civilă a acestei solicitări, astfel cum ambele instanțe aflate în conflict au reținut, pretențiile fiind derivate din raporturile contractuale de natură civilă existente între reclamanta SC A. SRL și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 ce dispun că relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract. În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect anularea Raportului de control nr. x/23.10.2015 emis de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă și, respectiv la cel de-al treilea petit având ca obiect anularea răspunsului comisiei de conciliere nr. x/21.04.2017, Înalta Curte constată faptul că Raportul de control și răspunsul comisiei de conciliere sunt acte administrative unilaterale, cu caracter individual, emise de o autoritate publică centrală (Casa Națională de Asigurări de Sănătate), în regim de putere publică, în vederea executării în concret a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, a H.G. nr. 400/2014 și ale Ordinelor Președintelui CNAS, acte care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) și f) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Având în vedere natura lor, fiind vorba despre acte emise de către o autoritate publică centrală, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a unor astfel de cereri revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.

Totodată, art. 99 alin. (2) C. proc. civ. dispune că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Potrivit textelor de lege anterior redate, reiese că prorogarea de competență preconizată de către legiuitor în favoarea instanței de grad mai înalt, atunci când competența de soluționare a diferitelor capete principale de cerere aparține unor instanțe de grad diferit, operează doar dacă cererile au aceeași natură, în sensul că atrag competența unor complete sau secții cu aceeași specializare, dar aparținând unor instanțe de grad diferit.

Această derogare de la normele de ordine publică privind competența materială nu acoperă, însă, și situația în care instanțele diferite care ar trebui potrivit legii să soluționeze cererile, sunt exclusiv competente în acest sens, în virtutea naturii cererii, în lipsa unei prevederi exprese privind aplicarea normei și secțiilor sau completelor specializate.

Având în vedere caracterul de cereri principale al petitelor cuprinse în acțiunea introductivă, întemeiate pe cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu devin aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în speță, prorogarea de competență nu poate opera în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința primului capăt de cerere izvorând din raporturile contractuale de natură civilă, acest capăt de cerere fiind de competența în primă instanță a Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel cum, de altfel, ambele instanțe aflate în conflict au reținut în cuprinsul hotărârilor de declinare a competenței. Cu atât mai mult, Judecătoria Sectorului 1 București, constatând natura civilă a primului capăt de cerere, a înțeles să fixeze cuantumul taxei judiciare de timbru, stabilit la valoarea acestui capăt de cerere (încheierea din data de 4 septembrie 2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București).

În această situație, față de aspectele anterior prezentate, se impune a fi aplicabilă soluția preconizată de legiuitor în art. 99 alin. (1) C. proc. civ., anume disjungerea și declinarea corespunzătoare a competenței.

Întrucât prin prezentul regulator de competență nu se poate dispune stabilirea competenței în favoarea unor instanțe diferite în funcție de diferitele capete de cerere, urmează a se stabili competența în favoarea instanței de grad mai înalt, cea care este, de altfel, și prima instanță învestită de către reclamantă, respectiv Curtea de Apel București, instanță care urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a soluționa cererile de competența sa și de a dispune disjungerea primului capăt de cerere și declinarea competenței de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Având în vedere cele constatate, pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.