ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 7 martie 2018
Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Hotărârea arbitrală nr. 49/17.12.2015, Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România - Comisia Centrală de Arbitraj a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a obligat pârâta la decontarea sumei de 13.840,32 RON reprezentând contravaloarea a 12 fiole Pegasys 180 mg și 540 tablete Copegus 200 mp.
Împotriva Hotărârii arbitrale nr. 49/17.12.2015 a formulat cerere în anulare Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor Ordinului comun M.S./C.N.A.S. nr. 423/191/2013 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014.
Prin sentința civilă nr. 45 din 24.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă ca nefondată cererea în anulare formulată de petenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva Hotărârii arbitrale nr. 49/17.12.2015, pronunțată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Colegiul Medicilor din România - Colegiul Farmaciștilor din România - Colegiul Medicilor Dentiști din România - Comisia Centrală de Arbitraj, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L..
La data de 25.04.2017 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 45 din 24.03.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Recurenta a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimatei la data de 10.05.2017, aceasta formulând întâmpinare la data de 16 iunie 2017, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 21 iunie 2017, aceasta neformulând răspuns la întâmpinare.
În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.
La termenul din data de 7 martie 2018, Înalta Curte, în complet de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea timbrajului și a reținut următoarele:
Prezentul recurs este formulat împotriva sentinței civile nr. 45 din 24.03.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare.
Dispozițiile art. 613 alin. (4), coroborat cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., în vigoare la data înregistrării dosarului, prevedeau că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.
Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."
Conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."
Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Raportat la faptul că data inițială a dosarului este 10.12.2015, rezultă că la momentul înregistrării acțiunii erau în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) din noul C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, prin urmare împotriva sentinței civile nr. 45 din 24.03.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
În concluzie, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În raport de faptul că sentința atacată în recursul pendinte este definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 45 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze Minori și de Familie.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.