ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 17 ianuarie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1462A din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin decizia nr. 796 A din 21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1462 A din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3 București.

La 24 septembrie 2021, împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, revizuenta A. a declarat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1), pct. 1, art. 509 pct. 5 și art. 488 C. proc. civ., revizuenta a arătat că neadministrarea unor probe, respingerea pretențiilor în temeiul unor excepții procesuale, precum și neanalizarea îndeplinirii unor condiții ce decurg din dispozițiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic, constituie o încălcare a principiului disponibilității în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., iar acest motiv de revizuire este admisibil.

Referitor la considerentele pentru care Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., arată că sunt îndeplinite condițiile textului legal menționat având în vedere că a fost invocat de revizuentă un înscris, acesta fiind probant prin el însuși, a fost descoperit după pronunțarea hotărârii și a fost prezentat de revizuentă, nu procurat la solicitarea instanței.

Susține că, în mod neîntemeiat, curtea de apel a apreciat că nu a fost îndeplinită cerința imposibilității de prezentare din culpa părții adverse sau a unui caz fortuit și a reținut că declarațiile de martori nu pot fi încadrate în categoria înscrisurilor, ajungând la concluzia că mijloacele de probă invocate de revizuentă și prezentate drept înscrisuri noi nu pot primi o astfel de calificare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 29 martie 2021, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta A. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, arătând că este de acord cu concluziile reținute în cadrul acestuia.

Prin încheierea din 27 mai 2021, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 17 iunie 2021 pentru soluționarea acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din același act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire.

În lumina acestor exigențe, rezultă că analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., prin raportare la criticile deduse judecății prin cererea de recurs.

Înalta Curte reține că, în cauza dedusă judecății, recurenta a indicat ca temei de drept al cererii sale de revizuire dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., iar instanța de revizuire a verificat aspectele procedurale ce vizează îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru fiecare din motivele de revizuire invocate.

Printr-o primă critică formulată, care se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că neadministrarea unor probe, respingerea pretențiilor în temeiul unor excepții procesuale, precum și neanalizarea îndeplinirii unor condiții ce decurg din dispozițiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic, constituie o încălcare a principiului disponibilității în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., iar acest motiv de revizuire este admisibil.

Curtea de Apel București a reținut, cu privire la acest motiv de revizuire, că în esență, revizuenta critică soluția pronunțată de prima instanță și confirmată în apel, constând în respingerea acțiunii față de pârâtele Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3 București ca fiind introdusă împotriva unor entități fără capacitate procesuală, învederând faptul că imobilul aparține domeniului public sau privat al unității administrativ teritoriale, astfel că are calitate procesuală pasivă statul, precum și faptul că nu s-au administrat probe pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor legale ale uzucapiunii, deși la un termen de judecată anterior probele au fost încuviințate, inclusiv audierea unor martori, care s-au prezentat personal în vederea audierii.

În raport de aspectele invocate de revizuentă în susținerea acestui motiv, Curtea a apreciat că neadministrarea unor probe, respingerea pretențiilor formulate pe temeiul unor excepții procesuale și neanalizarea îndeplinirii unor condiții ce decurg din dispozițiile legale invocate de reclamantă drept temei juridic nu pot constitui o încălcare a principiului disponibilității, în sensul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care are în vedere pronunțarea ultra, extra și minus petita, în raport de pretențiile deduse judecății, care alcătuiesc fondul cauzei.

Similar instanței de revizuire, Înalta Curte arată că legiuitorul a prefigurat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru ipoteza în care instanța s-a pronunțat plus, minus sau extra petita ca fiind o aplicare a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în conformitate cu care instanța este ținută să statueze numai în limitele fixate de cererile cu care a fost învestită.

Textul de lege evocat se referă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, deci la pretențiile concrete formulate de părți, având natura juridică a cererii de chemare în judecată (principală, reconvențională sau incidentală) a cărei soluționare pune capăt litigiului, aspect care o delimitează de alte cereri, pe care părțile le pot formula pe parcursul procesului, și în raport de care nu se poate reține incidența motivului de revizuire menționat.

De altfel, în jurisprudență, s-a statuat că prin "lucru cerut", ipoteză invocată de revizuentă în cadrul cererii de revizuire, trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.

Or, împrejurările reclamate în speță se circumscriu unor critici privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale de folosință a intimatelor Primăria Sectorului 3 și Primăria Municipiului București și nu cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., raportat la ipotezele avute în vedere de acesta. Prin urmare, nu este permis a se repune în discuție o hotărâre judecătorească definitivă atunci când partea este nemulțumită de soluția pronunțată, în caz contrar stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești rămânând fără niciun fel de eficiență.

În aceleași coordonate ale lipsei încadrării în motivul de revizuire invocat se înscriu și criticile aduse deciziei atacate din perspectiva neadministrării unor probe și neanalizării îndeplinirii condițiilor uzucapiunii, acestea fiind urmare a soluției pronunțate cu privire la excepția lipsei calității procesuale de folosință, a cărei analiză era prioritară, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică dezvoltată în recurs, ce urmează a fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de revizuire a apreciat că nu a fost îndeplinită cerința imposibilității de prezentare a înscrisului nou din culpa părții adverse sau a unui caz fortuit și a reținut că declarațiile de martori nu pot fi încadrate în categoria înscrisurilor, ajungând la concluzia că mijloacele de probă invocate de revizuentă și prezentate drept înscrisuri noi nu pot primi o astfel de calificare din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Susține că sunt îndeplinite condițiile textului legal menționat având în vedere că a fost invocat de revizuentă un înscris, acesta fiind probant prin el însuși, a fost descoperit după pronunțarea hotărârii și a fost prezentat de revizuentă, nu procurat la solicitarea instanței.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților."

Așa cum rezultă din aceste dispoziții legale, pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca, în mod cumulativ: revizuentul să înfățișeze un înscris probator care să nu fi fost folosit în procesul finalizat cu hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea ce se solicită a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată fie din motive mai presus de voința revizuentului, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică; în plus, acesta trebuie să fie determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție dacă ar fi fost cunoscut de instanță.

Se reține că, în susținerea acestui motiv de revizuire, au fost invocate înscrisurile din care rezultă că terenul a fost atribuit lui B. de către Consiliul Local al Sectorului 3 București, precum și declarațiile de martori care dovedesc spăpânirea imobilului ca un adevărat proprietar de către revizuentă și familia sa, de peste 40 ani.

Procedând la analizarea înscrisurilor invocate în susținerea cererii de revizuire, în mod corect curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în speță nefiind făcută dovada că acestea nu au putut fi înfățișate în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. În consecință, este de prisos a fi analizate susținerile recurentei-revizuente, potrivit cărora înscrisurile evocate sunt probante prin ele înseși, au fost descoperite după pronunțarea hotărârii și au fost prezentate de revizuentă, nu procurate la solicitarea instanței, câtă vreme cerințele impuse de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie satisfăcute în mod cumulativ.

Sub un alt aspect, declarațiile de martor invocate nu se circumscriu noțiunii de "înscris" interpretată în sens restrictiv, întrucât reprezintă un act prin care se materializează un alt mijloc de probă și nu poate fi asimilat unui înscris în sensul avut în vedere prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că, de fapt, ceea ce se tinde în realitate, prin intermediul cererii de revizuire, cât și a motivelor de recurs invocate, este o reluare a judecății, cu nesocotirea autorității de lucru judecat, chestiuni care nu se pot verifica din perspectiva cazurilor de revizuire prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 796 din 21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 796 din 21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2021.