ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1113/2021

HOTĂRÂRE
20.05.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1113/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 40 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-intervenientă A..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-intervenientă A..

A fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva deciziei civile nr. 3543 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Argeș.

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 7 din Legea nr. 76/2012, petenta A. a declarat recurs, cererea de recurs fiind transmisă prin e-mail la 29 ianuarie 2021.

Învestită cu soluționarea recursului la 17 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 20 mai 2021, cu citarea părților, în ședință publică.

Examinând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru nesemnarea recursului, a cărei analiză este prioritară excepției nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, se constată că, deși recurenta-petentă A. a fost citată cu mențiunea ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să procedeze la semnarea cererii de recurs sau să depună la dosar un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță. Mențiunea ce cuprindea dispoziția instanței de semnare a cererii de recurs, a fost comunicată recurentei-petente A. la 31 martie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare existent la dosarul de recurs.

Se reține că, în situația în care o parte înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, este necesară existența semnăturii scanate a semnatarului, având în vedere dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurenta-petentă avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașată o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții, cum recurenta-petentă nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

Față de soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-petentă A. va fi obligată la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, către intimatul B..

Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei nr. 40 din 27 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-petentă A. la plata sumei de 500 RON către intimatul B., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, decizie (scj.ro #178511)
civilă, decizia nr. 1113 din 20 mai 2021 Prin decizia civilă nr. 40 din 27.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-in
ÎCCJ 2025-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2025
x/2021 - ce are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2337 din 23 aprilie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă - o cerere de sesizare a Curții Constituționale, prin care a invocat excepția de neconstituționalit
ÎCCJ 2021-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 645/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. pronunțată 751 din 24 nopiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-au dispus următoarele:
ÎCCJ 2021-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1068/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Hotărârea recurată: Prin decizia nr. 786 din data de 7 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Cas
ÎCCJ 2021-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2021
Apel București, secția a IV-a civilă, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de nec
Sursă