ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1021/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, la data de 27 iulie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de B., în dosarul execuțional nr. x/2020, până la soluționarea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional, a executării silite, precum și admiterea cererii de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare.

Prin sentința civilă nr. 6761 din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad.

În motivare, această instanță a reținut incidenta dispozițiilor art. 714 alin. (1) și cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., arătând că executarea silită desfășurată în dosarul nr. x/2020 al B., urmărește recuperarea creanței menționate în titlurile executorii împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Bihor.

Instanța a reținut că prin încheierea nr. 2287/2020 din 18 mai 2020, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Finanțelor Publice și Tribunalul Bihor și, aplicând, în mod corespunzător, prevederile art. 112 C. proc. civ., la faza execuțională a procesului civil, creditoarea a ales instanța de executare ca fiind Judecătoria Oradea, întrucât debitorul Tribunalul Bihor are sediul în municipiul Oradea, fiind astfel instanța competentă în vederea soluționării incidentelor apărute în executarea silită, inclusiv contestațiile la executare, cum este cea din prezenta cauză.

S-a mai reținut că, întrucât creditoarea este angajată în cadrul personalului auxiliar al Judecătoriei Oradea, în cauză, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; alin. (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile anterior menționate se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Această instanță a mai arătat că, având în vedere că debitorul Ministerul Finanțelor Publice a adresat prezenta contestație la executare unei alte instanțe decât cea care ar fi fost competentă, acesta și-a manifestat voința în sensul ca cererea sa să nu fie judecată de instanța competentă, dar la care își desfășoară activitatea intimata, și, întrucât competența după care se determină instanța de executare este una exclusivă, de la care părțile nu pot deroga prin convenția lor, instanța a apreciat că odată stabilită instanța de executare prin alegerea creditorilor, la momentul obținerii încheierii de încuviințare a executării silite, nu se mai poate atribui competența în acest sens unei alte instanțe, chiar dacă sediul unuia dintre debitori se află în circumscripția acesteia din urmă.

În continuare, instanța a arătat că trebuie avută în vedere excepția prevăzută de art. 127 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în sensul că debitorul poate introduce contestația la executare și la altă instanță decât cea competentă, dar numai la una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Conchizând, această instanță a reținut și faptul că există deja înregistrată contestația la executare introdusă de celălalt debitor, Tribunalul Bihor, pe rolul Judecătoriei Arad, această instanță fiind una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate (Curtea de Apel Timișoara) cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii (Curtea de Apel Oradea), sens în care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad.

Învestită prin declinare, Judecătoria Arad, secția civilă, prin sentința civilă nr. 427 din 28 ianuarie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență, suspendând judecata cauzei până la emiterea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că nu este competentă să judece cauza dedusă judecății, având în vedere că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) din același cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În prezenta cauză, debitorul este Ministerul Finanțelor, cu sediul în București, Bd. x, iar textul de lege antemenționat nu impune contestatorului-debitor să aleagă aceeași instanță ca și intimatul-creditor, alegerea fiind a părții care sesizează instanța, iar nu a celeilalte părți care s-ar substitui astfel celui îndreptățit a sesiza forul competent.

S-a mai arătat că nu are relevanță că intimata-creditoare a ales anterior o altă instanță pentru încuviințarea executării silite, întrucât singurul criteriu de determinare a competenței este domiciliul/sediul debitorului de la momentul sesizării organului de executare și că nu există niciun temei legal pentru stabilirea competenței de soluționare a contestației la executare prin raportare la instanța care a încuviințat executarea silită.

În continuare, această instanță a făcut referire la decizia nr. 1443/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență într-o speță similară.

S-a mai arătat că art. 112 C. proc. civ. reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți, iar prima instanță sesizată este cea de la sediul unuia dintre debitori, astfel că, fiind fixată, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acesteia, această instanță nu este competentă.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea prin care contestatorul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în contradictoriu cu intimata A., admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de B., în dosarul execuțional nr. x/2020, până la soluționarea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional, a executării silite, precum și admiterea cererii de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii deduse judecății, sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. prevede că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În aceste condiții, având în vedere că, în speță, contestația la executare a fost formulată doar de debitorul contestator Ministerul Finanțelor Publice, care are sediul în București, Bd. x, Înalta Curte reține că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 5 București.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea prin încheierea nr. 2287/2020 pronunțată la data de 18 mai 2020, în dosarul nr. x/2020, a încuviințat executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. x/2020 al B. nu este de natură să atragă în mod automat competența și pentru soluționarea contestației la executare, atâta timp cât sediul debitorului se află în sectorul 5 al municipiului București, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea unei contestații la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanței de executare competente.

Cum normele de competență ce vizează soluționarea contestației la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din același cod, este Judecătoria Sectorului 5 București, aceasta fiind instanța de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Finanțelor Publice.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, potrivit art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 12 mai 2021.