ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1020/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă, la data de 06 aprilie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bucuresti, B., C., D., E., F., G. și H., obligarea pârâților la plata de daune morale pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, în cuantum de 11 milioane de euro, reclamantul exprimându-și, în esență, nemultumirea față de modul în care au fost soluționate acțiunile sale în justiție.

Prin sentința civilă nr. 5206 din 11 septembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, reținându-se că, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborat cu art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența materială aparține tribunalului.

Prin sentința civilă nr. 1942 din 07 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauza dedusă judecății, sunt aplicabile considerentele Curții Constituționale iterate în Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Or, în cauză, Tribunalul București are calitatea de pârât, iar în atare situație nu poate fi în măsură să se judece pe sine însuși, fiind în discuție nu numai principiul egalității armelor, securității raporturilor juridice civile, dreptului la apărare, ci și însuși prestigiul justiției, în condițiile în care soluția pronunțată poate fi afectată în privința aparenței lipsei de imparțialitate obiectivă.

În aceste condiții cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ., această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, instanță egală în grad Tribunalului București și aflată în circumscripția unei curți de apel învecinată Curții de Apel București.

Învestit prin declinare, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 114/2021 din 25 februarie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale; a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., arătând că în situația în care cererea este introdusă împotriva unui judecător sau a unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una din instanțele judecătorești de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, prin urmare, dreptul de opțiune aparține doar reclamantului, iar nu instanței învestite cu o astfel de acțiune.

S-a mai arătat că, în acest sens, sunt și considerentele Curții Constituționale a României- Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că în ceea ce privește caracterul facultativ acesta rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecății, reclamantul, prin introducerea cererii la Judecătoria Sectorului 6 București (instanță inferioară pârâtului Tribunalul București), a înțeles să nu se prevaleze de posibilitatea de a sesiza o instanță dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunțând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ., motiv pentru care Tribunalul București nu putea "utiliza" acest beneficiu conferit doar reclamantului și să invoce excepția necompetenței teritoriale, fiind vorba de o competență de ordine privată, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bucuresti, B., C., D., E., F., G. și H., prin care a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 11 milioane euro, pentru prejudiciile cauzate prin pretinse fapte ilicite săvârșite cu vinovăție.

Prezentul conflict de competență a fost generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la modul de interpretare al dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) din C. proc. civ., în raport de Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin demersul judiciar inițiat, reclamantul a învestit Judecătoria Sectorului 6 București cu o cerere având ca obiect pretenții ce decurg dintr-o faptă ilicită, în contradictoriu cu mai mulți pârâți, între care și Tribunalul București.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este de competența materială a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept comun înscrise în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. care consacră regula generală a competenței instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fiind așadar vorba, în litigiul pendinte, de competența Tribunalului București, în raza căruia pârâții își au domiciliile, respectiv sediul social.

Textul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială alternativă (facultativă) în situația cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător, normă aplicabilă în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârât, potrivit alin. (2

1

) al aceluiași articol.

În acest sens, art. 127 din C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", este rezultatul modificării textului de lege prin art. I pct. 13 din Legea nr. 310/2018, ca urmare a pronunțării Deciziei interpretative nr. 290/2018 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., iar alin. (2

1

) al art. 127 C. proc. civ. a fost introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 310/2018, dispozițiile legale având următorul conținut:

"(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Caracterul facultativ al normei anterior redate rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În cauza dedusă judecății, reclamantul nu a înțeles să uzeze de prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 6 București, instanță inferioară pârâtului Tribunalul București, ambele instanțe fiind în circumscripția aceleiași curți de apel; astfel, reclamantul nu s-a prevalat de posibilitatea de a sesiza o instanță dintr-o curte de apel învecinată celei competente potrivit dreptului comun, renunțând la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2

1)

din C. proc. civ.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată, din oficiu, ci numai de către pârâți în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Pentru aceste considerente, cum reclamantul a înțeles să renunțe la beneficiul conferit de art. 127 alin. (2) și alin. (2

1

) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, B., C., D., E., F., G. și H., în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 12 mai 2021.