ÎCCJ, decizie (scj.ro #178567)

Conflict negativ de competență.

Raport juridic derivat dintr-un contract de grant care are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Instanța competentă material să soluționeze cauza. Incidența prevederilor art.  10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

acțiune în anulare act administrativ

contract de grant

finanțare nerambursabilă

competență materială

principiul

specialia

generalibus

derogant

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (4)

Legea nr. 554/2004, art. 1

1

, art.2 alin. (1) lit. (c

1

), art. 8 alin. (2),

art. 10 alin. (1), alin. (1

1

), alin. (3)

Legea nr. 212/2018, art. II

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Alineatul (1

1

) al aceluiași articol prevede că „cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).”

Întrucât prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 fac vorbire de „cererile privind actele administrative”, nedistingând după cum aceste cereri ar viza anularea sau executarea contractelor respective, pentru a deveni incidente dispozițiile art. II din Legea nr. 212/2018 în sensul unei competențe diferențiate (instanțe de contencios administrativ/instanțe de drept comun), rezultă că în privința raportului juridic derivat dintr-un contract de grant care are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, legea prevede o competență specializată, indiferent de pretențiile deduse judecății.

Prin urmare, având în vedere existența unei norme speciale în privința competenței de soluționare, conform principiului specialia generalibus derogant, competența de soluționare a unui astfel de litigiu aparține instanțelor de contencios administrativ, prin raportarea prevederilor alin. (1

1

) la cele ale alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 88 din 21 ianuarie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la 24 februarie 2020 sub dosar nr. x/45/2020, reclamanta A. Vaslui a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 19 august 2019 emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului de grant nr. 903735 din 26 noiembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. 1

1

și 3 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 46/2020 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. Vaslui, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză este vorba despre un litigiu cu caracter patrimonial, față de valoarea pretinsă de reclamantă, respectiv 156.7319,52 Euro, valoare mai mare decât pragul prevăzut de art. 94 alin.1 lit. k) C. proc. civ., aspect ce atrage competența materială de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun, iar faptul că sediul pârâtului se află în București, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, respectiv Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 22 iulie 2020, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3929 din 11 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/45/2020, Tribunalul București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, reținând incidența dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care ,,litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”.

S-a mai reținut că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 107 C. proc. civ., precum și art. 111 C. proc. civ., care prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale care stabilesc o competență teritorială alternativă și văzând că reclamanta și-a manifestat dreptul de opțiune prin alegerea instanței de la sediul său din județul Vaslui, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 noiembrie 2020 sub dosar nr. x/89/2020 și repartizată unui complet specializat în jurisdicție de contencios administrativ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2020, completul specializat în jurisdicție de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat soluționarea cauzei în favoarea unui complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști din cadrul Tribunalului Vaslui.

Prin sentința civilă nr. 1180/2020 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Vaslui a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, normă specială ce conferă competență materială instanțelor de contencios administrativ care soluționează cereri privind acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vaslui, Secția civilă și Curtea de Apel Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 4 ianuarie 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii înregistrate pe rolul Curții de Apel Iași, Înalta Curte reține că reclamanta A. Vaslui a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 19 august 2019 emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului de grant nr. 903735 din 26 noiembrie 2013.

Prin Contractul de grant nr. 903735 din 26 noiembrie 2013, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate Comună de Management pentru programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, încheiat prin procedură de licitație publică, s-a acordat reclamantei A., în calitate de beneficiar, finanțarea oferită de B. prin Comisia Europeană (conform art. 11.6 din Contract), în cuantum de 1.741.466,13 EUR, pentru proiectul C., în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova.

Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se prevede că: „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”.

La art. 10 din același act normativ se regăsește o reglementare distinctă în privința actelor administrative și celor asimilate lor, conform art. 2 alin. (1) lit. c

1

, conform căreia: „(1) litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Alin. 1

1

prevede că „cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).”

Așadar, pe cale de interpretare sistematică a dispozițiilor legale evocate, rezultă că în privința raportului juridic derivat din contractul de grant care, prin esență, are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, legea prevede o competență specializată, indiferent de pretențiile deduse judecății, art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 făcând vorbire de „cererile privind actele administrative”, nedistingând după cum aceste cereri ar viza anularea sau executarea contractelor respective, pentru a deveni incidente dispozițiile art. II din Legea nr. 212/2018 în sensul unei competențe diferențiate (instanțe de contencios administrativ/ instanțe de drept comun).

Având în vedere existența unei norme speciale în privința competenței de soluționare, Înalta Curte urmează a da eficiență acestora, conform principiului

specialia generalibus derogant

și a reține că, în prezenta cauză, competența de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, prin raportarea prevederilor alin. (1

1

) la cele ale alineatului (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În privința criteriului valoric, se reține că suma de 156.7319,52 Euro se situează peste pragul de 3.000.000 lei, atrăgând astfel competența curții de apel - secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește competența teritorială, se constată că aceasta aparține Curții de Apel Iași, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede că: „reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.”

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.