ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2026/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate prescris dreptul material al acesteia la a fi repusă în posesia bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing nr. x/16.05.2007, nr. y/16.05.2007 și nr. z/26.06.2007 și, pe cale de consecință, să confirme îmbogățirea sa justificată, în temeiul art. 1346 C. civ., ca urmare a abandonului bunurilor:

"agregat pentru preparare apă rece; Grup generator x, Utilaje alimentație publică', de către pârâtă în favoarea sa.

La 1 noiembrie 2016 reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că a indicat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu C. S.R.L. prin administrator judiciar D..

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Pe calea întâmpinării, a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecată și prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pe calea cererii reconvenționale, a arătat că este proprietara bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing financiar invocate și a solicitat obligarea reclamantei să i le predea în deplină și liniștită posesie.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei și lăsarea bunurilor în posesia sa.

Prin sentința civilă nr. 16432 din 13 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Urmare a declinării, la 20 iulie 2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din 8 noiembrie 2017, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția nulității cererii principale formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., prin administrator judiciar D.., pentru lipsa obiectului, excepție pe care a admis-o prin încheierea din aceeași dată și a anulat cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Prin aceeași încheiere, prima instanță a anulat întâmpinarea formulată de pârâta C. S.R.L. pentru lipsa semnăturii reprezentantului autoarei, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată, a calificat excepția inadmisibilității cererii introductive ca fiind apărare de fond, a calificat obiectul cererii reconvenționale drept revendicare.

De asemenea, a luat act de împrejurarea că reclamanta și-a însușit excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de pârâta C. S.R.L. și a unit această excepție cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 4380 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat cererea principală, astfel cum a fost formulată în raport cu pârâta C. S.R.L., prin administrator judiciar D.., a respins în rest cererea principală privind-o pe reclamanta-pârâtă A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.A., ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, a admis cererea reconvențională și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă să lase pârâtei - reclamante în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri: Grup Generator x având seria x și serie motor x; Chiler x - serie x; Chiler x - serie x; echipamentele de bucătărie descrise în Anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.07.2007.

Împotriva acestei sentințe pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a declarat apel, care a fost respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, prin decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a apelantei.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., susținând astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Detaliind, recurenta a menționat că toate cele trei contractele de leasing financiar, încheiate cu intimata-pârâtă B. S.A., respectiv nr. x/16.05.2007, nr. y/16.05.2007 și nr. z/26.06.2007, având ca obiecte: agregat pentru preparare apa rece - chiller, grup generator x și respectiv, utilaje de alimentație publică, au fost reziliate de pârâtă în mod unilateral prin hotărârile directoratului acesteia nr. 840, nr. 841 și nr. 842, toate din 25 martie 2009, nr. 840 din 25 martie 2009 și nr. 842 (având ca obiect agregat pentru preparare apa rece - chiller).

În același timp, recurenta a subliniat că B. S.A. a optat pentru valorificarea dreptului său prin înscrierea la masa sa credală cu toate sumele, inclusiv cele vizând contravaloarea echipamentelor, astfel că potrivit principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", nu mai poate uza și de calea alternativă a recuperării și valorificării bunurilor.

De asemenea, a arătat că derularea contractelor de leasing financiar menționate a fost garantată de E. și F. conform contractelor accesorii de garantare a contractelor de leasing, autentificate sub nr. x/16.05.2007 și nr. y/09.07.2008 la B.N.P. G. și a subliniat că F. a fost executată în dosarul execuțional nr. x/2012 al B.E.J.A. "H.", B. S.A., realizându-și creanța față de aceasta.

În continuare, recurenta a subliniat că a purtat mai multe litigii cu B. S.A., toate având aceeași finalitate juridică, respectiv constatarea prescripției dreptului acesteia de a-i solicita predarea silită a bunurilor și, ca atare inexistența obligației sale de a-i preda acesteia bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing evocate anterior.

În acest sens, recurenta a enumerat sentința civilă nr. 2718 din 3 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, sentința civilă nr. 2681 din 2 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, sentința civilă nr. 2914 din 6 martie 2015, pronunțată Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2014, definitivă prin neapelare, și sentința civilă nr. 528 din 27 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin respingerea recursului B. S.A. Ia 11 aprilie 2016.

Prin întâmpinarea transmisă prin poșta electronică la data de 6 iulie 2018, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității recursului motivat de faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei București Sector 3 la data de 1 aprilie 2016, demersul judiciar astfel inițiat fiind promovat anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, împrejurare în raport cu care este aplicabilă decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată de intimată S.C. A. S.R.L. prin întâmpinare, urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, într-un litigiu evaluabil în bani.

Pentru verificarea admisibilității căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere obiectul hotărârii atacate, care în speță vizează constatarea prescripției dreptului material al pârâtei B. S.A. la revendicarea unor bunuri mobile obiect al unor contracte de leasing încheiate cu reclamanta-pârâta și, pe cale de consecință, confirmarea îmbogățirii justificate a acesteia din urmă, în temeiul art. 1346 C. civ., ca urmare a abandonului bunurilor de către pârâtă în favoarea sa. Cererea reconvențională are ca obiect revendicarea acelorași bunuri ce constituie obiectul contractelor de leasing.

Așadar, atât reclamanta, cât și pârâta-reclamantă au învestit instanța cu cereri având fiecare câte 2 petite, dintre care unul principal și altul accesoriu.

Astfel, ambele cereri, atât acțiunea introductivă cât și cererea reconvențională, au caracter patrimonial, sunt evaluabile în bani, în sensul art. 3 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, valoarea pretențiilor fiind peste pragul de 200.000 RON, astfel cum rezultă din valoarea creanței cu care pârâta B. S.A. s-a înscris la masa credală a pârâtei C. S.R.L., prin lichidator judiciar D..

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal de cerere".

Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății"

De asemenea, potrivit art. 101 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depănă la 500.000 RON inclusiv."

Totodată, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (...), precum și in alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Având în vedere deciziile Curții Constituționale a României nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 582 din 20 iulie 2017 și nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2017, care deschid părților calea de atac a recursului în litigiile patrimoniale având ca obiect pretenții bănești de peste 200.000 RON, cu condiția ca decizia atacată, chiar pronunțată într-un litigiu pornit anterior, să fie ulterioară datei de 20 iulie 2017 (data publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României), precum și împrejurarea că decizia ce formează obiectul recursului de față a fost pronunțată la 3 mai 2018, magistratul-asistent raportor apreciază că recursul este în speță admisibil.

Prin urmare, decizia civilă nr. 993 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Examinând, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului recurentei-pârâte, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al titularului căii de atac cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Față de dezvoltarea criticilor formulate de recurentă în memoriul depus la dosar, se constată că acestea nu vizează decizia atacată și rezidă doar în expunerea parcursului litigios dintre recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă reclamantă, în contextul în care prin hotărârea instanței de apel, calea ordinară de atac exercitată de pârâta C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură este invocat în mod formal.

În speță, nu se poate considera că alegațiile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate în raport cu cele statuate prin decizia atacată cu recurs, aceasta fiind situația proprie speței.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul recurentei-pârâte nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. iar, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepția nulității recursului invocată din oficiu și să constate nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei civile nr. 993 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A..

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., împotriva deciziei civile nr. 993 din 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.