ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2017, la data de 22.11.2017, precizată ulterior la data de 06.12.2017 reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii, a arătat că daunele materiale sunt în cuantum de 369.323,57 RON, iar daunele morale în sumă de 130.676,43 RON.

În drept, a invocat prevederile art. 1349 și următoarele C. civ., O.U.G. nr. 86/20106, Legea nr. 85/2006.

Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 679/20 iunie 2018 a admis excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, în privința capătul de cerere privind suma de 38750,9 RON; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei menționate anterior, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins, ca neîntemeiată acțiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.. și a dispus ca suma de 11016,77 RON, reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru cu privire la care reclamantul a fost exonerat prin încheierea din data de 14.02.2018, să rămână în sarcina Statului.

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat apel.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă prin decizia nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, a luat act de renunțarea apelantului la motivul de apel vizând daunele morale; totodată, a respins apelul civil formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 679/20.06.2018 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul B.., având ca obiect pretenții.

Împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă reclamantul A., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat, în esență că, analizând materialul probator administrat, instanța de apel a apreciat în mod corect că în cauză lichidatorul judiciar a săvârșit o fapta ilicită, materializată în prezentarea unei situații nereale fata de judecătorul sindic, care a condus la radierea firmei C. S.R.L., în condițiile în care avea obligația de a insista în soluționarea cauzei nr. 4744/327/2014.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța a reținut, în mod eronat, că în cauză nu este îndeplinită condiția prejudiciului, apreciind că prejudiciul material nu este cert și că societatea C. S.R.L. nu avea nicio șansă de câștig în dosarul x/2014

În opinia recurentului -reclamant, această soluție a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 1357 și urm., art. 1532 C. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că, în mod eronat, și doar în urma unei analize superficiale a probatoriului, instanța de apel a apreciat că probele din dosarul x/2004 conduceau, în mod indubitabil la respingerea acțiunii, având in vedere că în dosarul respectiv nu s-a administrat întreg probatoriul propus (interogatoriul paratei, expertiza contabila judiciara).

Mai mult, Curtea de Apel Bacău a ignorat poziția paratei D. în acel dosar, care recunoaște parțial creanța societății C. S.R.L..

Prin urmare, a susținut recurentul-reclamant, este clar ca existau șanse de câștig, așa cum acestea au fost prevăzute de art. 1532 C. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a reținut, în mod eronat, "atitudinea duplicitara cu privire la cesiunea de creanța către E. S.R.L., care naște serioase dubii cu privire la buna-credință a apelantului.", instanța ajungând la această concluzie ignorând perioada de timp ce a trecut de la semnarea contractului de cesiune și până la termenul de judecată și faptul că reclamantul nu s-a ocupat în mod direct de derularea acestui contract.

Recurentul-reclamant a mai arătat că a fost declarat nul contractul pentru lipsa formei autentice, Judecătoria Tulcea nemaianalizând îndeplinirea celorlalte condiții, cum ar fi stingerea obligațiilor față de cesionarul creanței.

Recurentul reclamant consideră că, în mod neîntemeiat, instanța de apel a apreciat ca fiind credibila afirmația reprezentantului lichidatorului judiciar că nu a găsit în actele contabile ale societății vreo dovadă a datoriei către E. S.R.L. și nici a stingerii sale prin plată, având în vedere numeroasele contraziceri ale acestuia cu ocazia interogatoriului luat de instanța la termenul din data de 20.02.2019, dar și pe tot parcursul derulării prezentului proces.

Totodată, a susținut că, în mod eronat, s-a reținut și culpa reclamantului, constând în aceea că nu a atacat măsurile luate de lichidatorul judiciar și nici hotărârea de închidere a procedurii.

În privința acestui aspect recurentul-reclamant a susținut că, în calitate de asociat al societății debitoare, nu a avut calitate procesuală în cadrul dosarului de faliment, astfel că nu a avut posibilitatea de a avea o "atitudine activă" în derularea procedurii, susținând că nu i-au fost comunicate acte procedurale sau citații, iar, prin urmare, "lipsa de interes'" reținută de instanța de apel în sarcina sa nu este întemeiată.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului având în vedere că recurentul nu aduce critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 noiembrie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea acestuia părților.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 noiembrie 2019.

Prin încheierea din data de 19 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării efectelor Decretului nr. 195/2020 și a Decretului nr. 240/2020 privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar analizei recursului trebuie menționat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigențe procedurale, recurentul-reclamant indicând nemulțumirile sale privind administrarea probelor și stabilirea situației de fapt privind îndeplinirea condiției prejudiciului.

Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Deși redă dispozițiile art. 1532 C. civ. și menționează art. 1357 și urm. C. civ., redarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuție o reapreciere a modului în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul în cauză și a stabilit situația de fapt.

Astfel, din redarea criticilor pe care recurentul -reclamant și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea probelor, a susținerilor din interogatoriul reprezentantului lichidatorului judiciar.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Prin urmare, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurentul-reclamant și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente Înalta Cure, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 189/2019 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.