ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.07.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2020

HOTĂRÂRE
28.07.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri morale, precum și a sumei de 200 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357, art. 1381 C. civ. și art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, actualizată.

Prin sentința civilă nr. 876 din 17 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.A.R. B. S.A. și cu intervenienții forțați C. și E. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma 1.645 RON, reprezentând daune materiale și suma de 22.500 euro, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței civile nr. 876 din 17.05.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj au declarat apel A., SOCIETATEA DE ASIGURARE - REASIGURARE B. S.A. și C..

Prin decizia civilă nr. 27/2019 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 876/17.05.2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A. și, în consecință, a obligat pârâta S.A.R. B. S.A. să plătească reclamantului suma de 35.000 euro, în echivalent RON la data plății efective, cu titlu de daune morale; a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate; a respins apelurile declarate de apelanții C. și S.A.R. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

La 25 aprilie 2019, recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 27/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, atât în fața instanțelor de fond și de apel, cât și în fața instanței de recurs.

Recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților A., C. și E. la 22 și 23 aprilie 2019 .

La 25 aprilie 2019, în termen legal, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 2 mai 2019, în termen legal, intimatul-intervenient C. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului, atât din perspectiva pragului valoric prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cât și din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON, conform dovezilor anexate .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

La 17 iulie 2020, intimatul-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului și, totodată, a solicitat expres obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs, depunând înscrisuri doveditoare ale acestor cheltuieli .

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin adresa comunicată la 23 aprilie 2019, recurentei i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursului, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2219,48 RON, sub sancțiunea anulării recursului .

Având în vedere că recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A. împotriva deciziei nr. 27/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În temeiul art. 494 raportat la art. 451 alin. (1) și 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată:

- suma de 1000 RON către intimatul-intervenient C., reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța aflată în copie la dosar recurs;

- suma de 2700 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu avocat dovedit cu factura și extrasul de cont aflate în copie la dosar recurs.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE B. S.A., împotriva deciziei civile nr. 27/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-intervenient C. a sumei de 1000 RON și către intimatul-reclamant A. a sumei de 2700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2737/2020
Ședința publică din data de 15 decembrie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 20.07.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asig
ÎCCJ 2020-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2351/2020
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 ianuarie 2019 sub dosar nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. S.A.,
ÎCCJ 2019-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2019
intervenientul forțat C.; a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 12.268,93 RON reprezentând daune materiale, 100.000 euro daune morale în echivalentul în RON la cursul B.N.R. la data plății, cu dobândă legală penalizatoare de 0
ÎCCJ 2020-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2760/2020
e la sumele menționate, din 27.01.2016, până la momentul achitării debitului. A respins cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată. 4. Decizia Curții de Apel Cluj-Napoca, secția I civilă Prin decizia nr. 261 din 20 noiembrie 201
ÎCCJ 2022-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 681/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 20 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu p
Sursă