ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1199/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 7 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L., C. și D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să desființeze actul adițional din 9 octombrie 2015, iar în subsidiar să oblige societatea B. S.R.L. și pe pârâta C. la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei, în cuantum total de 59.771,33 euro și 9.947,58 RON, cu cheltuieli de judecată.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității și au susținut că cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă. Prin încheierea din 6 iunie 2016, instanța a respins excepția tardivității.

Prin sentința civilă nr. 58/LC/2016 din 17 iunie 2016, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată în principal de reclamantă, a desființat cesiunea de părți sociale realizată prin actul adițional nr. x din 9 octombrie 2015 și a respins cererea formulată în subsidiar ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul D. prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii de desființare a actului adițional de cesiune a părților sociale din 9 octombrie 2015.

Prin decizia nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâtul D., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins și cererea formulată, în principal, de reclamanta A. și în consecință, a respins cererea de desființare a cesiunii de părți sociale realizată prin actul adițional nr. x din 9 octombrie 2015 și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate în apel de reclamanta A. și a constatat că celelalte părți nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 202 alin. (2)

3

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1562 și urm. C. civ. în sensul că a reținut că acțiunea înregistrată în prezentul dosar are natura unei opoziții prin care persoana prejudiciată prin cesiunea părților sociale poate solicita obligarea societății sau asociaților la repararea prejudiciului, precum și atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale. Această acțiune are un caracter special, având ca finalitate repararea prejudiciului produs prin realizarea cesiunii. Autoarea recursului susține că, prin această interpretare, instanța de apel a lipsit partea prejudiciată de un mijloc de protecție în fața unui comportament fraudulos.

Aceeași parte învederează că din dispozițiile art. 202 alin. (2)

3

și

4

din Legea nr. 31/1990 nu rezultă caracterul special, exclusiv, al acțiunii formulate și prin care să fie interzisă desființarea actului juridic fraudulos sau considerarea acestuia ca inopozabil și că în situația în care opoziția formulată în temeiul art. 62 din Legea nr. 31/1990 ar fi admisă de instanța de judecată, transmisiunea părților sociale nu ar mai avea loc și actul de cesiune ar fi lipsit de efecte, fiind desființat sau declarat inopozabil.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, se menționează că actul de transmitere a părților sociale este nul întrucât se fundamentează pe o cauză ilicită și imorală, având drept scop sustragerea de bunuri din patrimoniul intimatului-pârât D. și accentuarea stării de insolvabilitate a acestuia. Intimata-pârâtă C., ce a avut calitatea de cesionar al părților sociale în discuție, cunoștea situația patrimonială a cedentului D. și faptul că era în curs o executare silită împotriva acestuia, aceste aspecte fiind, în opinia recurentei-reclamante, dovada complicității intimatei-pârâte la fraudă.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și a notelor de ședință depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care recursul a fost considerat inadmisibil deoarece a fost promovat împotriva unei hotărâri definitive care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluționării acestuia în ședință publică, și s-a prorogat discutarea excepției inadmisibilității recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 494 coroborate cu cele ale art. 482 și ale art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Recursul vizează decizia nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis apelul formulat de pârâtul D. împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond într-un litigiu având ca obiect desființarea contractului de cesiune părți sociale încheiat între intimații-pârâți D. și C., pe calea unei cereri de opoziție. Recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 61, 62 și art. 202 alin. (2)

3

din Legea nr. 31/1990, republicată.

Conform dispozițiilor art. 202 alin. (2)

3

din Legea nr. 31/1990, republicată, "creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică în mod corespunzător".

Conform dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă legea nu prevede un alt termen, iar hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai apelului.

Având în vedere dispozițiile legale evocate mai sus, precum și prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care statuează că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", Înalta Curte reține că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, republicată, și ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va admite excepția invocată și va constata inadmisibilitatea recursului declarat.

Față de soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 285/C/2018-A din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.