ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2507/2020

HOTĂRÂRE

19.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2507/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență, ivit între Judecătoria Sectorului 3 București și Judecătoria Câmpulung, reține următoarele:

La data de 23 octombrie 2019, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. Petre, E., F. și Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, prin care solicită soluționarea laturii civile, lăsată nesoluționată în dosarul penal nr. x/2014, să se constate îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuală a pârâților, obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 90.372 RON ca prejudiciu material și 15.000 euro ca prejudiciu moral, sume pentru care reclamanții s-au constituit parte civilă în dosarul penal atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii prejudiciului la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata către reclamanta B. a sumei de 74.545 RON ca prejudiciu material, constând în 40.945 RON sume reținute cu titlu de sponsorizare și 33.600 RON drepturi bănești cuvenite pentru funcția de lector în proiectul "Crează-ți propriul loc de muncă" și 15.000 euro ca prejudiciu moral, sume cu care s-a constituit parte civilă în dosarul penal atât în faza de UP, cât și în fața primei instanțe, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data producerii la plata plății efective.

Prin întâmpinare, pârâtul E. a ridicat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Câmpulung.

Prin sentința civilă nr. 324/20.02.2020 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivare, în ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată în cauză de către pârâți, instanța a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Instanța a mai reținut din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 și art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect răspundere civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanțe deopotrivă competente; instanța de la domiciliul pârâtului, cea de la locul săvârșirii faptei, respectiv instanța de la locul producerii prejudiciului.

Prin urmare, în cauză, față de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată (art. 1349, 1347 C. civ., privitoare la răspunderea civilă delictuală), competența teritorială este alternativă, fiind deopotrivă competente să soluționeze judecătoriile în a căror rază teritorială se află sediul/domiciliul pârâților, ori în a căror rază teritorială s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, alegerea aparținând reclamantului prin raportare la una dintre aceste instanțe deopotrivă competente.

S-a arătat că, în circumstanțele particulare ale cauzei, se reclamă săvârșirea unor fapte pretins a fi comise la sediul pârâtei Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, în Sectorul 3 al Municipiului București, ce ar atrage răspunderea civilă delictuală a pârâților chemați în judecată.

Locul producerii prejudiciului coincide așadar cu locul producerii faptei delictuale, respectiv sediul Camerei de Comerț și Industrie București, în care s-au semnat contractele de sponsorizare și unde lucrau reclamanții la acel moment.

S-a constatat că nu se poate considera că locul producerii prejudiciului ar fi în Municipiul Câmpulung, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă cu evidență că reclamanții erau angajați ai pârâtei Camera de Comerț și Industrie și locuiau în București, așa cum rezultă și din contractul de sponsorizare încheiat de reclamanta B..

De altfel, în literatura de specialitate s-a reținut că prin instanța de la locul producerii prejudiciului, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., trebuie înțeles numai "instanța în a cărei circumscripție teritorială s-a produs lezarea valorilor sociale ocrotite, respectiv prejudicial nemijlocit".

S-a apreciat că în cazul dedus judecății, există însă suprapunere totală a celor două noțiuni la care face referire textul de lege, locul în care s-ar fi produs lezarea valorilor sociale cu cel al producerii prejudiciului, acestea fiind Municipiul București, unde se află sediul pârâtei Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, și unde reclamanții își desfășurau activitatea profesională.

În consecință, față de cele arătate, reținând că locul săvârșirii pretinselor fapte delictuale este același cu cel al producerii prejudiciului, anume sediul pârâtei Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, în care se arată că au fost efectuate plățile, văzând și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat sentința nr. 5155 din 7 iulie 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate de reclamanții A., a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Câmpulung. A constatat existența conflictului negativ de competență și a trimis cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În motivare, a arătat, în raport de obiectul cauzei, de art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 116 C. proc. civ., că prejudiciul a fost cauzat patrimoniului celor doi reclamanți, fiind vorba de sume de bani de care aceștia au fost lipsiți prin pretinsele acțiuni întreprinse de pârâți, locul producerii prejudiciului fiind locul domiciliului celor doi reclamanți, domiciliu ce se află pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Câmpulung. În acest caz locul săvârșirii faptei prejudiciabile nu coincide cu locul producerii prejudiciului, reclamanții având domiciliul într-un alt loc, unde se află în mod abstract și patrimoniul acestora, prejudiciat prin săvârșirea faptelor ilicite reclamate.

Cu privire la cererea formulată de reclamanți, de declinare a competenței de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a respins-o, având în vedere că aceștia au ales să depună cererea de chemare în judecată la Judecătoria Câmpulung, instanță competentă alternativ, potrivit dispozițiilor art. 116 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., alegerea de competență fiind definitivă.

Analizând conflictul de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamanților de soluționare a laturii civile, nesoluționată dintr-un dosar penal, respectiv de obligare a pârâților la plata de daune materiale și morale, ce reprezintă sume reținute de pârâți cu titlul de sponsorizări și drepturi bănești cuvenite pentru funcția de lector.

Reclamanții au arătat că, prin rechizitoriu, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor pe larg detaliate în rechizitoriu: constituiră de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de această ori în numele ei, prev. de art. 18

alin. (1) și (3) din Legea 78/20200, fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea 78/2000, abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 C. pen.

Totodată, reclamanții au susținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta ilicită constă în instituirea unei "taxe de protecție", în sensul păstrării locului de muncă, lipsa achitării respectivei taxe prin semnarea de acte de sponsorizare cu sume stabilite de pârâți atrăgând de îndată excluderea din proiectele europene, urmată de concediere, că ambele acțiuni de constrângere, excluderea din proiecte și concedierea, erau la latitudinea pârâților, direct sau indirect, aceștia având posibilitatea de a iniția acte juridice cu consecințele mai sus menționate.

Cu privire la competență, Înalta Curte constată că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 și art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect răspunderea civilă delictuală, reclamantul are dreptul la alegere între instanțe deopotrivă competente; instanța de la domiciliul pârâtului, cea de la locul săvârșirii faptei, respectiv instanța de la locul producerii prejudiciului.

Cum, în cauză, se solicită pretenții pentru fapta săvârșită de pârâți, Judecătoria Sector 3 București este atât instanța de la sediul și respectiv domiciliul a doi pârâți, respectiv Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și C., cât instanța de la locul săvârșirii faptei și locul producerii prejudiciului.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 107 și art. 113 C. proc. civ. cu cele ale art. 116 C. proc. civ., având în vedere și faptul că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung a fost ridicată de pârât prin întâmpinare, Înalta Curte în temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.