ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2020

HOTĂRÂRE

28.07.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 04.04.2007, sub numărul x/2007, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.842,10 RON, cu titlu de preț parțial, actualizată cu rata inflației la data plății efective. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în valoare de 1.305 RON și timbru judiciar în valoare 1 leu.

Prin sentința civilă nr. 290/2020 din 25.02.2020, Judecătoria Alexandria a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, cererea de chemare în judecată se depune la instanța în care are sediul pârâta. Totodată, în raport de dispoziția cuprinsă în art. 119 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căreia "cererile în materie de societate, (...) sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal" și de sediul pârâtului, a reținut că instanța competentă este Judecătoria Câmpulung.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la 19.05.2020, care, prin sentința civilă nr. 997/2020 din 16 iunie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Câmpulung a reținut că, prin intrarea în vigoare la 1 octombrie 2011 a Legii nr. 71/2010, au fost abrogate dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, care statuau competența teritorială alternativă în materie comercială, dar la momentul înregistrării cauzei, acestea erau în vigoare și aplicabile. A mai reținut instanța că nu se poate vorbi de aplicarea dispozițiilor art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, reținute în considerentele sentinței de declinare a Judecătoriei Alexandria, care au intrat în vigoare la 15.02.2013 și care nu erau în vigoare la data înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei Alexandria, dată față de care se stabilește competența instanței și verificarea acesteia.

S-a mai reținut că, potrivit art. 24 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu denumirea marginală - Legea aplicabilă proceselor noi, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Judecătoria Câmpulung a apreciat că, în cauză, ne aflăm în prezența unei competențe alternative, așa cum era ea prevăzută de art. 10 pct. 4 din C. proc. civ. de la 1865 la momentul înregistrării acțiunii, respectiv cea a sediului pârâtei concomitent cu instanța locului plății, care este Judecătoria Alexandria, pe teritoriul căreia își avea sediul banca unde urma să se facă plata către reclamantă. Atunci când reclamantul are la alegere între mai multe instanțe deopotrivă competente, sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, instanța care a sesizat conflictul a reținut și data la care Judecătoria Alexandria și-a verificat competența, respectiv la 12 ani de la momentul la care s-a înregistrat acțiunea reclamantei, dată la care a pus în discuție excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și după ce, în prealabil, a dispus suspendarea cauzei, fără să pună mai întâi în discuție competența și excepția de necompetență, care în ordinea de punere în discuție a excepțiilor era prioritară.

Înalta Curte, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 04.04.2007, sub nr. x/2007, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 20.842,10 RON cu titlu de preț parțial, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza raporturilor contractuale, a livrat pârâtei grâu, pentru care a emis facturile nr. x/06.04.2004, nr. x/01.09.2004 și nr. x/05.04.2004, iar din totalul sumei datorate cu titlu de preț, pârâta refuză în mod nejustificat plata sumei de 20.842,10 RON. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1295 C. civ. de la 1864 și ale Codului comercial de la 1887.

La 20.04.2007, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Alexandria de a soluționa litigiul dedus judecății, prin prisma prevederilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, susținând că reclamanta ar fi trebuit să introducă prezenta cerere la Judecătoria Câmpulung. Totodată, pârâta a solicitat decăderea reclamantei din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea insolvenței nr. 85/2006 coroborate cu cele menționate de art. 62 alin. (1) lit. b) precum și cu cele ale art. 108 alin. (2) lit. a) și alin. (6) din aceeași lege.

Prin încheierea din 29.06.2007, Judecătoria Alexandria a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând în considerentele încheierii că, având în vedere înscrisurile depuse la dosar, în baza art. 10 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului este competentă și instanța locului plății în cererile privitoare la obligații comerciale.

Astfel, de la acest moment procedural, Judecătoria Alexandria s-a declarat competentă să soluționeze acțiunea dedusă judecății, fiind incidente dispozițiile art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865. Prin aceeași încheiere, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 147 C. proc. civ. de la 1865, "dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință care va fi semnată de judecători și de grefier" iar, potrivit art. 268 din același cod, "încheierile premergătoare vor fi date cu același număr de voturi ca și hotărârile. Judecătorii nu sunt legați de aceste încheieri. Ei sunt legați de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei".

Încheierea de ședință este un act procedural a cărui importanță deosebită rezidă tocmai în consemnarea activității desfășurate la fiecare termen de judecată. Prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt care le conferă și calitatea de a anticipa decizia finală. Asupra acestor încheieri instanța nu mai poate reveni, așa cum precizează textul alin. (3) al art. 268 C. proc. civ. de la 1865.

Din actele dosarului, instanța supremă constată că, la termenul din 25.02.2020, Judecătoria Alexandria în mod nelegal a repus în discuție excepția necompetenței sale teritoriale, încălcând caracterul interlocutoriu al încheierii din 29.06.2007 a aceleiași instanțe.

Întrucât prima instanță aflată în conflict a respins deja excepția de necompetență teritorială invocată prin întâmpinare, nu mai putea reveni asupra acestei dispoziții.

În plus, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Întrucât prezentul proces rămâne supus legii vechi - C. proc. civ. din 1865, temeiurile de drept reținute de Judecătoria Alexandria în prima sentință de declinare sunt lipsite de relevanță.

În temeiul art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze pricina este Judecătoria Alexandria.