ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș la data de 23 decembrie 2019, sub nr. x/2019, contestatoarea A. S.A. Sucursala Brașov a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: anularea actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. x/2019 al SCPEJ C., întrucât executorul nu este competent, iar instanța ce a încuviințat executarea nu este competentă; anularea, în parte, a actelor execuționale constând în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, prin cenzurarea sumei pretinsă de creditoarea urmăritoare cu titlu de cheltuieli de executare constând în onorariu de avocat în faza executării silite, aceasta fiind vădit disproporționată în raport cu prestația profesională a avocatului din această faza a procesului civil și, totodată, excesivă în raport cu suma urmărită în temeiul titlului executoriu pus în executare în această fază a executării silite, precum și a sumei pretinsă cu titlu de cheltuieli de executare, constând din onorariu executor judecătoresc și anularea actelor subsecvente referitoare la acele cheltuieli; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
A mai solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Făgăraș și a SCPEJ C.; anularea actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. 536/3019, întrucât executorul nu este competent, iar instanța ce a încuviințat executarea nu este competentă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 712 si urm. din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 670 alin. (4) din C. proc. civ. și cele ale art. 451 alin. (2) și art. 453 din același act normativ.
Intimata a depus la dosar întâmpinare la contestația la executare formulată de contestatoarea A. S.A., solicitând ca, după administrarea probelor, prin hotărârea ce se va pronunța să fie respinsă ca neîntemeiată, nelegală și nefondată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:
2.1. Prin sentința civilă nr. 266 din data de 25 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Făgăraș a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru a hotărî astfel, în esență, Judecătoria Făgăraș a reținut că potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., contestațiile la executare se soluționează de către instanța de executare, iar potrivit art. 651 alin. (1) din același cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului. Or, la data sesizării organului de executare, sediul debitoarei se afla în municipiul Cluj Napoca, în Brașov ființând doar o sucursală într-un imobil închiriat.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Cluj- Napoca, prin sentința civilă nr. 3257 din data de 16 iulie 2020, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Făgăraș, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
La pronunțarea soluției, Judecătoria Cluj - Napoca a reținut că dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care reglementează competența de soluționare a contestației la executare, se completează cu dispozițiile generale privind înțelesul noțiunii de sediu, respectiv dispozițiile art. 109 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta."
Astfel, Judecătoria Cluj - Napoca avut în vedere că în cauză titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 184/13.02.2018, pronunțată de Judecătoria Făgăraș, aspect ce denotă faptul că este vorba de obligații izvorâte din acte încheiate de sucursala din localitatea Făgăraș (sucursala persoanei juridice cu care a fuzionat prin absorbție). Încuviințarea executării silite s-a făcut de către Judecătoria Făgăraș prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2019 în dosar nr. x/2019, stabilindu-se astfel instanța de executare.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea contestatoarei A. S.A. Sucursala Brașov de anulare a actelor de executare emise în dosarul de executare silită nr. x/2019 al SCPEJ C..
Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date în competența altor instanțe sau organe".
În cauză, titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 184 din 13 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Făgăraș, aspect ce relevă faptul că este vorba de obligații izvorâte din acte încheiate de sucursala din localitatea Făgăraș (sucursala persoanei juridice cu care a fuzionat prin absorbție).
Încuviințarea executării silite s-a făcut de către Judecătoria Făgăraș prin încheierea pronunțată la data de 03 decembrie 2019 în dosarul nr. x/2019, stabilindu-se astfel instanța de executare (dosar Judecătoria Făgăraș).
Este real că din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, în materia executării silite sunt relevante prevederile art. 651 C. proc. civ. care reglementează instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.
Referirea normei legale la domiciliul ori, după caz, sediul debitorului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce are această calitate în proces, în faza execuțională.
Norme specială mai sus redată, care reglementează competența soluționării contestației la executate, se completează cu dispozițile art. 109 C. proc. civ., care prevăd că "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta".
De asemenea, sunt de reținut și dispozițiile art. 227 C. civ., care reglementează sediul persoanei juridice, și care prevăd că, în funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursale, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru, cum este cazul în speță.
Așadar, dezmembrămintele personalității juridice, respectiv extensiile în teritoriu ale activității persoanei juridice, au mase patrimoniale distincte sau fonduri de comerț, putând fi vândute sau executate silit separat de masa patrimoniului unic al persoanei juridice.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.