ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 245/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș la data de 29 august 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar al Comunei Sânger, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 de euro, reprezentând daune morale pentru paguba suferită.

Prin sentința civilă nr. 2218 din 6 iunie 2019, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Prin sentința nr. 1070 din 24 septembrie 2019, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea ca nefondată.

Prin decizia nr. 7/A din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs.

Prin recursul formulat, neîncadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanțele au reținut că nu a făcut dovada celor patru condiții pentru atragerea vinovăției pârâtului. Reclamanta-reclamantă reiterează cele susținute și în fața instanțelor de fond, susținând, în esență, că pârâtul trebuia să emită un nou titlu de proprietate astfel cum a fost obligat prin sentinta pronunțată de Judecătoria Lugoj, însă până acest moment nu și-a îndeplinit obligația.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu, însă, în opinia raportorului, criticile formulate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a reluat susținerile din memoriul de recurs.

Prin punctul de vedere la raport, intimatul-pârât B. a arătat că este de acord cu concluziile raportorului, în sensul că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 9 februarie 2021, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că victima prejudiciată care îl cheamă în judecată pe autorul faptei prejudiciabile, este ținută să facă dovada celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale, or reclamanta nu a făcut această dovadă, prejudiciul nefiind dovedit.

Prin criticile formulate în recurs, neîncadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanțele au reținut că nu a făcut dovada celor patru condiții pentru atragerea vinovăției pârâtului, susținând, în esență, că pârâtul este vinovat întrucât trebuia să emită un nou titlu de proprietate astfel cum a fost obligat prin sentinta pronunțată de Judecătoria Lugoj.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția prin care curtea de apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței celor patru condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 7/A din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.