ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2420/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 27 februarie 2019, A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu C., rectificarea înscrierilor existente în cuprinsul Cărții funciare nr. 152967-C1-U6 Satu Mare, prin radierea actualului proprietar, respectiv pârâtul din partea a II-a și reînscrierea reclamanților, în calitate de proprietari, precum și notarea sarcinilor existente anterior adjudecării, în concordanță cu dispozițiile deciziei civile nr. 252/Ap din 17 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2017 prin care s-a desființat cu titlu retroactiv titlul de proprietate al actualului proprietar de carte funciară.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 907 și art. 908 C. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2019, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a dispus introducerea în cauză, din oficiu, în calitate de pârât, a S.C. D. S.R.L..

Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, prin sentința nr. 239/D din 6 noiembrie 2019 a admis cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. D. S.R.L. și, în consecință, a dispus radierea actului de adjudecare nr. 490 din 8 septembrie 2017 emis în dosarul execuțional nr. x/2015 - BEJ E., înscris în CF nr. x-C1-U6 Satu Mare nr. cadastral x (CF vechi ind. nr. 54946 Satu Mare). A dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamanților și notarea sarcinilor existente anterior adjudecării.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 204-A din 18 martie 2020, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului. A fost obligat apelantul la 2500 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimaților F..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C. solicitând admiterea căii de atac și, reconsiderând starea de fapt coroborată cu starea de drept, să fie respinse pretențiile părții adverse. A solicitat, totodată, să se constate caracterul netemeinic și nelegal al deciziei atacate și să se dispună casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța competentă.

A arătat că a solicitat, în fața instanței de fond, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă.

A precizat că demersul judiciar al reclamanților a fost promovat în considerarea hotărârii judecătorești care a statuat asupra fondului dreptului ce se solicita a fi înscris, în raport de decizia nr. 252/Ap din 17 octombrie 2018 a Tribunalului Satu Mare, astfel că, în acest litigiu, competența materială aparține Judecătoriei Satu Mare ca instanță competentă să soluționeze contestația la executare. A învederat că aceeași a fost poziția sa și în fața instanței de fond, față de dispozițiile art. 31 alin. (3) și art. 33 din Legea nr. 7/1996, care înlătură aplicarea normei generale prevăzute de art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

A arătat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat rectificarea înscrierilor existente în CF x-C1-U6, radierea sa din cuprinsul cărții funciare și reînscrierea reclamanților, cu consecința notării sarcinilor existente anterior adjudecării, în concordanță cu decizia nr. 252/Ap/2018 a Tribunalului Satu Mare.

Prin această hotărâre a fost admisă contestația la executare formulată de reclamanți împotriva S.C. D. S.R.L., s-a anulat publicația de vânzare nr. 6/490/21 iulie 2017, procesul-verbal de licitație nr. x/17 august 2017 și actul de adjudecare nr. 490/8 septembrie 2017 întocmite în cadrul dosarului execuțional nr. x/2015 de către BEJ E..

A apreciat că hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces, ajungându-se astfel ca prin hotărârea pe care își grefează reclamanții pretențiile să se aducă atingere drepturilor recurentului, terț față de litigiul purtat între creditor și debitor, fără ca să fi avut cunoștință de acesta și fără să fi fost vreodată citat.

A considerat că nu se poate nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești și faptul că aceasta produce efecte numai între părțile litigante, între care s-a purtat judecata, nu și împotriva terților.

În opinia recurentului, pentru ca hotărârea pronunțată în contestația la executare să îi fie opozabilă, era necesară participarea sa la proces, însă având în vedere că această situație nu se regăsește în prezenta speță, a considerat că titlul de proprietate al acestuia este unul valabil și în prezent.

Mai mult decât atât, a precizat că reclamanții au formulat o cerere către OCPI Satu Mare - BCP1 Satu Mare prin care au solicitat rectificarea înscrierilor existente în cuprinsul CF x.52967 CI-U6 Satu Mare, cu privire la numărul topografic x, demers respins în primă fază și menținută respingerea și de către registratorul de carte funciară, care a soluționat cererea de reexaminare, însă nu din motivele descrise de aceștia, ci din cauza faptului că prin decizia nr. 252/Ap/2018 nu s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea recurentului cu consecința restabilirii situației de carte funciară, obiectul acelui procesul fiind reprezentat de o contestație la executare prin care s-au anulat unele forme de executare întocmite de către BEJ E. și nicidecum întreaga executare silită.

Totodată, potrivit recurentului, inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamanți este dată de caracterul subsidiar al acesteia, fiind necesar a fi întemeiată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 și art. 908 C. proc. civ., art. 31 alin. (3) și art. 33 din Legea nr. 7/1996, precum și pe toate celelalte texte legale în materie.

Prin întâmpinarea formulată de intimații - reclamanți A. și B. s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Au susținut că, analizând susținerile recurentului, se poate observa faptul că acesta nu invocă și nu se raportează efectiv la niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., presupusele neregularități ale soluției instanței de apel fiind aceleași pe care recurentul le-a invocat și cu privire la soluția tribunalului.

Or, cum a reținut instanța de apel, pârâtul nu a solicitat anularea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, solicitând doar respingerea pretențiilor părții adverse ca o consecință a admiterii apelului, ceea ce conduce la ideea că nu a înțeles să atace cu apel încheierea prin care instanța s-a declarat competentă să judece.

Ca atare, în opinia intimaților - reclamanți, date fiind limitele judecății stabilite prin cererea de apel, o analiză a aspectelor referitoare la instanța competentă, este inutilă și lipsită de finalitate.

Au precizat că și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile din art. 907 și art. 908 C. civ., tribunalul fiind instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță.

În opinia intimaților - reclamanți, prevederile legale invocate de recurent, respectiv art. 31 alin. (3) și art. 33 din Legea nr. 7/1996 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, prin raportare la temeiurile de drept indicate în acțiune și la interpretarea sintagmei "în mod corespunzător" din cuprinsul art. 33 alin. (2) din aceeași lege.

Au mai susținut că recurentul a omis faptul că promovarea unei cereri de recurs, ce nu se pliază pe niciunul dintre motivele de casare reglementate de C. proc. civ., nu îi dă dreptul de a readuce în atenția instanței întreaga stare de fapt și de drept stabilită de celelalte instanțe.

Recurentul - pârât nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește recursul declarat, se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecății în criticile de nelegalitate subsumabile dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod.

Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri.

În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului nu pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care, recurentul, fără a critica în vreun fel soluția instanței de apel, s-a limitat a reitera motivele de apel care deja și-au găsit o rezolvare jurisdicțională.

Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât și a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la reiterarea motivelor de apel, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor imputate instanței, o minimă argumentare a criticii în fapt și drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează.

În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurentul a ignorat judecata în fața instanței de apel, în condițiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

Văzând solicitarea intimaților - reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare și justificată prin chitanța privind plata onorariului avocațial, aflată la dosarului, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea, recurentul urmând a fi obligat la plata sumei de 2500 RON către intimații F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 204-A din 18 martie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Obligă pe recurent la 2500 RON cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți B. și A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.