ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2412/2020

Obiectul cauzei: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27.02.2019, reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la restituirea finanțării comunitare acordate, în cuantum de 758.113,73 RON, sumă la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării tranșelor de plată și până la data plății efective, conform prevederilor art. 119-120 Codul de procedură fiscală.

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță: Prin sentința nr. 1231 din 10.10.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în contradictoriu cu pârâtul A., a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 647.721,73 RON cu titlu de pretenții și a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel în apel: Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 48 din 25.03.2020, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 1231 din 10.10.2019 a Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâtul a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând următoarele: - deși la instanța de fond a invocat excepția lipsei calității procesuale active a AFIR, excepția lipsei de interes a acestei instituții, precum si excepția lipsei calității procesuale pasive și a excepției lipsei de obiect a acțiunii, instanța de fond a respins excepțiile invocate fără a motiva soluția de respingere a acestora; - cererea de chemare în judecata este formulată pentru suma de 836.374,65 RON, iar Tribunalul Timis a admis acțiunea și l-a obligat la plata sumei de 647. 721,73 RON (sumă modificată prin notele de ședință din data de 23.09.2019); - la ambele instanțe de fond a invocat faptul că admiterea acțiunii ar duce la obligarea sa, ca persoană fizică, la plata unei sume nedatorate (647.721,73 RON) în condițiile în care în luna mai 2020, suma rămasă de recuperat de către AFIR era de 523.500 RON; - prin admiterea acțiunii, creanța va fi dată spre executare tot ANAF, instituție abilitata de Codul de procedura fiscală să execute creanțele, iar potrivit art. 141 alin. (5) Codul de procedură fiscală pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu; - în cauză există un singur proces-verbal care stabilește cuantumul creanței pe care reclamanta AFIR o are de recuperat de la inculpații S.C. B. S.R.L. și A.; - instanța de apel a reținut eronat că nu se poate pune semnul egalității între persoane, eșalonarea la plata fiind făcută de B.; - în O.G. nu. 66/2011 la art. 2 lit. e) sunt detaliate autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene, printre care se număra și AFIR, iar la același art. 2 lit. m) stingerea creanței bugetare rezultate din nereguli de către organele fiscale ale Autorității Naționale de Administrare Fiscală, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - creanța este achitată de S.C. B. S.R.L., reprezentată prin administrator A., conform graficului, iar admiterea solicitării reclamantei ar conduce la recuperarea prejudiciului de 2 ori. Prin întâmpinarea depusă la dosar, în termen legal, intimata reclamantă a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 Cod procedură cuvilă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. .(1), punctele 1-8 din același act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. .(2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, în motivarea soluției, instanța de apel a arătat că tribunalul a rețint în mod corect starea de fapt dedusă judecății, mai exact că prin sentința penală nr. 9 din 10.01.2019 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr. x/2018 a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către P.Î.C.C.J. - D.N.A. cu inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă. În dosarul menționat, reclamanta s-a constituit parte civilă pentru suma de 813.309,73 RON - sumă rămasă nerecuperată de la inculpat care prin infracțiunea săvârșită a reușit să obțină pe nedrept suma nerambursabilă de 836. 374,65 RON din bugetul Uniunii Europene. De asemenea, s-a reținut că pe numele societății B. S.R.L. a fost emisă de către AJFP Mehedinți o decizie de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale pentru suma de 827. 992 RON. S-a mai reținut că persoana care a format obiectul acțiunii civile din procesul penal este pârâtul din cauza de față, inculpat în dosarul penal, în timp ce destinatarul actului administrativ fiscal este persoana juridică care a beneficiat de finanțare, motiv pentru reclamanta legitimează interes de a acționa în cauză, titlul executoriu din materia fiscală producând efecte diferite din perspectiva întinderii sale asupra persoanelor față de persoana răspunzătoare din cadrul acțiunii civile. Nu se poate pune semnul egalității între răspunderea administrativ-fiscală și cea civilă din cadrul procesului penal, cea dintâi neconstituind un impediment în calea celei de-a doua. Izvorul creanței din acțiunea civilă îndreptată împotriva autorului infracțiunii este fapta ilicită a acestuia, astfel că într-o asemenea situație, acțiunea civilă alăturată celei penale în cauză, exercitată împotriva inculpatului, este admisibilă și fondată, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Nu există identitate între creanța pe care partea civilă o are față de societate, în temeiul legii speciale, și creanța pe care partea civilă o are față de inculpat, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii de către acesta. Urmând același raționament, în măsura în care ar fi fost trimisă în judecată în cauză și persoana juridică (societatea beneficiară) sau ar fi fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, instanța ar fi trebuit să oblige doar pe inculpat la plata despăgubirilor materiale, constatând că împotriva societății partea civilă avea deja un titlu executoriu. În ceea ce privește cuantumul creanței, instanța de apel a reținut că acesta a fost stabilit în mod corect, având în vedere decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 15/2015 prin care instanța supremă a arătat că în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală inculpații vor fi obligați la suportarea prejudiciului constând în cuantumul creanțelor fiscale. Analizând memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze argumentele deciziei recurate și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin hotărârea atacată. Astfel, deși a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a dezvoltat critici care să arate, în concret, ce dispoziții legale au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel. Or, în lipsa oricăror argumente care să susțină motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs nu poate proceda la verificarea legalității hotărârii atacate din această perspectivă. În ceea ce privește primul aspect invocat de recurentul-pârât referitor la nemotivarea de către prima instanță a soluțiilor de respingere a excepției lipsei calității procesuale active coroborată cu excepția lipsei de interes a reclamantei, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului și a excepției lipsei de obiect a acțiunii, se reține că această chestiune nu a constituit obiect de analiză în apel, întrucât recurentul nu a formulat critici în cadrul apelului care să vizeze nemotivarea de către prima instanță a respingerii excepțiilor invocate, astfel că, în raport de limitele devoluțiunii apelului, care determină și limitele rejudecării cauzei prin evocarea fondului, modul de soluționare a excepților în discuție a intrat sub puterea de lucru judecat. Referitor la celelelalte susțineri din memoriul de recurs, respectiv că admiterea acțiunii ar duce la obligarea sa, ca persoană fizică, la plata unei sume nedatorate (647.721,73 RON) în condițiile în care în luna mai 2020, suma rămasă de recuperat de către AFIR era de 523.500 RON, că prin admiterea acțiunii creanța va fi dată spre executare tot ANAF sau că instanța de apel a reținut eronat că nu se poate pune semnul egalității între persoane, se constată că acestea nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la situația de fapt, care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri. Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-pârât nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, va aplica sancțiunea expres prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,