ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 106 din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de apelantul -contestator C.G. împotriva Deciziei penale nr. 37 din 12 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1474/A din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut următoarele;

La data de 28 noiembrie 2014, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 7136/2/2014, contestația în anulare formulată de apelantul - contestator C.G., împotriva sentinței penale nr. 37 pronunțată în data de 12 martie 2014 de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr. 2280/269/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului în data de 16 noiembrie 2014.

În motivarea cererii, contestatorul a susținut că nu a săvârșit infracțiunea care i se impută în temeiul art. 194 alin. (1) lit. a), aflându-se în unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Astfel, acesta a arătat că în mod eronat instanța a reținut susținerea părții vătămate Raia Iulian, conform căreia el i-a provocat acesteia infirmitate fizică permanentă, întrucât existau motive întemeiate din care să rezulte că afirmația sa nu corespunde realității.

În acest sens, apelantul a arătat că în faza cercetării judecătorești partea vătămată a recunoscut că nu a fost lovită de el și că nu a avut nicio altercație cu el.

De asemenea, apelantul a arătat că țeava metalică despre care partea vătămată și martorii din grupul acesteia au făcut inițial vorbire nu a existat și nu a fost identificată de către organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la fața locului, fiind găsite doar bețe de lemn.

Contestatorul a mai arătat că, pe fondul relațiilor conflictuale existente între el și martorii din grupul familiei R., aceștia încearcă să-l acuze cu orice preț, mințind în declarațiile date, lucru care reiese din declarația dată de S.C., în care acesta se contrazice.

A mai apreciat contestatorul că în mod eronat instanța a reținut că mecanismul de producere a leziunii a fost confirmat de raportul de expertiză medico-legală, când de fapt din concluziile expertizei s-a exclus posibilitatea ca mecanismul de producere a leziunii să fi fost căderea urmată de lovirea pe plan dur.

Cu privire la infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, apelantul a apreciat că probele administrate în cauză sunt neconcludente și contradictorii, neputând duce la concluzia fără dubiu că el ar fi condus autovehiculul, acesta fiind condus de un prieten de-al său. De asemenea, acesta a apreciat că fără existența unei constatări din partea unui organ de poliție, nu poate fi reținută în sarcina sa această infracțiune.

Astfel, apelantul - contestator a solicitat admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, în temeiul art. 432 N.C.P.P.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 246 lit. b) și art. 430 și urm. C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare din perspectiva exigențelor art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Împotriva sentinței penale nr. 37 pronunțată în data de 12 martie 2014 de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr. 2280/269/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului în data de 16 noiembrie 2014 a formulat contestație în anularea contestatorul C.G., susținând că nu a săvârșit infracțiunea care i se impută în temeiul art. 194 alin. (1) lit. a), aflându-se în unul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pe rolul secției a II-a penală, Curtea de Apel București a fost înregistrat Dosarul nr. 4225/269/2014, cu identitate de obiect și părți, în care, în data de 19 ianuarie 2015 s-a pronunțat Decizia penală nr. 70, prin care s-a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, în cauză existând autoritate de lucru judecat.

Din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Curtea, analizând, a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de codul de procedura penală, astfel încât nu este îndeplinită niciuna din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare.

Împotriva acestei decizii, apelantul contestator C.G. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, iar pe fond, admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.

A susținut că prin pronunțarea unei hotărâri definitive, a fost lipsit de calea de atac a apelului, fiind încălcat astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Examinând apelul declarat în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că acesta nu este admisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel dacă legea nu prevede altfel.

În speță, contestatorul C.G. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, hotărârea fiind definitivă.

Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Limitând calea de atac a apelului prevăzut de art. 408 alin. (1) C. proc. pen. exclusiv la hotărârile nedefînitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acestuia, astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluție inadmisibilă.

Față de cele menționate, apelul formulat de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este inadmisibil, urmând a fi respins în baza art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat apelantul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat C.G. împotriva Deciziei penale nr. 106 din data de 23 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul - contestator condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2015.