ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 873/2018

Asupra cauzei penale, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În acest sens, instanța a reținut că, potrivit art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Dispozițiile legale criticate au preluat soluția legislativă care se regăsea în art. 281 pct. 1 lit. b)

2

din C. proc. pen. din 1968. Cu privire la conținutul acestora instanța de contencios constituțional a statuat prin Decizia nr. 909 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 23 din 11 ianuarie 2013, că stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituționale.

S-a menționat că excepția de neconstituționalitate a mai făcut obiectul analizei Curții Constituționale în Decizia nr. 599/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 05.12.2014.

În motivarea Curții Constituționale s-a arătat că reglementarea competenței curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la curțile de apel nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competență după calitatea persoanei nu îngrădește dreptul persoanelor de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel.

Faptul că un judecător de la nivelul curților de apel poate fi judecat de către un complet constituit în cadrul aceleiași instanțe înlătură dubiile referitoare la imparțialitate câtă vreme acestea sunt organizate potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și beneficiază, în acord cu art. 35 alin. (2) din aceeași lege, de complete specializate pentru cauze penale. Totodată, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", iar, în acord cu art. 124 alin. (3) din Constituție, "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", obligațiile lor fiind cele stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Ca o garanție în plus, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de parțialitate, legiuitorul român a prevăzut în titlul IV "Răspunderea judecătorilor și procurorilor" al Legii nr. 303/2004 (art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004) cazurile și condițiile care atrag răspunderea judecătorilor și procurorilor.

În ceea ce privește poziția persoanelor vătămate ori a părților civile dintr-o cauză penală, este de observat că legiuitorul a instituit pentru acestea garanții referitoare la modul de ascultare și la dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a fi asistată de un avocat, de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii ori cu privire la dreptul avocatului acestora de a fi încunoștințat să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condițiile art. 111 și următoarele și ale art. 93 din C. proc. pen., după caz. În acest sens, ori de câte ori persoana vătămată are cunoștință de împrejurări de natură a știrbi independența judecătorului competent, poate uza de prevederile art. 67 și următoarele din C. proc. pen. referitoare la recuzare ori strămutare. A porni de la premisa potrivit căreia completul de judecată care se supune numai legii nu poate judeca cu obiectivitate un alt judecător din cadrul aceleiași instanțe echivalează cu negarea tuturor acestor prevederi enunțate și care, dimpotrivă, au menirea nu numai de a preveni, ci și de a garanta o judecată imparțială.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă ( alin. (2).

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (alin. (3).

Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora (alin. (4).

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile (alin. (5).

Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din lege, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

La o analiză atentă a textului se poate observa că: a) legiuitorul a instituit competența deplină a Curții Constituționale de a soluționa excepțiile de neconstituționalitate ridicate; b) excepțiile trebuiesc ridicate numai în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; c) legea sau ordonanța ori dispozițiile din lege sau ordonanță să fie în vigoare; d) legea sau ordonanța ori dispozițiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Art. 29 alin. (2) din lege statuează asupra persoanelor care pot ridica excepția, iar art. 29 alin. (3) din lege prevede că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Deși textul art. 29 alin. (4) din lege pare a institui obligația absolută a instanței în fața căreia s-a ridicat excepția de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea acesteia, totuși, instanța poate respinge, printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (5) din lege, cererea de sesizare a Curții Constituționale, și anume, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrată prevederilor alin. (1), (2) sau (3). Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții, cu excepția de neconstituționalitate este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (5) din lege strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, și anume, să privească o lege sau ordonanță ori dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să fie ridicată de părți, procuror ori din oficiu de către instanță iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții. Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, condiții care, în fapt, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se putea pronunța asupra temeiniciei.

În cazul concret, s-a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate, cu o singură excepție: legătura excepției cu soluționarea cauzei.

Prin plângerea formulată petentul a provocat controlul de legalitate și temeinicie asupra soluției de clasare dispusă de procuror. Niciun moment petentul nu a pus în discuție competența materială și personală a procurorului de la Parchetul Curții de Apel de a efectua urmărirea penală sau a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel de a soluționa plângerea formulată în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., prin formularea unei excepții de necompetență.

Condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, presupune ca aceasta să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Stabilirea interesului celui care invocă excepția se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În aceste condiții, curtea a observat că pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate invocate nu are legătură cu soluționarea cauzei, care are ca obiect analiza de legalitate și temeinicie a soluției procurorului de la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia.

Succesiunea cererilor formulate de petent în cauză îndreptățește judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel să constate că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale este, de fapt, consecința nemulțumirii petentului ca urmare a respingerii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casați și Justiție.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. dispusă prin încheierea nr. 100/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a declarat recurs petentul A.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză, se constată că recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care prevăd că, Curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu ocazia soluționării plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 12.07.2018 în Dosar penal nr. x/P/2018. Totodată, se reține că, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba-Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 12.07.2018 în Dosar penal nr. x/P/2018 față de intimații B. și C.

Prin sintagma " să aibă legătură cu soluționarea cauzei " se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, în speță, art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu îndeplinește cerința de a fi un text legal care să aibă legătură cu cauză, care are ca obiect analiza de legalitate și temeinicie a soluției procurorului de la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia.

Or, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Drept urmare, o eventuală declarare ca neconstituțională a dispozițiilor 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu ar avea o influență hotărâtoarea asupra modului de soluționare a plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

De altfel, chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 599/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 05.12.2014 a respins excepția de nelegalitate a normei legale precitate (art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 noiembrie 2018.