ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1101/2016

HOTĂRÂRE
07.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1101/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității acestuia de colaborator al Securității.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3386 din 5 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității .

Curtea a reținut, în esență, că punerea de către pârât la dispoziția securității a garsonierei nu a fost făcută în mod voluntar, în concordanță cu scopul pentru care organele de securitate urmăreau efectuarea operativă a întâlnirilor surselor cu rețeaua informativă, ci convins că era necesară pentru rezolvarea problemelor de serviciu, apreciind că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008.

2.1. Împotriva Sentinței nr. 3386 din 5 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit prevederilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 12 noiembrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Totodată, prin încheierea de ședință din data de 29 februarie 2016, recursul a fost admis în principiu și a fixat termen la data de 7 aprilie 2016 pentru judecarea în fond a recursului.

3.1. Recursul este întemeiat, fiind admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare

3.2. Așa cum s-a arătat la pct. 1.2. al acestei decizii, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în temeiul prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, reținând, în esență, că punerea de către pârât la dispoziția fostei Securități a garsonierei nu a fost un act făcut în mod voluntar și în scopul efectuării de întâlniri a surselor cu rețeaua informatică, ci fiind convins că, garsoniera era necesară pentru rezolvarea problemelor de serviciu, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3.3. În recursul formulat, așa cum s-a arătat la pct. 2.1. al acestei decizii, autoritatea publică reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În cererea de recurs, în esență, au fost susținute următoarele critici:

- cerințele art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 sunt îndeplinite, instanța de fond reținând fără temei contrariul;

- garsoniera deținută, a fost pusă de pârât în mod benevol la dispoziția organelor de securitate, potrivit angajamentului pe care l-a dat la data de 28 octombrie 1985;

- locuința respectivă a fost folosită în scopuri conspirative de către organele de securitate, în perioadele când pârâtul, cadru militar și sportiv la Clubul Steaua, era plecat în turnee de concurs în țară sau străinătate.

În concluzie, a cerut admiterea recursului și admiterea acțiunii, cu consecința că pârâtul a fost colaborator al fostei Securități prin punerea voluntară la dispoziția acelui organ a locuinței, înlesnind în acest mod culegerea de informații de la alte persoane.

3.4. Într-adevăr, potrivit art. 2 lit. b) ultima frază din O.U.G. nr. 24/2008, "colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea (...)".

În cauză, este probat că pârâtul, sportiv și cadru militar la Clubul Steaua al Ministerului Apărării, și-a dat acordul să sprijine organele de securitate punând garsoniera pe care o deținea la dispoziția organelor de securitate, în mod benevol, după cum rezultă din "Angajament"-ul olograf dat la 28 octombrie 1985, ofițerului de securitate care răspundea de activitatea informativă a Clubului Steaua.

În cursul judecății în fața primei instanțe, precum și prin întâmpinarea depusă în faza recursului, intimatul - pârât a susținut în mod constant că nu a avut cunoștință de adevăratul scop urmărit de organul de securitate, susțineri neconvingătoare și neprobate, în opinia instanței de recurs.

Este adevărat că, în angajamentul pe care l-a scris și semnat la data de 28 octombrie 1985, s-a menționat că punerea la dispoziția organului de securitate a garsonierei se face "pentru rezolvarea problemelor de servici", dar intimatul - pârât era la acea dată cadru militar, sergent major în cadrul Ministerului Apărării și respectiv la Clubul Steaua, cunoscând că lt.mj. B.C. era ofițerul de informații care avea ca obiectiv acest club sportiv. Deci, altfel spus, intimatul - pârât cunoștea la acea dată ce însemna "rezolvarea problemelor de servici".

Că este așa, anume că prin angajamentul dat și prin punerea la dispoziție a garsonierei se angajase într-o activitate conspirativă, rezultă cu evidență din însăși mențiunile consemnate personal în "Angajament", unde s-a precizat că "în același timp, mă angajez să nu divulg secretul acestui ajutor (...)".

Pe de altă parte, din înscrisurile aflate la dosarul de fond, rezultă că, în perioada 1985 - 1989, locuința respectivă a fost folosită de organele de securitate pentru întâlniri cu informatorii, indicați cu numele conspirative în evidențele întocmite de ofițerul de informații.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) ultima frază din O.U.G. nr. 24/2008.

Rejudecând cauza, potrivit considerentelor de mai sus, acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității va fi admisă și se va constata că pârâtul are/a avut calitatea de colaborator al fostei Securități.

Admite recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 3386 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite acțiunea și constată calitatea de colaborator al Securități a reclamantului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3640/2015
Decizia nr. 3640/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2015-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2016
Decizia nr. 1548/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ ș
ÎCCJ 2017-10-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2794/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2015-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2567/2015
Decizia nr. 2567/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamant
ÎCCJ 2018-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3619/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
Sursă