ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată la data de 03.08.2020, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Institutul de Psihiatrie Socola Iași și BEJA B. și C., în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 988 din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, susținând că prin această hotărâre s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 648 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Iasi, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizie prin care se stabilise în sarcina intimatului Institutul de Psihiatrie Socola Iași obligația de plata a unor despăgubiri.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că, prin decizia civilă nr. 648 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iasi, s-a admis contestația sa cu privire la decizia de concediere și s-a dispus reintegrarea petentei în funcția anterior deținută, precum și obligarea Institutului de Psihiatrie Socola Iasi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă. De asemenea, institutul a fost obligat să plătească și daune morale în cuantum de 5.000 euro.

Având în vedere că acest intimat nu și-a îndeplinit obligația în mod voluntar, revizuenta a solicitat declanșarea executării silite pentru valorificarea acestor drepturi, iar împotriva executării silite s-a formulat de către Institutul de Psihiatrie Socola Iasi contestație la executare.

În cuprinsul contestației s-a invocat, în principal, faptul că intimatul nu datorează în întregime sumele stabilite cu titlu de despăgubirii prin decizia civilă nr. 648 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Iasi, întrucât debitoarea a plătit din aceste sume, în numele revizuentei, contribuțiile specifice drepturilor salariale, respectiv impozit, contribuții CAS și CASS, precum și contribuția la fondul de șomaj.

Prin sentința civilă nr. 11164/2019, Judecătoria Iasi a admis contestația și a stabilit că institutul în mod corect a plătit aceste contribuții specifice drepturilor salariale și, pe cale de consecință, îi datorează revizuentei doar o parte din acele despăgubiri, respectiv suma neta rămasă ulterior plății contribuțiilor.

Împotriva acestei sentințe, revizuenta a formulat apel, cale de atac respinsă, prin decizia civilă nr. 988 din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, apreciindu-se că aceste sume sunt asimilate drepturilor salariale și, implicit, supuse aceluiași regim fiscal.

Or, verificându-se dispozitivul deciziei civile nr. 648 din 12 octombrie 2018 se observă că, în mod neechivoc, instanța a obligat Institutul de Psihiatrie Socola Iasi la plata de despăgubiri, nicidecum a unor drepturi salariale ori a unor drepturi asimilate drepturilor salariale.

Revizuenta a învederat că, potrivit art. 80 alin. (1) Codul fiscal, "plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei lunii la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri". Aceeași obligație se extinde și cu privire la celelalte contribuții specifice drepturilor salariale, respectiv CAS, CASS, fond de șomaj.

Conform art. 62 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, "în înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) despăgubirile în bani sau în natură primite de o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de către aceasta, inclusiv despăgubirile pentru daune morale".

Prin urmare, analizându-se coroborat cele două dispoziții legale se poate constata că, în mod indubitabil, despăgubirile sunt scutite de la obligația de plată a impozitului, acesta fiind aplicabil doar veniturilor provenind din drepturi salariale și celor asimilate salariilor.

Or, în speță, titlul executoriu stabilește în sarcina intimatului Institutul de Psihiatrie Socola Iași obligația de plata a unor despăgubiri, ce nu pot fi asimilate în vreun fel drepturilor salariale.

În consecință, față de această situație, precum și în raport de faptul că prin decizia civilă nr. 988 din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, despăgubirile acordate au fost recalificate ca fiind salariale și supuse regimului fiscal specific, revizuenta consideră că prin aceasta ultima hotărâre s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 648 din 12 octombrie 2018 a Curții de Apel Iasi.

Examinând decizia civilă ce se cere a fi revizuită prin raportare la dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

În speță, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 648 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în sensul că aceasta confirmă, prin considerentele expuse, că partea în cauză este îndreptățită să primească de la pârâtul Institutul de Psihiatrie Socola Iași o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, despăgubire în raport de care, în opinia acesteia, nu operează dispozițiile art. 80 alin. (1) și art. 62 alin. (1) lit. h) Codul fiscal.

În situația de față, Înalta Curte constată că, prin hotărârea mai sus invocată, întrucât s-a apreciat că a fost nelegală concedierea revizuentei, instanța de judecată a înlăturat efectele măsurii dispuse față de parte, produse între momentul emiterii actului de concediere și cel al anulării de către instanță, dispunând repunerea în situația anterioară, conform prevederilor art. 80 din Codul muncii. Totodată, instanța a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 306/26.04.2017 și a obligat pe intimat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.

Ulterior, soluționând contestația la executare formulată de către contestatorul Institutul de Psihiatrie Socola Iași, prin decizia ce se cere a fi revizuită Tribunalul Iași, secția I civilă, a reținut că, "deși Codul muncii prevede ca și consecință a anulării unei decizii de concediere acordarea unei despăgubiri, criteriile pentru calculul acesteia sunt determinate în mod evident de salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă. Prin urmare, scopul acestei despăgubiri nu este prevăzut pentru a obține sume mai mari decât cele care a fost privat salariatul pe durata aplicării deciziei de concediere, aceste despăgubiri fiind acordate pentru a recupera drepturile salariale neachitate ca și consecință a anulării măsurii concedierii prin repunerea în situația anterioară".

Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că "în cauză sunt incidente prevederile art. 80 alin. (1) Codul fiscal, conform cărora plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri, și nu cele ale art. 62 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, potrivit cărora în înțelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile: (...) despăgubirile în bani sau în natura primite de o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de către aceasta, inclusiv despăgubirile pentru daune morale".

În argumentarea raționamentului reținut mai sus, instanța de apel a mai observat că "în situații similare, dar nu identice cu cea din speță, prin Decizia nr. 4/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în considerente, la pct. 76, următoarele: Or, din examinarea hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă că există o practică consistentă și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră că dobânzile acordate pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, precum și sumele rezultând din actualizarea cu indicele de inflație a diferențelor salariale sunt supuse impozitului și celorlalte contribuții obligatorii prevăzute de lege, fiind venituri asimilate salariului, (...), fiind așadar supuse impozitului pe venit".

Înalta Curte constată, astfel, că în ambele litigii a fost analizată natura juridică a despăgubirii la care urmează a fi îndreptățită revizuenta după anularea măsurii concedierii, cele statuate, sub acest aspect, în primul litigiu fiind invocate cu forța pozitivă a autorității de lucru judecat în cel de-al doilea dosar.

Prin urmare, ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reține, implicit, prin raportare la decizia nr. 648 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iasi, cele contestate de revizuentă prin prezenta cerere, apreciind că despăgubirile stabilite de instanță în primul litigiu sunt, în realitate, drepturi salariale, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 80 alin. (1) Codul fiscal, iar nu cele ale art. 62 alin. (1) lit. h) Codul fiscal.

În acest context, întrucât dezlegările date prin decizia civilă invocată au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Față de considerentele expuse, constatând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 988 din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 988 din 1 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2020.