ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2034/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 27 februarie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a încălcării dreptului său la demnitate și viață privată, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 din Constituție, art. 71-75, art. 1357 și art. 1359 C. civ.

Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, prin sentința nr. 22 din 8 iulie 2019 a respins acțiunea reclamantului având ca obiect pretenții. L-a obligat pe reclamant la plata către pârât a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 2672 din 15 octombrie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. A fost obligat apelantul la 1100 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și sentinței și admiterea acțiunii.

A susținut că instanțele anterioare au făcut o apreciere greșită a probelor respingând acțiunea pe motivul că nu a făcut dovada faptului că a fost afectat moral și că petițiile împotriva sa au fost formulate în baza legii care garantează dreptul la petiții.

A arătat că pârâtul a făcut comentarii la viața sa personală folosind apelative jignitoare și expresii calomnioase cu referire directă la numele familiei sale, toate acestea fiind făcute fără suport și cu rea-credință.

În continuare, recurentul a precizat în concret în ce constă afirmațiile calomnioase, precum și demersurile întreprinse de intimatul - pârât prin înregistrarea unor plângeri penale la IPJ Mehedinți și audiență la Primăria Drobeta Turnu Severin, prin care l-a acuzat de furtul unei sume de bani.

A menționat, totodată, că a fost contactat de un post de televiziune local și că i-a fost luat un interviu, astfel încât imaginea sa publică în calitate de cetățean și polițist i-a fost afectată de aceste scandaluri.

A mai arătat că a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de către colegi din cadrul IPJ Mehedinți, iar în cele din urmă s-a dispus clasarea plângerilor penale cu motivarea că fapta nu există - art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Recurentul a susținut că prin aceste comentarii jignitoare și acuzații grave, pârâtul i-a creat un prejudiciu moral, afectându-i demnitatea, onoarea și reputația familiei sale, având în vedere că sunt oameni bine văzuți în comunitate.

A concluzionat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există faptă ilicită, prejudiciu moral și vinovăția pârâtului care cu intenție a făcut afirmații calomnioase la adresa sa, precum și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

În final, recurentul a menționat conținutul art. 71 alin. (2), art. 74 lit. f) C. civ., art. 26 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Constituție, art. 8 din CEDO, art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 7 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul - pârât B. s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel, ca legală, cu cheltuieli de judecată.

A arătat că, analizând recursul, nu a identificat criticile de nelegalitate, prin motivele acestuia reiterându-se aceleași motive de netemeinicie din apel.

A mai precizat că toată jurisprudența internă și cea CEDO reglementează aspecte ce țin de drepturile persoanei, dar lipsa unor dovezi certe privind vinovăția sa au fost de natură să conducă la convingerea instanței că aspectele semnalate nu au fost săvârșite de el, astfel încât, în mod corect, acțiunea a fost respinsă, ca nedovedită.

Recurentul - reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul - pârât și admiterea recursului în modalitatea formulată.

Cu titlu preliminar, a arătat că recursul a fost întemeiat și dezvoltat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susținut astfel că în cuprinsul considerentelor cererii de recurs a precizat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiind aplicate greșit normele de drept material prevăzute de art. 71 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 74 lit. f) C. civ., precum și dispozițiile art. 26 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Constituție.

De asemenea, recursul a mai fost fundamentat și pe prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și nu, în ultimul rând, pe cele ale art. 7 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

A precizat că, în esență, prevederile legale, constituționale și internaționale menționate protejează dreptul la imagine și viață privată, sancționând orice faptă care produce un prejudiciu material sau moral persoanei vizate de fapta ilicită, iar instanța de apel a aplicat greșit respectivele norme de drept material.

A reiterat plângerile penale formulate împotriva sa, apreciind că fapta intimatului - pârât se circumscrie prevederilor art. 1349 și următ. C. civ., din afirmațiile acestuia reieșind, în mod clar, faptul că se pune în discuție onoarea și reputația sa.

A solicitat a se observa că nu pot fi reținute ca veridice aserțiunile intimatului de vreme ce nu există o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi constatat faptele imputate.

A menționat astfel că nu a contestat dreptul intimatului de a formula petiții ci a contestat conținutul acestora care nu avea nicio bază factuală.

A considerat, de asemenea, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 8 și art. 10 din Convenție.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește recursul declarat, se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecății în criticile de nelegalitate subsumabile dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod.

Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri.

În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului, deși circumscrise formal de reclamant celor prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi încadrate în respectivul text de lege.

Astfel, se observă că recurentul nu a criticat în vreun fel soluția instanței de apel, limitându-se a reitera aspectele legate de afirmațiile calomnioase și acțiunile intimatului - pârât, care i-au creat un prejudiciu moral, prin afectarea demnității, onoarei și reputației sale și susținând că instanțele au făcut o apreciere greșită a probelor.

Criticile deduse judecății care fac referire la modalitatea în care instanța a administrat și apreciat probatoriile necesare soluționării cauzei nu pot fi avute în vedere de instanța de control judiciar pentru a realiza controlul de legalitate specific căii extraordinare de atac, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Nici susținerile recurentului privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., atâta vreme cât acestea au fost formulate generic, fără prezentarea în concret a modului eronat în care instanța de apel s-a raportat la textul de lege aplicat.

De asemenea, în același mod formal, recurentul a făcut trimitere la texte de lege din C. civ., Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituție, prin prezentarea conținutului acestora, prin trimiterile generice la respectivele dispoziții legale, nedezvoltându-se argumente care să tindă la demonstrarea unor încălcări ale acestora.

Se reține, deci, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Referitor la criticile formulate prin răspunsul la întâmpinare depus de recurent, se constată, pe de o parte, că acestea nu se pot substitui motivelor de recurs, a căror formulare este circumstanțiată de anumite termene și condiții de exercitare.

Pe de altă parte, se observă că prin acestea, deși se încearcă formularea unor motive subsumabile pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., criticile sunt, de asemenea, formale și generice.

Aceasta, întrucât nu este suficient a susține că instanța de apel a aplicat greșit anumite norme de drept material ci trebuie a dezvolta respectivul motiv, în sensul formulării de critici concrete la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor texte normative ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor imputate instanței, o minimă argumentare a criticii în fapt și drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează, exprimarea formală a nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără prezentarea unor motive de nelegalitate neputând echivala cu motivarea recursului în sensul cerut de lege.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

Văzând solicitarea intimatului - pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată prin întâmpinare și justificată prin chitanța privind plata onorariului avocațial, aflată la dosarului, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea, recurentul urmând a fi obligat la plata sumei de 300 RON către intimatul - pârât B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2672 din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON către intimatul - pârât B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.