ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2019

Ședința publică din data de 20 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă la data de 10 iulie 2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 60.000 euro sau în echivalent RON la momentul efectuării plății și la plata dobânzii legale calulate de la data introducerii cererii până la momentul restituirii integrale, conform O.G. nr. 9/2000.

Prin sentința nr. 55/2017 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamant; au fost obligați pârâții la plata sumei de 6.330 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta C. a declarat apel.

Prin decizia nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtă; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea față de pârâta C.. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii, atât reclamantul A., cât și pârâtul B. au declarat recurs.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat de recurentul-reclamant A. sunt, în esență, următoarele:

În argumentarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de apel a aplicat și a interpretat în mod greșit prevederile art. 349 și urm. și pe cele ale art. 351 lit. b) C. civ.

În opinia recurentului, în mod eronat Curtea de Apel Craiova a interpretat și a aplicat dispozițiile legale și a evaluat probele administrate în cauză, reținând că această datorie vizează doar pe unul dintre cei doi soți, de vreme ce aceștia au luat suma împreună, fapt dovedit prin depozițiile martorilor audiați în cauză, martori ce au relatat că aceasta a luat efectiv și banii nu numai că n-ar fi fost prezentă.

Or, în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 351 lit. b) C. civ., potrivit cărora soții răspund pentru datoriile contractate împreună.

Invocă nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art. 349 C. civ., privind bunurile comune în devălmășie ale celor doi soți, dobândite în timpul căsătoriei, cât și nesocotirea art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., privind imposibilitatea materială a preconstituirii înscrisului.

Apreciază ca fiind incident și motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susținând, că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a reținut că față de pârâta C. nu se impune stabilirea obligației de restituire a sumei de bani împrumutate.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat de recurentul-pârât B. sunt, în esență, următoarele:

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de apel, fără a proceda la o cercetare efectivă a fondului în virtutea caracterului devolutiv a apelului, fără să administreze vreo probă care să poată forma convingerea instanței, fără să motiveze și să arate în concret care au fost probele ce au condus la concluzia că doar pârâtul ar trebui să fie obligat la restituirea împrumutului, a nesocotit dispozițiile prevăzute de art. 349 și urm. și pe cele ale art. 351 lit. b) C. civ.

În acest sens, învederează că suma de bani contractată a fost folosită exclusiv pentru achiziționarea unui teren și pentru nevoile familiale, stare de fapt dovedită atât prin înscrisuri, cât și prin depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond, astfel că, potrivit art. 349 C. civ., bunurile reprezintă bunuri comune în devălmășie a soților, fiind dobândite în timpul regimului comunității legale.

Or, nesocotind dispozițiile art. 349 și urm C. civ., instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală, interpretând și aplicând greșit normele de drept, întrucât bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii, bunuri comune în devălmășie ale soților.

Instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză, în raport de normele legale incidente în materia răspunderii civile contractuale privind împrumutul de consumație (art. 2158 și urm C. civ.) și normele legale privind regimul comunității legale de bunuri ale soților (art. 349 și urm. C. civ., art. 351 lit. b) C. civ.).

Totodată, în opinia recurentului-pârât, considerentele deciziei instanței de apel nu cuprind analiza corespunzătoare a criticilor concrete formulate de apelantă cu privire la soluția primei instanțe, instanța arătând doar în termeni generali că Tribunalul Mehedinți nu a stabilit corect starea de fapt, fără a indica modul greșit în care prima instanță ar fi aplicat dispozițiile legale incidente, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ce stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, ceea ce atrage incidența motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost întocmit și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.

Părțile nu prezentat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând recursurile în raport de excepția de tardivitate, a cărei analiză este prioritară în respectarea principiului ce reglementează ordinea de soluționare a excepțiilor, consacrat de art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererile ca tardiv formulate, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

În cauză, termenul de recurs se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care statuează că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Termenul de recurs, fiind un termen de procedură legal, imperativ și absolut, nerespectarea sa duce la sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentului-reclamant A. la data de 27 aprilie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de apel, recursul fiind declarat cu depășirea termenului legal, care s-a împlinit la 28 mai 2018.

Recursul declarat de acest recurent a fost transmis prin intermediul unei firme de curierat, fără a se regăsi la dosar dovada datei la care actul de procedură s-a depus la serviciu de curierat. Înalta Curte constată că cererii de recurs i-a fost atașată, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru achitată la data de 29.05.2018 . Cum cererii de recurs i-a fost atașată dovada achitării taxei judiciare la data de 29.05.2018, ulterior momentului la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului, reiese că acesta a fost depus la serviciul de curierat cu depășirea termenului legal.

Recurentului-pârât B. i-a fost comunicată hotărârea recurată la data de 26 aprilie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la f. x din dosarul instanței de apel, recursul fiind declarat la 29 mai 2018. Cum termenul de recurs s-a împlinit la 27 mai 2018, într-o zi nelucrătoare (duminica), acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv 28 mai 2018, declararea recursului la 29 mai 2018 fiind peste termenul legal mai sus menționat.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca tardiv formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1105/2018 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca tardiv formulate.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2019.