ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1732/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28.04.2016 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.052005 de B.N.P. E. și Asociații; reîntoarcerea în patrimoniul defunctei F. a sumei de 100.000 euro reprezentând prețul cu care pârâta a înstrăinat ulterior imobilul, obiect al contractului; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 958 din 09.05.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.052005 de B.N.P. E. și Asociații, respingând capătul doi al cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiat, și obligând-o pe pârâta D. la plata către reclamanții A., B. și C. a cheltuielilor de judecată de 3.158,90 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 771A din 17 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins apelul formulat de pârâta G., împotriva sentinței civile nr. 958 din 09.05.2018, a Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs pârâta G..

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta G. a susținut că în mod greșit instanța de apel a menținut opinia instanței de fond, confirmand raționamentul acesteia, potrivit căruia prin decizia civilă nr. 379A/21.03.2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013, s-a stabilit lipsa discernământului defunctei F. la momentul semnării unui act juridic - testamentul din 16.05.2005.

La pronunțarea respectivei decizii, instanța s-a bazat pe o expertiză medico-legală care a avut ca act medical doveditor un înscris eliberat de o societate comercială cu activitate medicală, H. S.R.L., care aparținea unui cetățean româno-american (doctorul I.), aflat în relații extrem de apropiate cu reclamanta B., pentru că aceasta din urmă a lucrat pentru el ca asistentă medicală. La dosar nu există o altă dovadă care să ateste că, la momentul semnării contractului de vânzare, F. nu avea discernământ.

Totodată, a susținut că în mod greșit instanța a prezumat lipsa discernământului la data de 13 mai 2005, fără însă a avea dovezi în acest sens.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 2 decembrie 2019, intimații-reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 23 iunie 2020 Înalta Curte a procedat, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că urmează a se dispune asupra admisibilității în principiu a recursului, având în vedere și excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare.

Prin rezoluția din 20 iulie 2020 a fost stabilit termen de judecată la data de 22 septembrie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra chestiunii nulității recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Deși pârâta și-a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi incidente în speță, în condițiile în care nu se menționează normele de drept material care ar fi fost încălcate de curtea de apel.

Motivele expuse de recurentă în fundamentarea căii de atac se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanță, prin acestea criticându-se valoarea probatorie dată de instanță deciziei civile nr. 379A/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2013, în sensul că s-a stabilit prin acesta lipsa discernământului defunctei F. la momentul semnării testamentului din 16.05.2005, susținând recurenta că această decizie a fost pronunțată pe baza unui probatoriu insuficient, și că la dosarul cauzei există un singur înscris din care reieșea lipsa discernământului defunctei, iar acela provenea de la o societate aparținând unei persoane apropiate reclamantei B..

Înalta Curte constată că această critică a fost formulată și în apel în mod identic, iar instanța de apel a analizat-o, reținând că hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății.

S-a mai reținut că, în calea de atac devolutivă a apelului judecat în dosarul anterior cu nr. x/2013, s-a constatat că nu se mai poate dispune, în mod legal, efectuarea unui nou raport de expertiză medico legală-psihiatrică întrucât acesta a fost deja efectuat. Concluziile unei noi expertize se redactează pe baza constatărilor sau expertizelor medico-legale anterioare, a probelor din dosarul cauzei, a aspectelor specifice speței, a probelor noi, incluse în dosarul cauzei, precum și a obiecțiilor formulate de organele judiciare; nesoluționarea pe fond a obiectivelor fixate din cauza insuficienței materialului probator nu constituie o deficiență, o omisiune în sensul acestei dispoziții legale, care nu trebuie interpretată în mod restrictiv. Ca urmare, nu mai există altă posibilitate de efectuare a unei contraexpertize, chestiune de altfel rațională, întrucât s-ar ajunge la prelungirea fără limite a probațiunii la cererea părții nemulțumite.

Observând motivarea instanței de apel expusă mai sus, se constată că, în speță, pârâta nu formulează critici care vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate în cauză și a raționamentului Curții de Apel București, ca act procesual vizat de recurs, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ci vizează aspecte de evaluare a probelor care nu sunt apte a fi analizate în coordonatele motivelor de casare limitativ stabilite prin art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile recurentei vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanța de apel, în ceea ce privește existența sau inexistența discernământului defunctei F. la momentul semnării contractului de vânzare ce formează obiectul litigiului, reprezintă critici de netemeinicie, nesusceptibile de încadrare în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă ca temei al căii de atac exercitate.

Astfel, se constată că excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanțele de fond și de apel având, conform art. 264 și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, instanța de recurs neavând posibilitatea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate în precedentele etape procesuale.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constată nulitatea recursului declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 771A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 771A din 17 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2020