ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1605/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 2 noiembrie 2017, reclamantele S.C. A. S.R.L. și B. au chemat în judecată pârâtele Confederația Națională Sindicală "C.", S.C. D. S.R.L. și E., solicitând nulitatea absolută parțială a prevederilor din Statutul pârâtei C.N.S. C. cuprinse în Cav. IX Patrimoniul, articolul 53 alin. (1) teza 2) și 3) respectiv din veniturile întreprinderilor cu caracter lucrativ pe care le înființează sau le dobândește în mod legal, din patrimoniul fostului UGSR; constatarea nulității absolute a alin. (2) al articolului 53, respectiv "C. are dreptul la administrarea patrimoniului fostului UGSR în interesul tuturor membrilor săi, din același Cap. IX Patrimoniul din Statutul C.N.S. C.; constatarea nulității absolute a procesului-verbal încheiat la 04.07.1990, dispusă de DNA-SCC prin rezoluție în dosarul nr. x/2011, prin care a fost predat, respectiv preluat/luat patrimoniul UGSR; constatarea nulității absolute a tranzacției generale din 07.11.1991, act subsecvent procesului-verbal încheiat la 04.07.1990; constatarea nulității absolute a actului constitutiv din 24.07.2014 al pârâtei S.C. D. S.R.L..

Prin sentința nr. 1466/21.06.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea în consecință.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante, prin decizia civilă nr. 983A din data de 1 iulie 2019.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantele au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentele au invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ.

Recurentele susțin, în esență, următoarele:

În motivarea deciziei recurate, instanța de apel a reținut aspecte referitoare la persoane care nu au calitate în cauza dedusă judecății, precum și la constituirea CGM (UGSR), raportându-se doar la decizia nr. 614/08.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2010 și ignorând total decizia nr. 166A din 22.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel București.

Instanța de apel a ignorat total hotărârea nr. 910/2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, care la pagina 21 al doilea aliniat, teza ultimă, a statuat cu putere de lucru judecat faptul că "Confederația Generală a Muncii-CGM are o existență valabilă, iar modificările solicitate nu privesc dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. x, București, pentru care reclamanta are raporturi juridice posesie/administrare".

Prin sentința civilă nr. 1617/2019 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, s-a reținut și faptul că prin Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018 din data de 13.07.2018, s-au constatat infracțiunile de fals și uz de fals, solicitându-se și desființarea unor înscrisuri printre care și actul intitulat "Protocol" încheiat la 30 martie 1992, ca act subsecvent celor false, fiind întocmit prin fals și prin frauda legii;

Motivul pentru care instanța a respins apelul prin raportare la existența sau inexistența CGM (UGSR), este nelegal și excede cadrului procesual cu care a fost investită instanța, fiind străin de natura pricinii.

Se mai arată ca instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material referitoare la interesul reclamantelor în cauză.

Interesul reclamantelor trebuie analizat și prin prisma dobândirii unor avantaje rezultate din litigiile existente cu intimatele pârâte, întrucât, prin anularea actelor din cauza pendinte, nu ar mai trebui să achite nicio sumă intimatelor, pretențiile nemaiavând temei dacă s-ar dispune anularea actelor, contestația în anulare de pe rolul Tribunalului București, ce face obiectul dosarului nr. x/2018, ar fi admisă, iar hotărârea de evacuare ar fi anulată;

Motivarea instanței de apel referitor la lipsa interesului deoarece ar fi fost evacuați din imobil este greșită, întrucât prin anularea actelor din cauza pendinte ar solicita evacuarea pârâtelor pentru lipsa titlului, fără sa fie respinsă acțiunea pe motiv că ar fi necesară o comparare de titluri.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 7 iulie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 15.09.2020.

Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs invocate privesc, în primul rând, greșita respingere a apelului prin raportare la considerentele din decizie privind existența sau inexistența Confederației Generale a Muncii -CGM (UGSR), care ar fi în opinia recurentelor, un motiv nelegal și ar excede cadrului procesual cu care a fost investită instanța, fiind străin de natura pricinii.

Aceste susțineri nu pot conduce la reținerea incidenței motivului reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care ar fi aplicabil în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.

În cauză, hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde motive străine de natura pricinii, inclusiv acel motiv indicat de recurente, legat de reținerea inexistentei Confederații Generale a Muncii - CGM făcând posibilă exercitarea controlului judiciar sub aspectul celor arătate prin motivele de recurs .

Se reține în mod corect în motivarea deciziei că, în statutul F., nu se face nicio precizare cu privire la faptul că această organizație ar fi continuatoarea fostei Confederații Generale a Muncii, ci din contră, rezultă că este o organizație nou înființată, considerent fată de care se retine incidenta art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., și drept urmare, că nu se justifică un interes în formularea prezentei acțiuni, în condițiile în care anularea actelor juridice pretins ilegale nu ar avea ca efect reîntoarcerea bunului în patrimoniul F..

Recurentele mai invocă încălcarea autorității de lucru judecat, în temeiul prevederilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., prin ignorarea totală a hotărârii nr. 910/2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017, care la pagina 21 al doilea aliniat, teza ultimă, a statuat cu putere de lucru judecat faptul că "Confederația Generală a Muncii - CGM are o existență valabilă, iar modificările solicitate nu privesc dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. x, București, pentru care reclamanta are raporturi juridice posesie/administrare".

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentele mai arată că, prin sentința civilă nr. 1617/2019 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, s-a reținut și faptul că prin Ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2018 din data de 13.07.2018, s-au constatat infracțiunile de fals și uz de fals, solicitându-se și desființarea unor înscrisuri printre care și actul intitulat "Protocol" încheiat la 30 martie 1992, ca act subsecvent celor false, fiind întocmit prin fals și prin frauda legii.

Nu se poate reține incidența motivului de recurs privind autoritatea de lucru judecat, deoarece, în baza efectului pozitiv al lucrului judecat, judecătorului nu i se permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat.

Or, în cauză, raportat la obiectul acțiunii, și anume, nulitatea absolută parțială a prevederilor din Statutul pârâtei C.N.S. C., nu se poate considera că este incident efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece în judecata prezentului dosar nu este adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat, instanța de apel a realizat o justă interpretare a dispozițiilor legale ale art. 33 C. proc. civ., cu referire la interesul reclamantelor în promovarea prezentei acțiuni.

Legitimitatea interesului presupune că persoana care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

Celelalte condiții vizând interesul - născut, actual, personal și direct - se referă la existența interesului în momentul exercitării dreptului la acțiune, în sensul că neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite să-l exercite și respectiv la folosul practic urmărit al celui ce recurge la această formă procedurală.

În mod corect instanța de apel a considerat că nu se justifica interesul reclamantelor, nefiind dovedită legătura între pretenția concretă - de constatare a nulității absolute parțiale a prevederilor art. 53 alin. (1), teza 2) și 3) și alin. (2) din Statutul pârâtei C.N.S. C., de constatare a nulității absolute a procesului-verbal încheiat la 04.07.1990, dispusă de DNA-SCC prin rezoluție în dosarul nr. x/2011, prin care a fost predat, respectiv preluat/luat patrimoniul UGSR; de constatare a nulității absolute a tranzacției generale din 07.11.1991, act subsecvent procesului-verbal încheiat la 04.07.1990; de constatare a nulității absolute a actului constitutiv din 24.07.2014 al pârâtei S.C. D. SRL- și dreptul subiectiv afirmat de reclamante, respectiv reîntoarcerea bunului litigios în patrimoniul F..

Susținerile privind interesul reclamantelor, care ar fi trebuit analizat, în opinia reclamantelor și prin prisma dobândirii unor avantaje rezultate din litigiile existente cu intimatele pârâte (întrucât prin anularea actelor din cauza pendinte, nu ar mai trebui să achite nici o sumă intimatelor, pretențiile nemaiavând temei dacă s-ar dispune anularea actelor), interes care ar deriva și din împrejurarea că acestea au realizat o serie de investiții cu privire la imobilul în litigiu nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, ca de altfel, nici cele privind solicitarea de către reclamante a constatării nulității absolute, în raport de infracțiunile săvârșite în pretinderea sau dobândirea acestor bunuri, prin încheierea acestor acte, susținerile respective neavând înrâurire asupra prezentei cauze.

Cum interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic, în mod just instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor legale incidente, considerând că acțiunea este lipsită de interes, fapt ce atrage reținerea legalității deciziei recurate.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B., prin administrator judiciar CII G., și S.C. A. S.R.L., prin același administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 983A din data de 1 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B., prin administrator judiciar CII G., și S.C. A. S.R.L., prin același administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 983A din data de 1 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.