ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 923/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea formulată oral in ședința publică din data de 13 septembrie 2019 in cauza cu nr. x/2018* aflată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și motivată, ulterior, in scris recurentul A. a solicitat recuzarea completului de judecată in temeiul art. 47 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din 16 iulie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2018 s-a respins cererea de recuzare a domnilor judecători B., C. și D., membri ai completului de judecată R3CAF, formulată de petentul A.. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva incheierii menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea in tot a hotărârii prin care s-a respins cererea de recuzare și, in rejudecare, admiterea cererii. Invocând dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., a arătat recurentul că prin invocarea din oficiu a excepției inadmisibilității, chiar fiind de ordine publică, judecătorii s-au antepronunțat in cauză.

A arătat recurentul că nu se poate vorbi, astfel, despre imparțialitatea justiției, principiu consacrat de prevederile art. 142 alin. (2) din Consituția României și de respectarea dreptului la apărare II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: In prealabil, referitor la modalitatea de sesizare a instanței, Inalta Curte ia act că la data de 4 octombrie 2019 Curtea de Apel Oradea a soluționat definitiv dosarul nr. x/2018 pronunțând decizia 743/2019, astfel că la momentul soluționării recursului sunt indeplinite condițiile cerute de art. 53 alin. (1) teza a II a din C. proc.

civ. In ceea ce privește motivele de recurs formulate, reține Inalta Curte că potrivit art. 42 pct. 13 din C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În ceea ce privește cele două dimensiuni ale principiului imparțialității, în jurisprudența Curții Constituționale, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că: "imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). […]imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47)." În aceste repere,

se constată că in mod judicios prima instanță a reținut că nu există incompatibilitate și nici o antepronunțare in invocarea excepției inadmisibilității. Judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, soluționează litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc.

civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, iar părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii (art. 124-129 din Constituția României). Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 din C. proc.

civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează, verificarea admisibilității căii de atac fiind obligatorie, indiferent de invocarea sau nu a acestei excepții de către partea adversă. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 53 și 496 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 16 iulie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul x/2018, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.