ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6423/2019

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Română de Aviație A. prin Lichidator Judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala de Inspecție Economico Financiară, anularea Deciziei nr. 30/P/19.04.2018 emise de Ministerul Finanțelor Publice prin Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, a Dispoziției nr. 6002/260526 din 2.03.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 2.03.2018 emise de MFP-Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

2.1. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1467 din 15.04.2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că obiectul litigiului vizează o creanță fiscală în valoare de 2.942.000 RON, iar, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține în primă instanță tribunalului.

2.2. Hotărârea Tribunalului Ilfov

Prin sentința civilă nr. 2962 din 23 septembrie 2019 a Tribunalului Ilfov, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta a supus controlului judiciar actele emise de pârâtă, prin care a fost obligată să vireze la bugetul de stat suma de 4.071.453 RON, situație în care, față de cuantumul sumei, care depășește pragul valoric de 3.000.000 RON, competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune ce are ca obiect anularea Deciziei nr. 30/P/19.04.2018, a Dispoziției obligatorii nr. 6002/260526 din 2.03.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 2.03.2018, acte administrative fiscale emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Dispoziția obligatorie nr. 6002/260526 din 2.03.2018 s-a reținut prejudicierea bugetului de stat de către reclamantă cu suma de 4.071.453 RON, din care 2.942.000 RON reprezentând subvenție și 1.129.453 RON reprezentând accesorii aferente, calculate până la data de 4.08.2014, iar prin Raportul de inspecție economico-financiară din 2.03.2018 s-a concluzionat că urmează a fi dispusă măsura ca A. să vireze la bugetul de stat suma de 4.071.453 RON.

Înalta Curte constată că obligațiile financiare stabilite în sarcina reclamantei reprezintă sume primite drept subvenții de la bugetul de stat, prin ministerul de resort- Ministerul Apărării Naționale, a căror utilizare nu a fost justificată conform destinațiilor pentru care au fost solicitate.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului contestat în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului contestat.

Regulile privind competența sunt de strictă interpretare și, în raport cu obiectul acțiunii, Înalta Curte apreciază că sumele stabilite prin măsurile din dispoziția obligatorie contestată de reclamantă nu privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, ci se referă la venituri încasate în mod nelegal și la daune interese corespunzătoare.

În conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și art. 33 alin. (1) și (3) din Normele metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2012 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, împotriva dispoziției obligatorii se poate formula plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziția obligatorie fiind privită ca un act administrativ și nu ca un act de impunere fiscală, care să fie contestat în condițiile Codului de procedură fiscală.

Astfel, în cauză, în stabilirea instanței competente, nu este aplicabil criteriul valoric, ci criteriul rangului emitentului actului contestat.

Ca atare, constatând că emitentul actelor supuse controlului judiciar este o autoritate publică de nivel central, Înalta Curte va soluționa conflictul negativ de competență ivit prin stabilirea instanței competente să soluționeze fondul litigiului în favoarea Curții de Apel București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Compania Română de Aviație A. prin Lichidator Judiciar B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala de Inspecție Economico Financiară în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.