Decizia nr. 5880/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată inițial la data de 12 octombrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Local Fărcașa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț anularea Deciziei nr. x/05.08.2015 de respingere a cererii de plată pentru anul 2009 și a notificării nr. x/24.09.1015 de respingere a contestației împotriva deciziei și suspendarea efectelor acestei decizii. Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții Consiliul Local Fărcașa și Comuna Farcașa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură anularea Deciziei nr. 313/15.10.2015 de respingere a contestației împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din 17 august 2015. La data de 18 februarie 2016, prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis excepția conexității, s-a dispus conexarea și trimiterea dosarului nr. x/2015 la completul investit cu soluționarea dosarului nr. x/2015 Prin sentința civilă nr. 181/08.03.2016 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcașa, județul Neamț în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Neamț, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 102/2016 pronunțată în data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea principală și cea conexă, formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcașa în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură - Centrul Județean Neamț - Piatra Neamț.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs reclamantele Consiliul Local Fărcașa și Comuna Fărcașa, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii principală și cea conexă. Printr-un scurt istoric a menționat că, fermierul Consiliul Local al Comunei Fărcașa județ Neamț, a depus o cerere unică de plată pentru suprafața de 945,09 ha pășuni permanente localizate în UAT Fărcașa, solicitând sprijin pentru SAPS, ZMD și Plăți de agro-mediu P1, P1.2. În data de 17.08.2015 s-a comunicat Decizia 3930266 din 5.08.2015 prin care a fost informată că cererea este neeligibilă și i s-a respins plata. Ulterior s-a emis Proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 20.08.2015, menținând Decizia 313/2015 prin care se respinge contestația. Acte administrative au fost contestate în fața instanției, însă contestația a fost respinsă cu o motivare contradictorie și străină de cauză, dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea contestației a invocat pe cale de excepție, prescrierea obligației de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON, consemnată în Procesul-verbal și apreciază că instanța nu a analizat-o prioritar pe argumentul bunei credințe, deosebită de prescripția dreptului de constatare, reglementată în dreptul intern. Au fost aduse suficiente argumente în susținerea bunei credințe, depunând odată cu cererea de finanțare, documente privind calitatea de proprietar și dovezi privind utilizarea pășunilor. Mai mult arată că APIA Neamț, după ce efectuează un control și sesizează posibile fraude la DNA, emite Decizia de plată x din 11.06.2010 fără a aștepta soluția în dosarul penal. Nu poate fi trecut neobservat faptul că la data sesizării DNA, a plății, dar și la momentul emiterii Rezoluției de clasare, toate instituțiile implicate au cunoscut faptul că pășunile au fost utilizate de crescătorii locali de animale și nu de Consiliul Local și nu s-a luat la momentul respectiv decizia de stoparea sau returnare a plăților. Apreciază că toată situația s-a derulat într-un context legislativ confuz, fermierul Consiliul Local solicitând permanent informații de la autorități, informații ce au fost transmise ulterior incomplet și tardiv, în contextul în care funcționarii APIA aveau la rândul lor obligația de a verifica documentele depuse și de a îndruma solicitantul de bună-credință, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 73 alin. (5) teza a 2 din Regulamentul CE 796/2004. Instanța de fond nu a avut în vedere aspectele anterior prezentate, și a făcut o trimitere eronată la argumente de drept străine de natura cauzei, întrucât a invocat dispozițiile art. 8 din Regulamentul CE 1122/2009, pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. 73/2009, art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 sau ale art. 23 din Regulamentul 1290/2005, argumente și acte străine de natura apărărilor pe obligația de rambursare. În mod eronat instanța de fond reține faptul că, prin încheierea celor 19 contracte de pășunat, fermierul Consiliul Local Fărcaș a transmis dreptul de utilizare efectivă crescătorilor de animale astfel încât a încălcat criteriile de eligibilitate, deși înainte de această susținere aveau obligația să analizeze legalitatea emiterii actelor administrative. Astfel, deși se reține neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, respectiv lipsa dovezii utilizării terenului, în drept, emitentul actului face o trimitere generică la Regulamentele CE 1290/2005, 885/2006, 73/2009, 1121/2009, 1122/2009, Ordinul 152/2004 și O.U.G. nr. 125/2006, fără a face nici o precizare cu privire la dispozițiile concrete, din actele enumerate, pe care fermierul nu le-ar fi respectat în desfășurarea activității pentru care a solicitat sprijin financiar. Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanța de fond, care s-a limitat la susțineri sumare ale pierderii calității de utilizator prin încheierea contractelor de pășunat, deși Consiliul Local Fărcașa, prin HCL 20 din 4 mai 2009 doar a permis pășunatul fără taxă, în perioada 15 mai - 15 octombrie 2009, după ce în prealabil a formulat numeroase interpelări și sesizări la APIA Neamț. La data formulării cererii, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul 246/2008 și Regulamentele CE menționate în Decizie și Procesul-verbal, nu defineau ce înseamnă "propria activitate agricolă" în cazul pășunilor, și nici o instituție solicitată nu a răspuns obiectiv și punctual întrebărilor recurentei. Susține că la depunerea cererii de plată i s-a atras atenția doar să nu perceapă taxă de pășunat, să facă dovada proprietății asupra terenurilor, precum și a faptului că acestea sunt întreținute de Consiliul Local. În apărarea sa a susținut existența și posibilitatea aplicării principiului proporționalității menționat la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de situația de fapt reținută și anume pierderea calității de utilizator a Consiliului Local prin încheierea contractelor de pășunat, apreciind că eventualul debit ar trebui stabilit proporțional cu durata utilizării, pe o cheltuială parțial eligibilă și nu prin raportare la întreg anul 2009. Ca atare în aceste condiții în eventualitatea reținerii unui debit acesta trebuia stabilit procentual cu perioada pentru care s-a pierdut calitatea de utilizator și nu integral pe tot anul 2009.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Investiții pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Investiții pentru Agricultură a invocat, în principal, excepția nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanții au suspus controlului de legalitate Decizia nr. x/05.08.2015 de respingere a cererii de plată pentru anul 2009 emisă de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț și Notificarea nr. x/24.09.1015 de respingere a contestației împotriva deciziei, emisă de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură precum și Decizia nr. 313/15.10.2015 de respingere a contestației împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din 17 august 2015. Instanța de fond a respins cererea conexă formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcașa apreciind ca legale și temeinice actele contestate. Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluționarea excepției invocate de intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură în cuprinsul întâmpinării. Înalta Curte constată, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă este neîntemeiată, întrucât recurenții- reclamanți au formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocate. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte constată că recurenții au apreciat că soluția pronunțată nu a fost cuprinzător motivată, nu a analizat și nu a avut în vedere argumentele legale de admitere a cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost formulate. Subsumat acestei critici, Înalta Curte precizează că motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părțile să cunoască temeiurile, fundamentele soluției adoptate de judecător, iar instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei acesteia. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. S-a susținut, în doctrină, că hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, sau între considerente, lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială, precum și atunci când judecătorul a motivat confuz, sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Este însă de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere, pentru a se considera că hotărârea este motivată. Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic urmat. Mai mult decât atât, prin recursul formulat se invocă motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motivul de recurs, situație în care această susținere apare ca nefondată. Criticile ulterioare din cadrul recursului vizează motivul de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentele au adus aceleași critici soluției instanței de fond, ca și în cuprinsul cererilor de chemare în judecată, respectiv interpretarea și aplicarea eronată a unor prevederi legale, respectiv Ordinul nr. 246/2008 și O.U.G. nr. 125/2006 și reținerea eronată că a formulat cereri de plată, deși nu era utilizator al pășunilor permanente comunale. Consiliul local al comunei Fărcașa a depus în campania 2009 cerere unică de plată pe suprafață, înregistrată sub nr. x/07.04.2009, prin care a solicitat și primit subvenții pentru schemele de plată SAPS, ZMD și Plăți de Agro-Mediu P1 și P1.2 pentru suprafața 945,25 ha pășuni permanente, teren situat pe raza comunei Fărcașa, județ Neamț. Prin procesul-verbal nr. x/20.08.2015 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, A.P.I.A. a apreciat că fermierul Consiliul local Fărcașa nu a îndeplinit obligațiile asumate prin cererea unică de plată pe suprafața 2009, reținând din Nota de relatări nr. x/08.07.2015 solicitată de A.P.I.A. Central primarului Consiliului local al com. Fărcașa, că Primăria are încheiate 19 contracte de pășunat cu reprezentați ai crescătorilor de animale pentru fiecare tip de pășune în parte, însă nu s-a încasat taxă de pășunat de la aceștia invocând prevederile HCL nr. 20/04.04.05.2009. Prin Decizia nr. 313/15.10.2015, APIA Central a respins contestația formulată de Consiliul local Fărcașa împotriva Procesului-verbal nr. x/20.08.2015. Anterior, prin Decizia nr. x/05.08.2005, Centrul Județean Neamț al APIA a respins ca neeligibilă cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pentru anul 2009, în temeiul O.U.G. nr. 125/2006, a Regulamentului CE nr. 1973/2004 și a Regulamentului C.E. nr. 796/2004. Iar, prin Notificarea nr. x/24.09.2015 a fost respinsă contestația înregistrată sub același număr la APIA Centrul Județean Neamț, formulată de către Consiliul Local Fărcașa împotriva Deciziei nr. x/05.08.2015. Înalta Curte nu poate reține critica vizând faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției vizând prescrierea obligației de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON, în sensul că trebuiau aplicate prevederile art. 73 alin. (5) din Regulamentul CE nr. 796/2004, întrucât judecătorul fondului a precizat corect în partea introductivă a motivării soluției sale că o califică ca fiind apărare de fond, motivând detailat acest apreciere. Sub acest aspect instanța de control judiciar reține că, reclamanții au susținut faptul că A.P.I.A. - Comisia de soluționare a contestației a stabilit ca temei de drept art. 73 alin. (1) și (3) din Regulamentul C.E nr. 796/2004, însă nu a avut în vedere și dispozițiile cuprinse în alin. (5) teza 1 și 2 ale aceluiași articol 73, în care perioada prevăzută la primul paragraf, este limitată la patru ani, în cazul în care beneficiarul a acționat cu bună-credință. În susținerea bunei sale credințe, au arătat reclamanții, la data depunerii cererii de plată 07.04.2009, nu era încheiat nici un contract de pășunat și că, a depus odată cu cererea de finanțare: documentele doveditoare privind calitatea de proprietar și dovezi privind utilizarea pășunilor. Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, prin accesarea măsurii 211 și semnarea contractului, fermierii cunoșteau că sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva unor verificări ulterioare și că exista un termen de 5 ani (de la data efectuării primei plăți aferente acestei măsuri) în care erau obligați să continue activitățile agricole și să respecte Bunele Condiții Agricole și de Mediu pe toată suprafața agricolă a fermei. În acest context nu se pune problema bunei credințe, ci a respectării prevederilor accesării schemelor de sprijin pe suprafață pentru anul 2009, respectiv a declarației date la data de 3 aprilie 2009 în sensul că va desfășura propria activitate agricolă. Potrivit actelor de la dosar începând cu luna mai reclamanții nu au mai desfășurat propria activitate agricolă pe teren, ci au încheiat în cursul anului 2019 circa 19 contracte de pășunat prin care a acordat folosință asupra pășunilor pentru care formulase cerere de plată. Față de această situație Înalta Curte apreciază corectă soluția primei instanțe sub aspectul reținerii ca apărare de fond a criticii vizând prescrierea obligației de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON. Instanța supremă nu poate primi motivele recurenților vizând faptul că instanța de fond a reținut eronat temeiul de drept, întrucât prevederile legale incidente cauzei sunt de strictă interpretare. Potrivit art. 5 alin. (7) din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 Consiliile Locale pot depune cereri de plată pentru pajiștile comunale pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri trebuie să desfășoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, respectiv să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea. Astfel cum s-a arătat anterior reclamantul Consiliul Local Fărcașa, după depunerea cererii de acordare a sprijinului financiar în campania din anul 2009 (prin care se asuma să respecte criteriile de eligibilitate) a încheiat în baza H.C.L. 20/4 mai 2009, în perioada mai- octombrie circa 19 contracte de pășunat, cedând crescătorilor de animale din localitate dreptul de folosință a suprafețelor de pășuni pentru care solicitase sprijin. Prin încheierea contractelor de pășunat fără plată, recurenții au cedat dreptul de folosință asupra terenurilor, context în care nu au mai putut să își desfășoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006. Înalta Curte constată ca fiind nefondată și solicitarea aplicării principiului proporționalității menționat la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de situația de fapt reținută și anume pierderea calității de utilizator prin încheierea contractelor de pășunat, întrucât suma încasată a fost pentru tot anul 2019 și recurenții nu au dovedit folosirea terenului în cadrul propriei activități agricole pentru perioada în care nu a făcut obiectul contractelor de pășunat. În această situație soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este corectă, judecătorul fondului constatând în mod legal că au fost încălcate criteriile de eligibilitate prin faptul că nu a putut face îndeplinirii "obligației corelativă de a face dovada utilizării efective a terenurilor pentru care a formulat cererea de acordare a sprijinului financiar în campania din 2009". În consecință, reținându-se că motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.