ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5081/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta Obștea Valea Șusenilor a chemat în judecată Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând obligarea acestuia la acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au putut recolta datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă în sumă de 294.867,9 RON pentru suprafața de 387,1 ha situată în Situl NATURA 2000 din care: 12.5885,34 RON aferente anului 2014 și 168982,56 RON aferente anului 2015. Reclamanta a susținut că aceste compensații se cuvin proprietarilor conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, H.G nr. 861/2009 și Legea nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149 din 6 martie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamanta Obștea Valea Susenilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, având ca obiect despăgubire.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta Obștea Valea Susenilor a declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în justificarea soluției de respingere a acțiunii instanța de fond a invocat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36 din 23.11.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 11.02.2016 arătând că potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe. În decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că:,.Pentru acordarea compensațiilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010. Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică deoarece, organele centrale ale administrației publice aveau obligația să inițieze și să urmărească până la finalizare apariția H.G. de publicare în Monitorul Oficial a normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor. Organul central al administrației publice a refuzat în mod nejustificat să inițieze și respectiv să finalizeze demersurile legale (care au în vedere inclusiv adoptarea unei Hotărâri de Guvern) care să aprobe normele metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor. O Hotărâre de Guvern trebuia dată pentru a se aproba normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a fondului proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond. Recurenta mai consideră că solicitarea compensațiilor pentru lipsa de folosință a pădurilor protejate nu poate fi reținută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite în art. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea unui agent economic și în mod evident nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre. Recurenta mai arată că, între timp, s-a îndeplinit condiția primirii avizului favorabil al Comisiei Europene nr. C (2012)5266 final/19.07.2012 și condiția primirii avizului favorabil al Comisiei Europene, respectiv Decizia Comisiei (3.1.2017) în Anexă C (2016) 8769 final comunicată Reprezentanței permanente a României la Bruxelles la data de 4 ianuarie 2017. Avizul Comisiei Europene (3.01.2017) privește acordarea acestor compensații pentru perioada 2014-2020. După primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor nu și-a respectat obligațiile legale prevăzute în Codul silvic, în H.G nr. 861/2009 și în art. 1 al anexei nr. 1 la H.G nr. 861/2009 privind aprobarea normelor metodologice de a proceda la fundamentarea anuală a necesarului de fonduri și de a înscrie în bugetele proprii banii necesari acordării acestor despăgubiri dar și de a întreprinde demersurile legale pentru aprobarea (prin Hotărâre de Guvern) a normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond. Chiar dacă, ipotetic vorbind, după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene ar mai fi necesară apariția unui alt act normativ (la nivel de acte normative subsecvente legii) Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ar fi trebuit să inițieze și să stăruie în aprobarea unor astfel de acte normative din moment ce au trecut peste 5 ani de la primirea și publicarea primei Decizii a Comisiei Europene, și peste 6 luni de la publicarea celei de-a doua decizii a Comisiei Europene din 3.01.2017. Neacordarea acestor compensații reprezintă o încălcare evidentă a normelor europene care pe de o parte protejează și garantează dreptul de proprietate iar pe de altă parte protejează natura. Recurenta mai precizează că în susținerea cererii a depus și Adresa nr. x/29.09.2011 a Ministerului Mediului către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din care rezultă că sunt asigurați banii necesari pentru aceste despăgubiri. În condițiile refuzului nejustificat al autorităților statului, de a normativiza, așa cum erau obligate, recurenta invocă aplicabilitatea în dreptul românesc a Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 și a Deciziei Comisiei (3.1.2017) în Anexă C (2016) 8769 final comunicată Reprezentanței permanente a României la Bruxelles la data de 4 ianuarie 2017. Acestea au efect direct vertical în ordinea juridică europeană și națională, astfel că particularii pot invoca, direct în fața instanțelor naționale, acordarea ajutorului de stat favorabil. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Apelor și Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta Obștea Valea Șusenilor a solicitat acordarea de compensații, aferente anilor 2014-2015, datorită restricțiilor de utilizare a terenurilor forestiere, deținute în arii naturale protejate de interes comunitar Situl NATURA 2000, motivat de refuzul nejustificat al C.R.S.C Râmnicu-Vâlcea, respectiv Direcției Regionale a Finanțelor Publice Craiova de a acorda ajutoarele de stat. Recurenta-consideră că prima instanță a încadrat, în mod eronat, compensațiile solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) Iit.b) din Codul silvic în categoria "ajutoarelor de stat", deși încadrarea în respectiva categorie a compensațiilor prevăzute de Codul silvic este reglementată prin lege, respectiv prin O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli. Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4) din O.G. nr. 14/2010 reglementează că "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: (...) activități de dezvoltare rurală (...) plăți Natura 2000". În ceea ce privește plățile care pot fi acordate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, legiuitorul a stabilit în mod expres, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/2010, că se încadrează în categoria ajutoarelor de stat. Prin Decizia nr. 36/23.11.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 107 din 11/02/2016, Înalta Curtea de Casație și Justiție, pronunțând o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, și a stabilit că pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010. Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, publicată în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, Ministerul a primit aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice sau juridice care dețin păduri în TI și T2, din cadrul siturilor Natura 2000, însă, conform acestei decizii, ajutoarele de stat se pot acorda numai după publicarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare și control a ajutoarelor de stat, pentru aceste compensații, în Monitorul Oficial al României. Așadar, chiar dacă se poate considera ca fiind îndeplinită una dintre cele două condiții care să justifice cererea recurentei, faptul că nu a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații face ca posibilitatea acordării acestora să nu poată fi realizată. Cu privire la lipsa îndeplinirii acestei condiții, recurenta apreciază faptul că hotărârea primei instanțe ar fi nelegală și netemeinică prin aceea că organele centrale ale administrației publice aveau obligația legală de a iniția și a urmări până la finalizare publicarea în Monitorul Oficial a normelor în discuție. Emiterea Deciziei nr. C (2012)5166 final a Comisiei Europene prin care a fost avizată schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre de Guvern era necesară, însă nu suficientă pentru acordarea acestor plăți având în vedere faptul că, în cuprinsul aceleiași Decizii, Comisia menționează expres faptul că respectiva schema nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial. Or, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 36/2015 și cum în mod judicios a reținut și prima instanță în lipsa îndeplinirii celor două condiții în mod cumulativ, posibilitatea acordării compensațiilor cerute de recurentă nu poate fi realizată. Argumentele recurentei referitoare la utilitatea, oportunitatea și legalitatea unui demers legislativ prin intermediul căruia să fie aprobate aceste norme sunt justificate și prin prisma Ministerului, acesta fiind și temeiul care a condus la inițierea de către Minister a proiectului de act normativ cu acest subiect, însă, faptul că proiectul nu a fost finalizat prin publicarea lui în Monitorul Oficial, nu îi poate fi imputat intimatului. Nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorității publice. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.