ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 01.10.2014, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, așa cum a fost precizată la 10.10.2014, reclamanta Obștea Lăzărești a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la plata de despăgubiri în cuantum de 73.902,96 RON reprezentând ajutorul Natura 2000, sumă determinată de contravaloarea lipsei de folosință și produselor nerecoltate, ca urmare a funcțiilor de protecție stabilite pentru amenajamentele silvice, care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente anilor 2010 - 2013.

Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. 187/2015 pronunțată la data de 21 aprilie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârât, respingând și acțiunea precizată, formulată de reclamanta Obștea Lăzărești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva Sentinței civile nr. 187/2015 a declarat recurs reclamanta Obștea Lăzărești, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii.

Susține recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, iar motivele sunt străine de natura cauzei.

Arată recurenta că, în apărările formulate de intimatul-pârât nu se regăsește invocat motivul lipsei dreptului de proprietate al recurentei-reclamante, titlul de proprietate depus de recurentă fiind emis în condițiile Fondului Funciar, ca act final al procedurii de reconstituire.

Instanța de fond a considerat că acest titlu de proprietate nu are legătură cu terenurile pentru care reclamanta solicită compensații, deși aceasta este suprafața de teren pentru care a fost emisă HCJ nr. 4086/2006 și a fost pusă în posesie prin procesele-verbale, acte luate în considerare la întocmirea documentației necesare, pentru acordarea acestor compensații.

Susține, de asemenea, recurenta-reclamantă că se află în posesia acestor terenuri, pe care le administrează, învestind și sume de bani pentru paza și întreținerea lor.

Documentele au fost verificate cu prilejul întocmirii documentației în vederea stabilirii sumelor ce i se cuvin și din toate aceste acte rezultă că terenurile aflate în fondul forestier sunt proprietatea Obștei Lăzărești. În decontul justificativ se menționează actele de proprietate, parcelele și suprafețele de teren pentru care recurenta a făcut dovada dreptului său de proprietate iar respingerea acordării acestor sume a avut alt temei juridic și în niciun caz lipsa calității de proprietar a recurentei, calitate ce este recunoscută de toate documentele depuse la dosarul cauzei.

Consideră recurenta că instanța de fond nu a analizat actul intitulat "Decizia etapei de încadrare nr. 45/04.12.2014", unde rezultă suprafața de teren din amenajamentul Fondului Forestier, proprietatea Obștea Lăzărești, proprietate care îi dă dreptul la aceste compensații și tot instanța de fond, în măsura în care considera că existau probleme privind dreptul de proprietate al recurentei - reclamante, putea să dispună verificarea în teren a acestei proprietăți, existând expertize tehnice întocmite la fața locului iar motivarea că titlul de proprietate nu are legătură cu terenurile recurentei nu este susținută de nici o probă aflată la dosarul cauzei.

Acestea sunt considerentele pentru care recurenta apreciază că motivele invocate de instanța de fond sunt străine de natura cauzei, în totală contradicție cu documentele depuse la dosar, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocă recurenta, cu titlu de precedent judiciar, Sentința civilă nr. 404/08.11.2013, pronunțată de aceeași instanță, pe aceleași considerente și pe aceleași acte de proprietate, sentință prin care a fost admisă acțiunea reclamantei Obștea Porceni, obște învecinată cu proprietatea sa.

Față de aceste considerente, solicită instanței de recurs a analiza legalitatea sentinței de fond, atât sub aspectul unei motivări străine de natura cauzei, cât și sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material.

Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Solicită intimatul a observa că terenurile trecute în titlul de proprietate au categoria de folosință de "pășuni" ce se află în tarlaua x parcela x, respectiv tarlaua x parcela x. Dacă se studiază Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/20.11.2006, se observă că terenul forestier este amplasat în tarlalele 19, 20, 21 și 22, parcelele 262, 279 și 284.

Se mai susține de către intimat că nu se poate pronunța asupra formularului de decont atât timp cât avizarea acestui act se face de către Direcția Generală a Finanțelor Publice prin structura teritorială aferentă (aspect care reiese cu evidență din cuprinsul Anexei 4 la normele metodologice) și în cuprinsul căruia se justifică și se validează cuantumul pretențiilor, ca atare, consideră că suma nu este certă.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, solicitând respingerea apărărilor acestuia și admiterea recursului, prin actele depuse la dosar dovedind îndeplinirea condițiilor necesare pentru obținerea drepturilor bănești, respectiv a alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Ulterior, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2018, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului de față, la data de 19.02.2019.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost precizată la 10.10.2014, reclamanta Obștea Lăzărești a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice la plata de despăgubiri în cuantum de 73.902,96 RON reprezentând ajutorul Natura 2000, sumă determinată de contravaloarea lipsei de folosință și produselor nerecoltate, ca urmare a funcțiilor de protecție stabilite pentru amenajamentele silvice, care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente anilor 2010 - 2013.

Prima instanță a respins cererea reclamantei, constatând că nu există un refuz nejustificat din partea pârâtului, ca urmare a faptului că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 89,2 ha, pentru care solicitat acordarea de compensații.

Reevaluând considerentele hotărârii contestate, precum și materialul probator administrat în cauză, prin prisma cadrului legal aplicabil în speță, pentru a răspunde punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta menționează în mod generic normele de la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., fără a încadra criticile sale la fiecare motiv de casare în parte, fără a indica, în concret, care sunt motivele străine de natura cauzei identificate în hotărârea recurată ori, normele de drept material încălcate sau aplicate greșit.

În ceea ce privește motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte constată că sentința de fond a fost pronunțată cu respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că aceasta cuprinde împrejurările de fapt și de drept și motivele care au format convingerea instanței, răspunzând argumentelor invocate de părți.

Analizând sentința recurată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde motivele pe care se întemeiază, atât în fapt cât și în drept, nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, hotărârea pronunțată de instanța de fond răspunzând exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. instanța pronunțându-se în limitele învestirii sale pe baza probelor depuse de părți și a normelor legale aplicabile.

Susține recurenta că, "în apărările formulate de intimatul-pârât nu se regăsește invocat motivul lipsei dreptului de proprietate al recurentei-reclamante".

Înalta Curte, studiind actele și lucrările dosarului constată că lipsa dovezii dreptului de proprietate al recurentei-reclamantei asupra suprafeței de teren pentru care se solicită acordarea de compensații a fost constatată de instanță, în baza rolului său pentru aflarea adevărului, instanță, care în prealabil i-a pus în vedere reclamantei, în temeiul art. 254 alin. (5) din C. proc. civ., să completeze probatoriul, depunând la dosar înscrisurile prevăzute la articolul 6 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, respectiv întreaga documentație pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul că lipsa dreptului de proprietate nu a fost invocată de intimatul-pârât nu prezintă nicio relevanță, nefiind atributul exclusiv al acestuia; instanța fiind îndrituită să constate că probele propuse de părți sunt neîndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului și apoi, la momentul deliberării, că acestea lipsesc.

Se constată că, în realitate, recurenta este nemulțumită de abordarea și interpretarea dată de instanța de fond situației de fapt și de drept, iar acest lucru nu poate fi interpretat în sensul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura cauzei, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material").

Înalta Curte, analizând sentința recurată din această perspectivă, constată că, în cadrul recursului, recurenta nu a indicat care sunt normele de drept material încălcate sau greșit aplicate de prima instanță.

În esență, prin cererea de recurs, susține recurenta că, în ceea ce privește dreptul său de proprietate, documentele justificative au fost verificate cu prilejul întocmirii documentației în vederea stabilirii sumelor ce i se cuvin și în "toate aceste acte" rezultă că terenurile aflate în fondul forestier sunt proprietatea sa. De asemenea, în decontul justificativ de menționează "actele de proprietate", parcelele și suprafețele de teren pentru care susține că a făcut dovada dreptului său de proprietate.

Înalta Curte constată că nici la momentul judecării recursului, recurenta-reclamantă nu este în măsură să indice în concret titlul său de proprietate pentru suprafața de 89,2 ha pentru care solicită acordarea de despăgubiri, titlu emis în conformitate cu legile fondului funciar, în condițiile în care suprafața de teren invocată intră sub incidența legilor fondului funciar.

Se observă că recurenta face susțineri la modul general despre "acte justificative", fără a menționa, cu număr și data, titlul de proprietate pentru suprafața de 89,2 ha.

Studiind actele și lucrările dosarului de fond se constată că recurenta-reclamantă a depus un singur Titlu de proprietate, înregistrat sub nr. x/07.05.2008 (dosar fond), reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 76 ha și 7300 mp teren, din cuprinsul acestuia rezultând faptul că acest teren a fost încadrat în categoria de folosință " Pășuni", situat în tarlaua x, parcela x (suprafața de 12 ha 6705 mp) și în tarlaua x parcela x (suprafața de 64 ha 0595 mp).

Astfel cum și instanța de fond în mod corect a constatat, printr-o cerere adresată Judecătoriei Târgu Jiu, înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta a solicitat stabilirea dreptului de proprietate asupra unui teren categoria de folosință pășune, amplasat în tarlaua x parcela x și a unui teren amplasat în tarlaua x, parcela x, teren în suprafață totală de 35,8872 ha; în cadrul acestei cereri susținând că, pentru suprafața de 76,73 ha pășune (gol alpin), urmare a H.C.J. nr. 4086/23.06.2006, a fost pusă în posesie prin procesul-verbal din 23.04.2008 și că pentru terenurile categoria pășune situate în tarlaua x parcela x și tarlaua x parcela x, nu s-au eliberat acte de proprietate legale, în sensul că titlul de proprietate emis privește doar terenul agricol. Reclamanta a mai susținut că, din suprafața totală de 64,0595 ha cuprinsă în parcela x, tarlaua x, suprafața de 23,2167 ha este teren forestier, diferența pentru care deține titlul de proprietate este teren agricol. Aceeași situație este și cu suprafața de 12,6705 ha amplasată în tarlaua x, parcela x și acest teren este teren cu vegetație forestieră.

Analizând Procesul-verbal de punere în posesie din 23.04.2008, Înalta Curte constată că acesta a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. x/07.05.2008, pentru suprafața de teren de 76 ha și 7300 mp., menționați anterior, astfel cum rezultă din cererea adresată de reclamantă judecătoriei Târgu Jiu (dosar fond), acest titlu de proprietate necuprinzând însă suprafața de teren de 89,2 ha, pentru care reclamanta a solicitat despăgubirile ce fac obiectul prezentei cauze. Se constată astfel, analizând Procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 23.04.2008 (dosar fond) și Titlul de Proprietate nr. x din data de 07.05.2008 (dosar fond) că ambele vizează aceeași suprafață de teren (76 ha și 7300 mp) încadrată în categoria de folosință "Pășuni" identificată topografic în tarlalele 18, 19, solele 276, respectiv 266.

Din documentația depusă la dosarul de fond de către recurentă, instanța de control judiciar a mai identificat un Proces-verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. x/20.11.2006 ce vizează o suprafață de 979 ha și 8500 mp, teren încadrat în categoria " Teren forestier înscris în amenajamentul silvic", această suprafață de teren regăsindu-se în Contractul de servicii Silvice nr. 18 încheiat în data de 16.01.2012, între Ocolul Silvic "Jiul" - în calitate de prestator de servicii silvice și recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar (dosar fond); această suprafață de teren de 979 ha și 8500 mp fiind identificată topografic în Tarlalele 19, 20, 21, 22, parcelele 262, 279, 284.

Înalta Curte deduce că suprafața de 89,2 ha, ce face obiectul prezentei judecăți, ar putea fi inclusă în cele 979 ha deținute de recurenta-reclamantă în baza Procesului-verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. x/20.12.2006, în condițiile în care acest document se regăsește menționat în Deconturile justificative atașate la dosar fond, împreună cu CPSS nr. 605/04.12.2006 și cu Actul adițional nr. 605/2006, ce vizează această suprafață de 89,2 ha.

Astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu a putut face dovada că în urma acestui Proces-verbal de punere în posesie nr. x/20.11.2006 i-a fost emis Titlul de proprietate în conformitate cu legile fondului funciar pentru suprafața ce face obiectul prezentei judecăți (suprafața de 89,2 ha), acesta fiind singurul act ce face dovada dreptului de proprietate asupra terenului și implicit, a îndeplinirii condiției prevăzute de articolul 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, ca făcând parte din documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care singurul titlu de proprietate depus la dosar, respectiv Titlul de proprietate nr. x/07.05.2008, vizează o suprafață de teren mai mica decât cea pentru care solicită acordarea de compensații, din actele dosarului rezultând că acesta nu are legătură cu terenul ce face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu a fost în măsură să identifice cu număr și dată, un alt Titlu de proprietate pentru suprafața de 89,2 ha, ce face obiectul prezentei judecăți, susținerile sale din cadrul cererii de recurs fiind generice sub acest aspect.

Cât privește aprecierea instanței de fond, în sensul că Procesul-verbal de punere în posesie constituie un act premergător emiterii titlului de proprietate și doar acest din urmă document face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 26 Legii fondului funciar nr. 1/2000, conform cărora

"(1) Foștilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, păduri grănicerești și alte forme asociative asimilate acestora, precum și moștenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mențiunea la titular: "composesorat", "obște de moșneni", "obște de răzeși", "păduri grănicerești", alte asociații și cu denumirea localității respective."

Așadar, procedura de retrocedare se finalizează cu acordarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, ceea ce înseamnă că existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei este confirmată de la data emiterii titlului în favoarea sa.

Conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea coroborată a textelor de lege menționate impune condiția existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiție esențială pentru obținerea dreptului la despăgubiri și a exercitării acțiunii în instanță.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă - lipsa titlului împiedicând obținerea dreptului la compensații asupra terenului în litigiu.

În condițiile în care recurenta - reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 89,2 ha, printr-un Titlu de proprietate emis în condițiile legilor fondului funciar, având în vedere că suprafața de teren intră sub incidența acestor legi, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod temeinic a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată, apreciind că nu este vorba de un refuz nejustificat din partea pârâtului.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază criticile recurentei, ca nefondate, constatând că sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ., judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta Obștea Lăzărești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Obștea Lăzărești împotriva Sentinței nr. 187/2015 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

GGC - NN