ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2018

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură:

(i) obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 79.460,61 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 234,60 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțională T2, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2007;

(ii) obligarea pârâților la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată începând cu data de 18.02.2014 - dată la care creanța a devenit exigibilă;

(iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 7 din 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate, ca nefondate, și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 7 din 13 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

1.3.1. Recursul declarat de reclamanta A.

Această recurentă a solicitat casarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut că instanța de fond, raportat la starea de fapt, a interpretat în mod eronat dispozițiile existente. Prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 din 19.07.2012 nu impun ca solicitantul să facă dovada proprietății doar prin titlul de proprietate, ci să dețină un act de proprietate pentru pădure, prevederi care trebuie coroborate cu legislația internă în materie, respectiv C. Silvic, H.G. nr. 861/2009 și ale C. civ.

A criticat raportarea la Decizia nr. 1 din 30.06.1997 a Curții Supreme de Justiție, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, și care a analizat valoarea procesului-verbal de punere în posesie în ceea ce privește o acțiune în revendicare.

În favoarea recurentei operează, de la data intrării în posesia terenului în litigiu, prin emiterea Procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 06.11.2010, o prezumție relativă a proprietății, care până în prezent nu a fost răsturnată prin proba contrară, iar dreptul de proprietate al recurentei nu a fost contestat nici de intimat și nici de alt terț.

Recurenta a făcut dovada încheierii unui contract de prestări servicii silvice și a depus toate diligențele în vederea obținerii unui titlu de proprietate asupra terenului. De asemenea, prin adresa nr. x din 02.02.2015 emisă de Primăria Crasna, se arată că "obștea actual are făcut amenajamentul silvic pe toată suprafața pe perioada 2012 - 2022", astfel încât "urmează să se finalizeze situația și să se elibereze titlul de proprietate", situația fiind "întârziată și de efectul Legii nr. 165/2013".

1.3.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice

În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a criticat modul de soluționare, de către instanța de fond, a excepțiilor invocate, precum și considerentele acesteia, argumentând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

A criticat faptul că prima instanță, deși a constatat incidența în prezenta speță a termenului de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958, a reținut că dreptul reclamantei la despăgubiri ar fi afectat de o condiție suspensivă, anume publicarea, în Jurnalul Uniunii Europene, la data de 14 septembrie 2012, a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 din 19.07.2012. Recurentul a susținut că acest drept a fost prevăzut și rezidă în dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din C. Silvic, iar soluția instanței este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, care doar amână acordarea efectivă a compensațiilor.

În plus, în cuprinsul Deciziei Comisiei, este indicat faptul că "schema, care va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în M. Of. al României", or acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 14.09.2014.

Recurentul a criticat, de asemenea, soluția dată de instanța de fond excepției prematurității, susținând că aceasta a calificat excepția ca o apărare de fond, fără a cerceta amănunțit dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009. În prezenta speță, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante, nu se regăsesc nici măcar documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare, care să ateste dreptul părții de a solicita astfel de compensații.

Raționamentul instanței este unul deficitar, în condițiile în care apreciază ca fiind legală eludarea unor etape din procedura de acordare a compensațiilor, prin instituirea unei posibilități distincte de obținere a acestora printr-o acțiune în instanță împotriva Ministerului, cu ignorarea rolului esențial al unităților teritoriale, singurele în măsură să confirme și să valideze cererile de acest gen.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, le-a declarat ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a acestora.

2.2. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând actele și înscrisurile cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursurile nefondate și le va respinge, pentru următoarele considerente.

2.2.1. Recursul declarat de reclamanta A.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului material la acțiune, în sensul de a stabili dacă dreptul la acordarea compensațiilor în temeiul dispozițiilor Legii nr. 46/2008 privind C. silvic s-a născut în patrimoniul reclamantei A.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 234,60 ha situat pe raza județului Gorj.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 Legii fondului funciar nr. 1/2000:

"(1) Foștilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, composesorate, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, păduri grănicerești și alte forme asociative asimilate acestora, precum și moștenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu mențiunea la titular: "composesorat", "obște de moșneni", "obște de răzeși", "păduri grănicerești", alte asociații și cu denumirea localității respective."

Așadar, procedura de retrocedare se finalizează cu acordarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, ceea ce înseamnă că existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei este confirmată de la data emiterii titlului în favoarea sa.

Conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea coroborată a textelor de lege menționate impune condiția existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiție esențială pentru nașterea dreptului la despăgubiri și în mod subsecvent a exercitării acțiunii în instanță, urmând a fi înlăturată apărarea reclamantei că nu i se poate imputa întârzierea în emiterea titlului de proprietate.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă - lipsa titlului împiedicând nașterea dreptului la compensații asupra terenului în litigiu.

De vreme ce nu este îndeplinită premisa esențială a aplicării Legii nr. 46/2008, nu se mai impune analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 861/2009 și nici a Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) din 19.07.2012 - dacă dreptul la despăgubiri nu s-a născut este irelevant a se analiza dacă acesta poate fi exercitat fără restricții sau este afectat de o condiție suspensivă.

De asemenea, dacă dreptul la acordarea compensațiilor nu s-a născut în patrimoniul reclamantei, nu se mai impune analizarea excepției prescripției extinctive, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cu alte cuvinte, dacă dreptul la acordarea despăgubirilor nu există, atunci nu există nici dreptul material la acțiune și, în consecință, nu sunt îndeplinite cerințele Decretului-Lege nr. 167/1958 pentru a verifica dacă acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție.

2.2.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească, la fel ca și în cazul recursului declarat de reclamantă, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului material la acțiune, în sensul de a stabili dacă dreptul la acordarea compensațiilor în temeiul dispozițiilor Legii nr. 46/2008 s-a născut în patrimoniul reclamantei A.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de pârât vor fi respinse ca nefondate, pentru aceleași considerente ca cele reținute în analizarea recursului reclamantei.

Astfel, interpretarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 1/2000 prin coroborare cu art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 impune condiția existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiție esențială pentru nașterea dreptului la despăgubiri și în mod subsecvent a exercitării acțiunii în instanță.

Prin exercitarea acțiunii civile se urmărește protecția unui drept subiectiv, or, în cauză, pentru a compensa restricțiile asupra dreptului de proprietate prin instituirea sitului "Natura 2000", prin lege s-a stabilit acordarea unor compensații - cu alte cuvinte, acordarea unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a proprietarilor pentru terenurile în litigiu.

În speță, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă, întrucât lipsa titlului împiedică nașterea dreptului la compensații asupra terenului în litigiu. De vreme ce nu este îndeplinită premisa esențială a aplicării Legii nr. 46/2008, nu se mai impune analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 861/2009 și nici a Deciziei Comisiei Europene.

Așa cum s-a arătat anterior, dacă dreptul la despăgubiri nu s-a născut în patrimoniul reclamantei, nu se mai impune analizarea excepției prescripției extinctive, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 7/2015 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2018.

Procesat de ED