Decizia nr. 4917/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 1.02.20216, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., solicitând: - anularea brevetelor de subofițeri și a certificatelor de absolvire emise de Ministerul Apărării Naționale prin Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I", menționate la coloana nr. 5 și 6 din Anexa nr. 1 -Tabel cu actele emise cadrelor militare condamnate în dosarele penale nr. x/2012 si y/2014 și care urmează a fi anulate de instanța de judecată, parte integrantă a cererii de chemare în judecată; - anularea Ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Terestre nr. F.T.S.P.- 162/10.06.2011, prin care persoanele chemate în judecată în prezenta cauză au fost numite în funcții ca urmare a promovării Cursului de formare a subofițerilor în activitate, filiera indirectă, seria x/2010-08.04.2011, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I".

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 170 din 27 ianuarie 2017, a respins excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes ca nefondate, a admis excepția tardivității, a respins cererea formulată și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON către pârâtul DD., 1000 RON către pârâta QQQ., câte 2000 RON către fiecare din pârâții EEE., VV., N., E., RR., JJJ., G. și 500 RON către pârâtul A..

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea instituției militare, reținând în esență, eronat de altfel, că "nu sunt aplicabile prevederile art. 2545 și urm. din noul C. civ..". Instanța penală a fost învestită cu cercetarea faptelor săvârșite de pârâți cu privire la fraudarea examenului de admitere la Cursul de formare a subofițerilor în activitate, filiera indirect, aceasta pronunțându-se definitiv la data de 03.02.2015, termenul de exercitare a acțiunii începând să curgă de la acel moment, între cele două termene dreptul la acțiune al instituției militare nefiind încă născut. Totodată, soluția instanței nu este susținută de considerentele hotărârii referitoare la aprecierea că "reclamantul nu trebuia să aștepte finalizarea dosarelor penale", câtă vreme instituția militară nu a întreprins măsuri de revocare/anulare a ordinelor în discuție, legalitatea actelor administrative neputând fi îndepărtată prin simpla cercetare, fie aceasta și penală, a modului în care au fost emise, fără pronunțarea/existența unei hotărâri definitive în cauză. Recurentul precizează că putea promova acțiunea în momentul în care Înalta Curte de Casație și Justiție pronunța o hotărâre definitivă în dosarul nr. x/2014, pentru cei 68 de inculpați ce au fost condamnați pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni de corupție respectiv: folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la infracțiunea de fals intelectual, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, uz de fals și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni respectiv fraudarea examenului de admitere la Cursul de formare subofițerilor în activitate, filiera indirect, organizat de Școala de Maiștri Militari Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab I. În opinia recurentului, actele administrative nu puteau fi revocate/anulate, atât timp cât emitentul nu a identificat vicii extrinseci - care să afecteze procedura care a dus la emiterea acestora - și/sau intrinseci - de formă și fond - care să înfrângă prerogativele de legalitate.

Apărările formulate în cauză Intimații au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția nulității recursului și excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că excepțiile invocate sunt neîntemeiate iar recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. și XX., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și nu poate fi primită. Înalta Curte constată că recursul este formulat în contradictoriu cu toți intimații, fiind enumerați câțiva și trecută mențiunea ș.a. (și alții), astfel că excepția va fi respinsă Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la dala emiterii actului." Posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice și cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăși ordinea socială. Ori, orice relație socială și orice relație juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi, la nevoie, consacrate în justiție, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalității sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv. Legiuitorul nu califică acest termen de un an de la data emiterii actului în care acțiunea în contencios administrativ ar putea fi introdusă. Recurentul, în motivarea căii de atac, susține că prima instanță în mod greșit a reținut faptul că "nu sunt aplicabile prevederile art. 2545 și urm. din noul C. civ..", opinând că din moment ce instanța penală, a pronunțat hotărârea judecătorească definitivă în data de 03.02.2015, termenul de exercitare a prezentei acțiuni a început să curgă de la acel moment. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 2545 din C. civ., din moment ce actele a căror anulare se solicită sunt emise înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. Se mai arată de către recurent că termenul de exercitare a acțiunii a început să curgă de la data pronunțării hotărârii penale definitive, fără a se motiva această susținere și fără să existe un temei legal în acest sens. Dreptul la acțiune al recurentului s-a născut în momentul în care a fost emis actul administrativ contestat. Acest aspect a fost corect reținut și de către prima instanță, arătând faptul că "reclamantul nu trebuia să aștepte finalizarea dosarelor penale a căror sentințe le aduce acum în discuție, deoarece acesta, dacă avea dubii privitor la actele emise de către organele competente, respectiv brevetele de subofițer și certificatele de absolvire ce emană chiar de la reclamant, trebuia să promoveze, în termenul legal anularea actelor administrative și să solicite suspendarea judecății acelei cauze, în contencios administrativ, conform normelor legale în vigoare pentru a se putea prevala de presupusul termen de decădere". Nu este întemeiată nici susținerea recurentului potrivit căreia din moment ce instituția militară nu a întreprins măsuri de revocare/anulare a ordinelor în discuție, aceasta nu putea să formuleze o acțiune în contencios administrativ, în termenul legal de un an, acțiune ce putea fi suspendată până la finalizarea definitivă a dosarului penal. Recurentul- reclamant a avut cunoștință de începerea urmăririi penale și derularea procesului penal încă din anul 2010. Or, acțiunea trebuie introdusă în termen de un an de la data emiterii actului. Trecând mai mult de un an de la emiterea brevetelor de subofițer, a certificatelor de absolvire emise de Ministerul Apărării Naționale prin Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre Basarab 1 și a ordinului Șefului Statului Major al Forțelor Terestre nr. F.T.S.P. 162/10.06.2011, revocarea acestora nu mai era posibilă. Astfel, de vreme ce legea stabilește pentru acțiunea în justiție pentru anularea actului administrativ un termen maxim de exercitare - un an de la emiterea actului - aceasta nu poate interveni peste respectivul termen. Termenul de un an pentru acțiunea în justiție respectă principiul securității raporturilor juridice care rezultă din dispozițiile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția), ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, principiu care implică, între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiție în termenul unei acțiuni de drept comun în materie sau, în lipsă, într-un termen rezonabil - înainte de a fi considerat ca devenit "definitiv". Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca tardivă, reținând că aceasta nu a fost introdusă în termenul legal prevăzut de lege. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 1.200 RON către intimatul-pârât III., 1.000 RON către intimatul-pârât EEE., 200 RON către intimatul-pârât A., 1.200 RON către intimatul-pârât E., 1.200 RON către intimatul-pârât N., 1.200 RON către intimatul-pârât RR., 1.200 RON către intimatul-pârât VV. și 1.200 RON către intimatul-pârât JJJ., reprezentând cheltuieli de judecată

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.